ICCJ. Decizia nr. 942/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 942/2010
Dosar nr. 885/36/2008
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat anularea Deciziei nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisă de aceasta prin care s-a dispus respingerea contestaţiei înregistrată sub nr. 341954 din 31 august 2007 împotriva următoarelor decizii accesorii:
1) Decizia accesorie nr. 930009 din 16 aprilie 2007, ce reprezintă decont nr. 80734 din 25 ianuarie 2006, majorări de întârziere calculate pentru perioada 11 decembrie 2006 - 9 aprilie 2007 în sumă de 242 lei;
2) Decizia accesorie nr. 200323 din 16 decembrie 2006, ce reprezintă majorări de întârziere la plata TVA în sumă de 649 lei, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2006-11 decembrie 2006;
3) Decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, ce reprezintă majorări de întârziere pentru declaraţia nr. 77906 din 19 decembrie 2005, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 în sumă de 1864 lei;
4) Decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 ce reprezintă majorări de întârziere conform declaraţiei nr. 77906 din 19 decembrie 2005 calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 643 lei,
5) Decizia accesorie nr. 17 din 14 septembrie 2005 referitoare la dobânzi şi penalităţi de întârziere conform declaraţiei nr. 106289 din 25 ianuarie 2005, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2005-26 aprilie 2005, în sumă de 16 lei;
6) Decizia accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 conform declaraţiei nr. 337568 din 25 august 200,3 privind dobânzi şi penalităţi calculate pentru perioada 25 august 2003-26 aprilie 2004, în sumă de 27 lei,
7) Decizia accesorie nr. 15 din 14 septembrie 2005, referitoare la declaraţia nr. 335240 din 25 iulie 2003, pentru dobânzi şi penalităţi pe perioada 25 iulie 2003-25 martie 2004 în sumă de 61 lei;
8) Decizia accesorie nr. 25438 din 31 decembrie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru declaraţia nr. sld din data de 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 2 lei;
9) Decizia accesorie nr. 20 din 14 septembrie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru declaraţia nr. sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 31 decembrie 2002-14 septembrie 2005, în sumă de 26 lei;
10) Decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere pentru declaraţia sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 în sumă de 5 lei;
11) Decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, reprezentând majorări de întârziere pentru declaraţia nr. sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 15 lei;12) Decizia accesorie nr. 254337 din 31 decembrie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005, calculate pentru perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005, în sumă de 79 lei;
13) Decizia accesorie nr. 25436 din 21 decembrie 2005 reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru declaraţia nr. 261329 din 25 aprilie 2005, calculate pe perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 492 lei;
14) Decizia accesorie nr. 25435 din 31 decembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate pe perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 1,078 lei;
15) Decizia accesorie nr. 25434 din 31 decembrie 2005, pentru declaraţia nr. 77906 din 19 decembrie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 28 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 în sumă de 973 lei;
16) Decizia accesorie nr. 19 din 14 septembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 5 mai 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 32.313 lei;
17) Decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 din 16 aprilie 2007 pentru declaraţia nr. 3907 din 18 aprilie 2005 reprezentând majorări de întârziere, calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 în sumă de 167.278 lei;
18) Decizia accesorie nr. 200009 pentru declaraţia 3907 din 18 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pe perioada 01 ianuarie 2006-22 noiembrie 2006 şi 22 noiembrie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 488.399 lei;
19) Decizia accesorie nr. 18 din 14 septembrie 2005, pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 5 mai 2006, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pe perioada 11 aprilie 2005-27 mai 2005, în sumă de 263 lei;
20) Decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, pentru declaraţia nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 6.951 lei;
21) Decizia accesorie nr.13 din 14 septembrie 2005, pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 11 aprilie 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 544 lei;
22) Decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007, pentru declaraţia nr. 261329 din 25 aprilie 2005 pentru perioada 11 decembrie 2006-09 aprilie 2007, reprezentând majorări de întârziere în sumă de 1.091 lei;
23) Decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, pentru declaraţia nr. 261392 din 25 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere pe perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 3.162 lei;
24) Decizia accesorie nr. 14 din 14 septembrie 2005 pentru declaraţia nr. 261329 din 25 aprilie 2005, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 02 mai 2005-14 septembrie 2005, în sumă de 202 lei;
25) Decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 pentru declaraţia nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 2.397 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat următoarele:
A formulat contestaţie înregistrată sub nr. 4992 din 18 mai 2005, împotriva Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 cu privire la calcularea, evidenţierea şi virarea taxei pe valoarea adăugată din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 14 aprilie 2005 de către organele fiscale din cadrul SAF Activitatea de Control Fiscal Constanţa, în urma adresei nr. 445002 din 10 ianuarie 2003 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa prin care s-a solicitat D.G.F.P. Constanţa verificarea realităţii aprovizionărilor cu combustibili efectuate de către SC M. SRL. În urma verificărilor efectuate la sediul reclamantei de către organele de inspecţie fiscală la solicitarea organelor de cercetare penală, pentru perioada septembrie 2000-decembrie 2004 a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală în data de 14 aprilie 2005 prin care s-a constatat că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni nereale, în sensul că nu s-a putut dovedi provenienţa produselor achiziţionate.
D.G.F.P. Constanţa a înaintat, cu adresa nr. 201/2003 din 21 aprilie 2005 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, o copie a procesului verbal încheiat la data de 14 aprilie 2005 la SC M. SRL având aceleaşi constatări cu cele din raportul de inspecţie fiscală încheiat la aceeaşi dată, pentru a stabili dacă există elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
Prin Decizia nr. 132 din 07 iulie 2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 183 din OG nr. 92/2003 din Codul de procedură fiscală, republicată, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, procedura urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.
Prin Rezoluţia din data de 17 august 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată, faţă de învinuita D.E., „întrucât fapta nu există".Împotriva acestei soluţii, D.G.F.P. Constanţa a formulat plângere, formându-se dosarul nr. 6869/212/2006 al Judecătoriei Constanţa soluţionată prin sentinţa penală nr. 110 din 10 ianuarie 2007, prin care instanţa a respins plângerea.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat.
Având în vedere faptul că a încetat motivul pentru care a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei, reclamanta a solicitat să se dispună reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 184 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Deşi a solicitat reluarea procedurii de soluţionare, iar termenul prevăzut de OG nr. 92/2003 a fost depăşit cu mult, nici până la formularea recursului nu a primit răspuns la cererea formulată.
Referindu-se la deciziile accesorii de la pct. 1) şi 2) reclamanta arată că suma de 241 lei pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 reprezintă majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată şi suma de 649 lei pentru perioada 25 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 reprezintă TVA de plată în luna respectivă, însă reclamanta avea de recuperat TVA şi în conformitate cu decontul trimestrial nr. 302 din 12 decembrie 2005 a reieşit faptul că suma cuprinsă în deciziile contestate nu este datorată.
Deciziile de la pct. 3) şi 4), cuprinzând majorări de întârziere calculate la impozitul pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 şi 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 pentru suma de 2507 lei, sunt nelegale întrucât există pe această perioadă, pentru impozitul pe profit, declaraţia rectificativă a reclamantei care este „zero".
În privinţa deciziilor accesorii de la pct. 5), 6), 7), 8), 9), 10) şi 11) referitoare la calcularea, evidenţierea şi virarea fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, conform OUG nr. 102/1999 şi OUG nr. 40/2000, reclamanta a calculat şi constituit lunar fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, prin aplicarea cotei de 3% asupra fondului de salarii brut în perioada septembrie 2000-31 decembrie 2001 şi prin aplicarea cotei de 2% în perioada 01 ianuarie 2002-30 noiembrie 2002. Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra operaţiunilor şi documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000, martie, iunie, august, octombrie 2001, martie, mai, august, decembrie 2002, pentru care nu s-au constatat diferenţe privind modul de calcul al fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap. Având în vedere aceste aspecte, sumele cuprinse în decizii nu sunt datorate de către reclamantă şi nu se pot localiza în evidenţa contabilă a agentului economic întrucât acestea nu există.
Cu privire la deciziile accesorii de la pct. 12), 13), 14) şi 15), reclamanta arată că şi acestea cuprind sume ce nu se regăsesc în evidenţa contabilă mai ales având în vedere faptul că, perioada pentru care au fost calculate este aceeaşi cu perioada supusă controlului, din care a rezultat că societatea a calculat, constituit şi virat fondul special pentru susţinerea învăţământului de stat, prin aplicarea cotei de 2% asupra fondului de salarii brut, pentru perioada septembrie 2000 - decembrie 2001. Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra operaţiunilor şi documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000, martie, iulie, august, octombrie 2001, pentru care nu s-au constatat diferenţe privind modul de calcul al fondului special de susţinere a învăţământului de stat, conform OG nr. 75/1999 şi HG nr. 806/1999.
Referitor la deciziile accesorii de la pct. 16), 17), 18) s-a arătat că acestea cuprind majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere ce au mai fost calculate o dată, fiind cuprinse în raportul de inspecţie fiscală, anexele 5, 6 şi 7 la acesta astfel:
- penalităţile de întârziere în sumă de 2.967.696.412 lei, calculate în baza punct. 3 din OMFP 2103/2001, art. 14, alin. (1) din OG nr. 61/2002 şi art. 114 din OG nr. 92/2003 republicată, modalitatea de calcul al majorărilor de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere este prezentată în anexa 5 la raportul de inspecţie fiscală,
- în perioada verificată, pentru neplata TVA, calculată şi evidenţiată de societate în sumă de 526.253.231 lei, anexa 7 la raportul de inspecţie fiscală, pentru perioada indicată de art. 25 lit. b), c) din OUG nr. 17/2000 şi art. 29 lit. a) şi d) din Legea nr. 345/2002, societatea datorează penalităţi de întârziere;
- majorări de întârziere în sumă de 10.149.114 lei, calculate în baza art. 31 din OUG nr. 17/2000, art. 33 din Legea nr. 345/2002, coroborat cu art. 1 din HG nr. 1043/2000 şi HG nr. 874/2002;
- dobânzi în sumă de 203.718.396 lei, calculate în baza art. 33 din Legea nr. 345/2002, coroborat cu art. 1 din HG nr. 1513/2002 şi HG nr. 67/2004,
- penalităţi de întârziere în sumă de 58.752.065 lei, calculate în baza art. 3 din OMFP nr.2103/2001, art. 14 alin. (1) din OG nr. 61/2002 şi art. 114 alin. (1) din OG nr. 92/2003, republicată.
Reclamanta a mai arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 s-a procedat la calcularea majorărilor de întârziere, penalităţi şi dobânzi, în perioada respectivă Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 338/CA din 20 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 386/CA/2005, dispunând în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal Decizia de impunere nr. 3907/2005.
Pentru deciziile accesorii de la pct. 19), 20), 21), 22), 23), 24) şi 25) din prezenta contestaţie reclamanta a solicitat să se observe faptul că acestea cuprind calcule ale dobânzilor, majorărilor de întârziere şi penalităţilor pentru suma cuprinsă în Decizia nr. 3907 din 5 mai 2005.
Prin cererea depusă la data de 02 iulie 2008, reclamanta SC M. SRL a solicitat suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 223/CA din 17 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 2549/36/2007, dosarul menţionat având ca obiect contestaţia formulată împotriva Deciziei 269/2007 a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi anularea Deciziei de impunere nr. 3907/2005.
Prin încheierea de şedinţă din 02 iulie 2008, s-a dispus de instanţă suspendarea judecăţii cauzei la cererea părţilor.
La data de 28 noiembrie 2008 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul că recursul declarat de SC M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 223/CA din l 7 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa modificării sentinţei recurate şi admiterea acţiunii, anularea Deciziei nr. 269 din 21 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 emisă de D.G.F.P. Constanţa, obligând pârâta să restituie sumele încasate în baza actelor menţionate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată.
În motivare a arătat că prin actul atacat s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva deciziilor de calcul accesorii emise de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa şi comunicate contribuabilului la data de 10 iulie 2007 şi 12 iulie 2007. Prin deciziile de calcul accesorii contestate, organul fiscal a dat eficienţă juridică dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală referitoare la majorările de întârziere.
Pentru a se verifica modul de calcul al accesoriilor stabilite prin actele administrativ fiscale atacate, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 147/CA din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., şi, pe cale de consecinţă a anulat în parte Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. –Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că a admis contestaţia formulată de S.C. M. S.R.L. pentru suma de 824.122 lei, reprezentând:
- 806.600 lei accesorii aferente TVA;
- 17.466 lei accesorii aferente impozitului pe profit;
- 56 lei accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate.
Totodată a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu expert.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, potrivit considerentelor sentinţei, următoarele:
Prin Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisa de Agenţia Naţională de Administrare Fiscala a fost soluţionata contestaţia reclamantei SC M. SRL împotriva unor decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii, prin care societatea contesta suma totală de 828.832 lei, reprezentând: 807.490 lei accesorii aferente TVA, 21.286 lei accesorii aferente impozitului pe profit, 56 lei accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate. A fost admisa contestaţia pentru suma de 4.710 lei, reprezentând 3820 lei accesorii aferente impozitului pe profit si 890 lei accesorii aferente TVA, fiind respinsa contestaţia pentru celelalte sume.
A mai arătat instanţa că suma de 817.888 lei reprezentând accesorii aferente TVA si impozitului pe profit, a fost calculata prin raportare la suma de 1.468.750 lei reprezentând TVA si 20.148 lei reprezentând impozit pe profit, stabilite prin Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005.
Argumentul decisiv l-a constituit împrejurarea că Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 a fost anulata prin Decizia nr. 3888 din 04 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie aşa încât accesoriile stabilite in baza acestei decizii sunt nedatorate.
În ceea ce priveşte la debitele contestate la poziţiile 1), 2), 3), 4) şi 15) din contestaţie, s-a reţinut că acestea au fost anulate prin Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007, motiv pentru care vor fi menţinute aceste dispoziţii ale deciziei.
Referitor la celelalte debite contestate, instanţa şi-a însuşit concluziile lucrării de specialitate efectuate în cauză, constatând că:
- debitele contestate la poziţiile 13), 22), 23), 24), referitoare la accesoriile calculate de A.N.A.F. in baza Declaraţiei nr. 261329 din 25 aprilie 2005, sunt nedatorate întrucât, aşa cum este înscris si in declaraţia depusa la dosarul cauzei de reprezentanţii A.N.A.F., cat si din Declaraţia de menţiuni 010 înregistrata sub nr. 7311 din 31 ianuarie 2005, societatea nu mai este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe profit, ci este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, iar suma înscrisă în declaraţia nr. 261329 din 25 aprilie 2005 nu corespunde cu debitul înscris in deciziile accesorii ce au fost calculate in baza debitului de 9166 lei;
- debitele contestate la poziţiile 8), 9), 10), 11) nu sunt datorate întrucât, aşa cum se stabileşte si prin deciziile comunicate, accesoriile nu apar ca urmare a neachitării unei obligaţii fiscale însuşite de contribuabil prin declaraţiile legale depuse, ci sunt calculate automat de sistemul informatic al A.N.A.F., care in perioada 2001 si pana la zi, a suferit o serie de modificări. Aceste accesorii apar ca urmare a necorelării fişei sintetice a contribuabilului;
- debitele contestate la poziţiile 5), 6), 7) reprezentând accesorii evidenţiate in deciziile 17 din 14 septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 si 15 din 14 septembrie 2005, nu sunt datorate întrucât aşa cum se comunica si prin procesul verbal de control, accesoriile datorate de societate au fost calculate pana la data de 11 aprilie 2005 - data finalizării controlului.
Însă, având în vedere perioadele la care se face referire în deciziile accesorii, acestea se regăsesc în calculul dobânzilor şi penalităţilor datorate de societate în baza procesului verbal de control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005, potrivit art. 92 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, decizie ce a fost anulată de instanţă în mod irevocabil.
3. Recursul declarat de A.N.A.F.
Împotriva acestei sentinţa a declarat recurs pârâta A.N.A.F. prin D.G.F.P., invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a formulat critici cu privire la deciziile de calcul accesorii nr. 15 din 14 septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 şi 17 din 14 septembrie 2005, afirmând că motivarea fondului referitoare la dependenţa acestora de modul de soluţionare a contestaţiilor împotriva Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 nu subzistă unei analize punctuale. Indică declaraţiile fiscale ale contribuabilului ca fiind izvorul obligaţiilor fiscale.
Cât priveşte debitele menţionate la poziţiile 8)-11) din acţiune, recurenta consideră că „această concluzie a instanţei nu îşi găseşte susţinere în dosar, neexistând elemente care să îndreptăţească o astfel de concluzie".
4. Întâmpinarea formulată de S.C. M. S.R.L.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20 noiembrie 2009, intimata S.C. M. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a insistat asupra legăturii care există între deciziile de calcul al accesoriilor şi Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 care a fost anulată irevocabil de instanţa de judecată. Ca urmare, intimata a arătat că soluţia fondului este legală întrucât dacă debitul principal nu există, nu pot fi calculate accesorii.
Într-un motiv distinct, intimata a arătat că pentru lămurirea modului de calcul al accesoriilor s-a efectuat o expertiză de specialitate ale cărei concluzii nu au fost combătute de recurentă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor formulate prin întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 340 din data de 29 noiembrie 2007 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., prin care i s-a respins contestaţia formulată pentru suma totală de 824.122 lei.
Necontestat, accesoriile în sumă de 817.888 lei, reprezentând accesorii aferente TVA – 804.394 lei şi accesorii aferente impozitului pe profit – 11.779 lei au fost calculate pe baza Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 emisă de D.G.F.P. Constanţa. Acest act administrativ fiscal a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Aşa fiind, este justă concluzia fondului în sensul că, anulându-se debitul principal, accesoriile aferente acestuia nu mai au o bază legală, fiind incidentă regula potrivit căreia „accesoriul urmează soarta principalului" („accesorium sequitur principale").
Prin recursul de faţă, recurenta A.N.A.F. combate soluţia Curţii de apel numai în parte, în privinţa deciziilor indicate la pct. I.3 din decizie. Adiţionând sumele calculate prin aceste decizii rezultă suma totală de 152 lei pe care recurenta o consideră datorată întrucât, pe de o parte, nu rezultă nemijlocit din Decizia de impunere nr. 3907/2005 a D.G.F.P. Constanţa anulată irevocabil de instanţă iar, pe de altă parte, erorile identificate de expertul contabil în sistemul informatic al A.N.A.F. nu au fost dovedite.
Verificând punctual susţinerile recurentei, Înalta Curte observă că Decizia accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 priveşte dobânzi şi penalităţi calculate conform declaraţiei nr. 337567 din 25 august 2003 pentru perioada 25 august 2003 – 26 aprilie 2004, Decizia accesorie nr. 15 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi şi penalităţi calculate conform declaraţiei nr. 335240 din 25 iulie 2003 pentru perioada 25 iulie 2003 - 25 martie 2004 iar Decizia accesorie nr. 17 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi şi penalităţi calculate conform declaraţiei nr. 106289 din 25 ianuarie 2005 pentru perioada 25 ianuarie 2005 – 26 aprilie 2005.
Or, potrivit art. 91 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data încheierii raportului de inspecţie fiscală, respectiv 14 aprilie 2005:
„Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora".
Ca urmare, raportat la perioadele la care se referă deciziile anterior enumerate rezultă că acestea se regăsesc în calculul dobânzilor şi penalităţilor datorate de intimată potrivit procesului verbal de control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 20025. În acelaşi sens a concluzionat şi expertul contabil B.N. în raportul de expertiză dispus de instanţa de fond.
În fine, recurenta mai combate soluţia primei instanţe şi prin prisma faptului că şi-a însuşit concluzia expertizei expusă la pct. c din raport, potrivit căreia debitul în valoare totală de 48 (patruzeci şi opt) lei nu este datorat, suma fiind înscrisă de A.N.A.F. din eroare, ca urmare a reglării fişelor de către programul informatic.
Această constatare a expertului contabil s-a bazat pe analiza celor patru declaraţii ale contribuabilului comparativ cu fişa sintetică a acestuia (sume declarate ca sume preluate – prelucrate de sistemul informativ), rezultând o diferenţă de doar 48 lei.
Înalta Curte reţine că recurenta nu a combătut decât la modul general soluţia fondului în privinţa acestei sume şi că punctul de vedere al instanţei este justificat de raportul de expertiză efectuat în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 147/CA din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 934/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 949/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
