ICCJ. Decizia nr. 981/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 981/2010
Dosar nr. 1198/2/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.V., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al securităţii.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, pârâtul fiind de acord să pună la dispoziţia Securităţii locuinţa sa pentru rezolvarea sarcinilor de securitate.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că nu a fost niciodată colaborator al Securităţii, nu a fost recrutat sub nici o formă, nu a semnat nimic şi nu a avut discuţii cu cineva pe astfel de teme, nu a cunoscut nicio persoană din cele precizate de acţiunea în constatare sau Nota de constatare, cu o singură excepţie, cpt. Ing. T. care l-a supus unor insistente cereri de a-i permite să meargă în garsonieră cu o femeie de care era îndrăgostit şi pe care l-a refuzat în repetate rânduri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2103 din 19 mai 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 singura condiţie pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.
Or, în speţa de faţă, într-adevăr pârâtul nu a semnat un „angajament" cu organele de securitate dar era gazda casei de întâlniri „A." aşa cum rezultă din Raportul din data de 5 octombrie 1977. Acesta şi-a manifestat acordul pentru a colabora cu organele de securitate, punând la dispoziţie locuinţa sa în vederea rezolvării sarcinilor de securitate, relatând că nu au intervenit schimbări în situaţia familială sau de serviciu (împrejurări consemnate în Raportul informativ din data de 27 ianuarie 1979 întocmit de ofiţerul specialist III cpt. D.C.).
Aceeaşi situaţie este prezentată şi în Nota de raport din data de 26 ianuarie 1980 şi în Nota Raport din data de 24 ianuarie 1981.
A mai reţinut instanţa de fond că din ansamblul constatărilor organelor de securitate rezultă cu evidenţă că această locuinţă a folosit organelor de securitate timp de 4 ani, din anul 1977 şi până în anul 1981, păstrându-şi destinaţia pe întreaga perioadă. S-a constatat, de asemenea, la fiecare verificare că gazda nu a deconspirat locuinţa, că este o persoană serioasă, corectă, păstrează conspirativitatea asupra legăturii cu organele de securitate şi informează periodic ofiţerul de contrainformaţii cu unele aspecte pe care le sesizează în cadrul supravegherii informative, or nu se poate susţine că, pe o perioadă aşa lungă de timp, pârâtului i s-a înscenat totul fără ca acesta să ştie ceva.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâtul V.N., apreciind că nu reflectă adevărul cu privire la situaţia sa şi nu are la bază nici o probă materială, instanţa fundamentându-şi soluţia numai prin deducţii forţate şi interpretări tendenţioase ale textului de lege şi ale susţinerilor reclamantului.
În justificarea acestei susţineri au fost prezentate, sintetic, următoarele argumente:
1. Nu există nicio dovadă de recrutare în calitate de colaborator al Securităţii sau de acceptare a punerii locuinţei la dispoziţia acesteia, în mod voluntar;
2. Nu există, chiar în acele note nedatate, nicio informaţie concretă furnizată Securităţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit cerinţelor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
3. Nu au fost purtate discuţii cu privire la utilizarea locuinţei de către lucrătorii securităţii, dintre persoanele care apar în Nota de constatare reclamantul cunoscându-l numai pe numitul T., care era ofiţer de contrainformaţii la A.T.M. şi ale cărei solicitări de a i se permite folosirea locuinţei în scopul întreţinerii de relaţii intime cu o persoană de care era îndrăgostit au fost refuzate sistematic.
4. Existenţa unor erori în informaţiile referitoare la persoana reclamantului (data naşterii) şi la locuinţa pe care o deţinea (etaj, schiţă greşită, inversare baie şi bucătărie);
5. Nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S. nu se bazează pe probe materiale sau dovezi concludente cu privire la caracterul voluntar al punerii locuinţei la dispoziţia Securităţii, iar interpretarea reclamantului în sensul că exprimarea acordului poate fi dedusă din orice situaţie de fapt, nefiind necesară existenţa unui document scris, nu poate fi primită, întrucât este de natură să golească de conţinut precizarea textului de lege.
Concluzionând, recurentul s-a considerat victima unor maşinaţiuni ale Securităţii, care, dacă i-au folosit locuinţa, au făcut-o fără acordul (verbal sau scris), ştirea sau permisiunea sa.
A solicitat, totodată, ca aceste argumente şi probele la care s-a făcut referire să aibă cel puţin aceeaşi greutate ca şi afirmaţiile persoanelor indicate în Nota de constatare, ca dovadă a egalităţii în faţa legii.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. şi, în mod grupat, susţinerile recurentului, în funcţie de relevanţa lor în soluţionarea corectă a cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele în continuare arătate.
Pe baza actelor depuse la dosar şi în raport cu prevederile legale incidente în materie, judecătorul fondului a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului-recurent N.V.
Astfel, în înţelesul OUG nr. 24/2008, colaborator al securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum se prevede la art. 2 lit. b).
Conform tezei finale a aceluiaşi text, colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.
Rezultă din aceste prevederi legale că, pe de o parte, legiuitorul a înţeles să acorde forţă probantă consemnărilor lucrătorilor de securitate, iar pe de altă parte, în ipoteza reglementată de teza finală a textului, pentru a se reţine calitatea de colaborator este necesară doar îndeplinirea condiţiei privind înlesnirea activităţii de culegere de informaţii prin punerea în mod voluntar la dispoziţia Securităţii a spaţiului deţinut.
Ca atare, cum în speţă s-a solicitat şi reţinut respectiva calitate a pârâtului-recurent pe temeiul acestei ultime ipoteze a art. 2 lit. b), susţinerile pârâtului privind neconsemnarea în notele întocmite de lucrătorii securităţii şi nedatate a unor informaţii concrete furnizate de acesta, prin care să fi fost denunţate activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar, nu prezintă nicio relevanţă în cauză.
Celelalte critici aduse hotărârii nu pot fi primite, în condiţiile în care documentele ce alcătuiesc dosarul de reţea AZ 35, a cărui titular este pârâtul, atestă faptul că acesta a fost recrutat, în calitate de gazdă de întâlniri, cu numele conspirativ A., în anul 1997, în vederea rezolvării sarcinilor de securitate, locuinţa sa fiind folosită în acest scop până în anul 1981.
Recrutarea pârâtului este confirmată, în absenţa angajamentului scris, prin consemnările făcute de ofiţerii de securitate care atestă că acesta a fost de acord să colaboreze în această modalitate, precum şi verificările făcute cu ocazia întâlnirilor efectuate în casă cu persoanele din reţeaua informativă şi sursele de informare, ca de altfel şi motivaţia la care se va recurge în situaţia în care apariţia ofiţerului operativ va fi sesizată de alţi colocatori sau mama pârâtului, stabilită de comun acord, respectiv că „este un coleg de serviciu, tot inginer, cu care pregăteşte susţinerea unor examene".
Contrar celor susţinute de recurent, observă Înalta Curte, prima instanţă a examinat apărările pârâtului, pe care le-a înlăturat motivat, pe de o parte, pentru că nu sunt susţinute de probe, iar, pe de altă parte, pentru că documentele prezentate de reclamant fac, fără echivoc, dovada colaborării pârâtului cu Securitatea, în modalitatea arătată şi pe o perioadă îndelungată.
Inadvertenţele strecurate în unele documente ale dosarului de reţea doar în privinţa etajului la care este situată garsoniera şi a localizării (prin inversare) a două încăperi pe o schiţă a casei de întâlniri, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în cauză, în condiţiile în care toate celelalte date de identificare a acesteia (stradă, bloc, scară, ap.) sunt corecte, iar pârâtul nu a contestat faptul că locuia la această adresă, în perioada în discuţie.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinţei civile nr. 2103 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
