ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 994/2010
Dosar nr. 6728/1/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 2838 din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii solicitării de anulare a HG nr. 343/2007 şi excepţia tardivităţii cererii de modificare şi completare a acţiunii; a admis, în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată şi completată de reclamanţii G.I.A., G.M., în contradictoriu cu pârâtul G.R., prin S.G.G. şi cu intervenienţii A.N.R.P. şi C.P.M.; a suspendat Executarea HG nr. 343/2007 - Anexa Nr. l, Alin. (2) până la soluţionarea irevocabilă a cauzei; a anulat parţial HG nr. 343/2007 şi anume Anexa nr. l alin. (2); a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 21756 lei lunar, de la data punerii în aplicare a HG nr. 343/2007 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei reprezentând daune materiale constând în diferenţa de chirie; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei noi hotărâri pentru stabilirea chiriilor aferente imobilelor ce fac obiectul art. 16 alin. (2) din Legea 10/2001; a respins cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de intervenienţii A.N.R.P. şi C.P.M.; a obligat pârâtul la 51 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia tardivităţii invocată de intervenienta A.N.R.P. este neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 554/2004 conform cărora cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual (..) se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
La dosar a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, plângerea fiind înregistrată sub nr. 17/11512 din 15 noiembrie 2007, iar reclamanţii primind răspuns, prin adresa nr. l5A/4801/CA din 17 decembrie 2007 în sensul că reclamaţia administrativă este neîntemeiată.
Instanţa de fond a mai reţinut că termenul de 6 luni pentru introducerea prezentei acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii 554/2004 curge de la data de 17 decembrie 2007 când a fost comunicat răspunsul la plângerea prealabilă şi nu de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern contestate.
Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 12 martie 2008, s-a constatat respectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispoziţiile legale sus menţionate.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut ca neîntemeiată şi excepţia tardivităţii cererii de modificare şi completare a acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 134 C. proc. civ.
S-a mai constatat că prin Dispoziţia nr. 219 din 01 iunie 2007 emisă de M. în temeiul deciziei civile nr. 150/ A din 12 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului aferent construcţiilor vechi în suprafaţă de 2.466 m.p. şi a construcţiei Pavilionul de chirurgie cu o suprafaţă de 3.215 m.p. din Bucureşti, sector 2.
Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus menţinerea afectaţiunii publice a imobilului pe o perioadă de până la 5 ani, chiria lunară cuvenită reclamanţilor pentru acest imobil fiind de 42.014 lei conform HG nr. 1886/2006 - Anexa 1.
La data de 19 aprilie 2007 a fost publicată în M. Of. HG nr. 343/2007 care a modificat şi completat HG nr. 1886/2006 în sensul diminuării cuantumului chiriilor stabilite de aceasta, reclamanţilor comunicându-li-se prin adresa nr. 1614754 din 15 august 2007 emisă de M. că suma cuvenită lunar cu titlu de chirie pentru imobilul restituit în natură este de 20.258 lei.
Instanţa fondului a mai constatat că Anexa 1, alin. (2) la HG nr. 343/2007 introduce un nou criteriu pentru calcularea chiriei, respectiv suprafaţa construită desfăşurată sau suprafaţa de teren aferent, inclusiv terenul de sub construcţie, criteriu în raport de care cuantumul chiriei este invers proporţional cu suprafaţa imobilului închiriat.
Introducerea acestui criteriu pentru calcularea chiriei nu are temei legal, fiind în contradicţie cu modul obişnuit de calcul al chiriei.
S-a apreciat că prin adoptarea HG nr. 343/2007 care a diminuat în cazul reclamanţilor, la jumătate chiria obţinută pentru imobil, s-a adus o vătămare dreptului de proprietate asupra imobilului, drept garant al art. 44 din Constituţia României (proprietatea presupunând posesia, dispoziţia dar şi folosinţa imobilului), fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului că reclamanţii nu indică un act normativ care să fi fost încălcate drepturile reclamanţilor prin adoptarea hotărârii (reclamanţii invocând prin acţiune încălcarea dispoziţiilor constituţionale). Reclamanţii-intimaţi în cauză au precizat că prin modificarea HG nr. 1886/2006, au fost lipsiţi de o parte importantă a despăgubirilor acordate iniţial pentru lipsa de folosinţă asupra imobilului, fără ca măsura diminuării să fie justificată.
Din actele depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că la adoptarea HG nr. 343/2007 s-a avut în vedere exclusiv interesele economice ale instituţiilor publice deţinătoare ale imobilelor, necesitatea protejării bugetelor acestora, nu şi necesitatea protejării drepturilor proprietarilor care au suferit deja o limitare a dreptului de proprietate prin menţinerea afectaţiunii publice a mobilului restituit în natură conform Legii nr. 10/2001 (pe o perioadă de cel mult 5 ani).
Cât priveşte posibilitatea prevăzută de HG nr. 343/2007 de restrângere a suprafeţei afectată destinaţiei de utilitate publică în situaţia în care aceasta nu este necesară în întregime scopului stabilit de legiuitor, s-a apreciat că aceasta nu este relevantă în cauză, având în vedere că pentru întregul imobil s-a dispus menţinerea afectaţiunii publice, reclamanţii fiind lipsiţi în totalitate de folosinţa imobilului.
S-a constatat existenţa cazului bine justificat, fiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 15 din Legea 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.
De asemenea, s-a considerat îndeplinită şi cea de-a doua condiţie referitoare la iminenţa producerii unei pagube, reclamanţii înregistrând lunar un prejudiciu material constând în diferenţa de chirie rezultată din aplicarea modului de calcul stabilit de cele două hotărâri de Guvern.
În baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 21.756 lei /lunar, de la data punerii în aplicare a HG nr. 343/2007 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, reprezentând daune materiale constând în diferenţa de chirie, între chiria calculată conform HG nr. 1886/2006 şi cea calculată conform HG nr. 343/2007.
Instanţa de fond a respins, însă, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la emiterea unei noi hotărâri pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul art. 16 alin. (2) din Legea 10/2001, constatând că prin cererea de modificare şi completare a acţiunii, reclamanţii au renunţat la cererea de anulare a HG nr. 1886/2006, solicitând doar anularea parţială a HG nr. 343/2007.
Faţă de soluţia de admitere în parte a acţiunii, instanţa a respins cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de intervenienţii A.N.R.P. şi C.P.M.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 51 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul G.R. şi intervenienta A.N.R.P. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
În ceea ce priveşte suspendarea hotărârii de guvern, recurenţii au susţinut în esenţă că este criticabilă soluţia instanţei de fond în ceea priveşte suspendarea HG nr. 343/2007, întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a mai precizat că instanţa de fond a greşit când a stabilit că „este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului, decât aplicarea acestuia".
Astfel, se susţine că „nu sunt dovedite pagubele iminente" ce s-ar produce în patrimoniul intimaţilor şi pe de altă parte nu este o certitudine în ceea ce priveşte neoportunitatea aplicării HG nr. 343/2007.
Cât priveşte anularea hotărârii s-a susţinut faptul că HG nr. 343/2007 a fost adoptată de G.R., cu respectarea Legii nr. 24/2000, fiind emisă în executarea Legii nr. 10/2001, că proiectul de act normativ a fost pe site-ul oficial al instituţiei în vederea formulării de propuneri şi observaţii de către persoanele interesate.
S-a menţionat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că criteriul suprafeţei imobilului este un element important „întrucât imobilele se închiriază în ansamblul lor iar nu în funcţie de suprafaţa ce o au".
S-a mai susţinut că instanţa are a se pronunţa doar pe elementele de legalitate iar nu şi privind oportunitatea adoptării unui act administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1923 din 1 aprilie 2009, a respins recursurile declarate, ca neîntemeiate, reţinând, în esenţă, următoarele:
Este de necontestat că prin Dispoziţia nr. 219 din 1 iunie 2007, emisă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în temeiul deciziei nr. 150/ A din 12 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, irevocabilă s-a dispus restituirea în natură de către reclamanţi a terenului aferent construcţiilor vechi în suprafaţă de 2466 m.p. şi a construcţiei Pavilionul de chirurgie cu o suprafaţă de 3215 m.p. din Bucureşti, sector 2.
Conform art. 16 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus menţinerea afectaţiunii publice a imobilului pe o perioadă de până la 5 ani, chiria cuvenită reclamanţilor pentru acest imobil, fiind stabilită la 42.014 lei conform HG nr. 1886/2006 anexa 1.
La data de 19 aprilie 2007, a fost publicată în M. Of. HG nr. 343/2007, care a modificat şi completat HG nr. 1886/2006 în sensul diminuării cuantumului chiriilor stabilite de aceasta reclamanţilor comunicându-li-se prin adresa nr. 1614754 din 15 august 2007 emisă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative că suma cuvenită lunar cu titlu de chirie pentru imobilul restituit în natură este de 20.258 lei.
Deci HG nr. 343/2007, a introdus un nou criteriu pentru calcularea chiriei, respectiv suprafaţa construită desfăşurată sau suprafaţa de teren aferent, inclusiv terenul de sub construcţie, criteriu în raport de care cuantumul chiriei este invers proporţional cu suprafaţa imobilului închiriat.
Acest aspect nu are nici o legătură cu oportunitatea invocată de recurenţi, cu atât mai mult cu cât şi pe piaţa liberă, chiria se stabileşte în funcţie de suprafaţa închiriată, fiind direct proporţională cu aceasta şi nu invers proporţională aşa cum se prevede în hotărârea contestată.
Tocmai sub acest aspect apare abuzul de drept administrativ.
Sub aspectul suspendării HG nr. 343/2007, soluţia instanţei de fond este, de asemenea, legală întrucât este evident cazul bine justificat cât şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Cât priveşte obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 21.756 lei lunar de la data punerii în aplicare a HG nr. 343/2007 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei reprezentând daune materiale constând în diferenţa de chirie este urmare firească a anulării parţiale a HG nr. 343/2007 şi anume anexa 1 alin. (2).
Împotriva deciziei nr. 1923 din 1 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1546/2/2008, prin cererea formulată la data de 17 august 2007, G.R. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând că prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea deciziei atacate şi rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa modificării sentinţei civile nr. 2838 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi respingerea acţiunii reclamanţilor.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că prin Decizia nr. 1923 din 1 aprilie 2009 instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare, care se referă la faptul că HG nr. 343/2007 a fost adoptată de către G.R. cu respectarea tuturor fazelor procesuale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 24/2000, hotărârea fiind emisă în vederea organizării executării Legii nr. 10/2001 şi în limitele impuse de către acest act normativ.
Omiterea analizării acestui aspect de către instanţa de fond şi apoi de către instanţa de recurs, au determinat soluţionarea greşită a cererii deduse judecăţii, prin raportarea legalităţii HG nr. 343/2007 la prevederile (fără îndoială mai favorabile din punct de vedere pecuniar) HG nr. 1886/2006. Pe cale de consecinţă aceste instanţe au constatat eronat că prin actul administrativ pe care l-au anulat, s-ar fi adus o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanţilor, cărora le-ar fi creat un prejudiciu material.
Se învederează că, actele normative la care HG nr. 343/2007 se poate raporta, nu stabilesc un cuantum minim sau maxim al chiriilor sau orice alte criterii, acest cuantum fiind atributul exclusiv al Guvernului, aşa cum i-a fost conferit acestuia de către legiuitor prin reglementările art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Motivul pentru care G.R. a adoptat HG nr. 343/2007 a fost acela că în afara acestui caz au mai făcut obiectul unei restituiri în natură în baza Legii nr. 10/2001, sute de imobile de utilitate publică cum ar fi licee, şcoli, spitale, sedii de instituţii publice, muzee cu suprafeţe construite desfăşurate şi teren aferent foarte mari.
În practică s-a constatat faptul că prin adoptarea HG nr. 1886/2006 s-a instituit în sarcina bugetului public o obligaţie de plată disproporţionată, în anumite cazuri imposibil de realizat, sumele care trebuie plătite depăşind disponibilităţile financiare ale multor autorităţi publice locale, dar şi ale autorităţii publice centrale.
De asemenea, se arată că prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, republicată, prevederi introduse prin OUG nr. 209/2005, Guvernul a fost abilitat să aprecieze şi să reglementeze prin hotărârea sa cuantumul chiriilor ce vor fi aplicate în situaţiile ce reies din aplicarea art. 16. Potrivit acestei dispoziţii noul proprietar, căruia i-a fost restituit în natură un imobil va fi beneficiarul unei chirii stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În fine, s-a mai arătat că instanţa nu are posibilitatea de a alege între prevederile celor două acte administrative egale ca forţă juridică.
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare de faţă, constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 din teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat criticile recurentelor G.R. şi A.N.R.P. prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, a reţinut faptul că HG nr. 343/2007 a fost adoptată de G.R. cu respectarea Legii nr. 24/2000, fiind emisă în executarea Legii nr. 10/2001.
Se reţine că motivul invocat de contestatorul G.R. a fost grupat şi analizat în cadrul argumentelor instanţei de recurs, printr-un raţionament juridic de sinteză.
Faptul că un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu au fost analizate în mod separat, nu face aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Respectarea formelor procedurale pentru emiterea HG nr. 343/2007 nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată astfel că în consecinţă nu a existat o omisiune a instanţei de recurs de a examina acest aspect.
Prin motivele arătate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute expres de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi în consecinţă va respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de G.R. împotriva deciziei nr. 1923 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 995/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
