ICCJ. Decizia nr. 939/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 939/2010
Dosar nr.4032/2/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 3264 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii să procedeze la desemnarea evaluatorului conform procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora din urmă la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, deşi Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen pentru finalizarea procedurii administrative, acest fapt nu poate constitui un impediment în nesoluţionarea, într-un termen rezonabil, a cererii sale privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, str. I.B., şi transmiterea dosarului la un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pârâta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a constatat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, această excepţie va fi analizată ca o apărare de fond întrucât, cererea reclamantului a fost adresată acestei autorităţi având astfel legitimitate procesuală în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că autorităţile pârâte au primit din luna aprilie 2009 dispoziţia însoţită de întreaga documentaţie, în vederea evaluării şi acordării titlului de despăgubire.
A mai reţinut instanţa că de la data înregistrării dosarului şi până la data soluţionării prezentei cauze a trecut un interval de 6 luni în care autorităţile pârâte nu au repartizat dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit procedurii premergătoare acordării de despăgubiri, reglementată de Legea nr. 247/2005.
2. Recursurile pârâţilor
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2.1. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat sentinţa în temeiul art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea ei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
În dezvoltarea motivului invocat, recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, competenţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a efectuării operaţiunilor administrative prealabile - printre care se numără şi desemnarea evaluatorului - revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
2.2. Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva sa ca neîntemeiată, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a principalelor etape care trebuie parcurse în cadrul procedurii administrative prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a arătat că în cauza supusă judecăţii, cu ocazia analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat că dosarul trebuie completat cu actul de proprietate al numiţilor B.F. şi B.E. asupra imobilului din strada B., Bucureşti, compus din apartamentul nr. 1 în suprafaţă de 60,95 mp şi teren în suprafaţă de 61,67 mp, în lipsa căruia nu se poate trece la etapa evaluării.
Recurenta-pârâtă a făcut referire şi la prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2009, conform cărora dosarele privind acordarea de despăgubiri, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale şi a arătat că în speţă nu a fost încălcat termenul rezonabil calculat în funcţie de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente ori importanţa litigiului pentru reclamant.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în cele două cereri de recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este fondat, aşa cum rezultă din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. În ceea ce priveşte recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Acţiunea reclamantului are ca temei refuzul nejustificat de efectuare a unei operaţiuni administrative premergătoare deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 13 alin. (1) din acest act normativ, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are ca principale atribuţii, pe acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire şi de a lua măsurile legale necesare în acest sens.
Totodată, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede, în alin. (4) - (6), că pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură şi trimite dosarele la evaluatorul sau la societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire şi în baza căruia Comisia Centrală va emite titlu de despăgubire, conform alin. (7) al aceluiaşi articol.
Rezultă de aici că entitatea titulară de drepturi şi obligaţii în raportul de drept administrativ dedus judecăţii este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor iar nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care are atribuţii distincte, de coordonare a procesului de acordare a despăgubirilor şi de emitere a titlurilor de plată şi titlurilor de converse în etapa valorificării titlurilor de despăgubire, potrivit art. 131 şi art. 181 - 189 din actul normativ menţionat mai sus.
Prin urmare, motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este fondat.
1.2. În ceea ce priveşte recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Calitatea intimatului-reclamant de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia din 11 decembrie 2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, care a fost înaintată, împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, primind numărul de înregistrare X/CC. Cu toate acestea, până la data sesizării instanţei dosarul nu fusese trimis încă unui evaluator, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistenţă soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, pentru că, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Apărarea recurentei-pârâte, în sensul că dosarul cu propunere de despăgubiri era incomplet, nu poate fi reţinută, pentru că nu se bazează pe argumente solide, Adresa din 15 iulie 2009, prin care Primarului Municipiului Bucureşti i-au fost solicitate unele înscrisuri în completare, fiind întocmită după înregistrarea acţiunii la instanţa de fond şi după primirea citaţiei pentru primul termen de judecată (dovada de îndeplinire a procedurii de citare poartă data de 10 iunie 2009), având deci un evident caracter pro causa.
Mai mult, din conţinutul adresei respective rezultă că neclarităţile identificate de Comisie vizau, pe de o parte, o suprafaţă de numai 11,67 mp teren (diferenţa dintre cei 61.67 mp prevăzută în Dispoziţia din 11 decembrie 2007 a Primarului Municipiului Bucureşti şi cei 50 mp menţionaţi într-o Adresă din 27 iunie 2006 a S.C."Titan AL" S.A.) şi, pe de altă parte, o pretinsă inadvertenţă între despăgubirile stabilite pentru apartamentul demolat prin procesul-verbal de evaluare nr. 599 din 8 iulie 1985, în cuantum de 79.975 lei (vechi) şi suma de 8 RON (exprimată în lei noi) menţionată în aceeaşi Adresă nr. X/2006 a S.C."Titan AL" S.A. În vederea eliminării neclarităţilor, prin declaraţie autentificată din 28 iulie 2009 la BNPA T.C. şi D.R. şi prin Adresa înregistrată în 30 iulie 2009, intimatul-reclamant a precizat că a încasat despăgubirea de 79.975 lei vechi (aproximativ 8 RON) la data de 30 august 1985 şi că, din dorinţa de a nu mai întârzia finalizarea dosarului, renunţă la despăgubirile ce i s-ar fi cuvenit pentru cei 11,67 mp teren în discuţie.
Aceste elemente, la care se adaugă vârsta înaintată a intimatului-reclamant, sunt relevante în analiza îndeplinirii criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pe care tocmai autoritatea pârâtă le invocă în recurs - complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant - şi constituie argumente pentru păstrarea sentinţei fondului sub aspectul obligării Comisiei la desemnarea evaluatorului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele menţionate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi respingând totodată, ca nefondat, recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 3264 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor promovat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 940/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 938/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
