ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 993/2010
Dosar nr. 5550/1/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 26 iunie 2009, sub nr. 5550/1/2009, M.N. şi M.N.E. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1516/54/2007 solicitând, potrivit art. 318 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei hotărâri care să nu fie întemeiată pe erori materiale.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut că.
Prin Decizia nr. 1089 din 27 februarie 2009, s-au admis recursurile declarate de către C.L. Craiova şi G.R. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 12 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ si fiscal.
La admiterea recursurilor, instanţa a avut in vedere că, în timp ce se soluţiona acţiunea în anulare a poziţiei nr. 4794 din anexa 2 la HG nr. 965/2002, introdusă de către reclamanţii I.M., P.M. şi P.E.Şt., aceiaşi reclamanţi au formulat si excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act administrativ.
S-a precizat că respectiva acţiune în anulare a format obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005. Prima instanţa, Curtea de Apel Craiova a soluţionat cererea prin sentinţa nr. 179 din 21 mai 2007, sentinţă ce a fost ulterior casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 484/2008, decizie motivată pe admiterea excepţiilor privind neîndeplinirea procedurii prealabile şi tardivitatea acţiunii.
Prin hotărârea nr. 484/2008 pronunţată în dosarul 16493.3/54/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă, se dispune casarea sentinţei data de către Curtea de Apel Craiova, însă instanţa de recurs nu constata legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ atacat ci se pronunţă doar pe excepţiile ridicate fără a intra în cercetarea fondului.
În condiţiile în care casarea, în dosarul 16493.3/54/2005, s-a făcut pe excepţiile invocate şi admise de către instanţă şi cum nu s-a mai intrat în cercetarea fondului, în cauză nu se poate aplica principiul puterii lucrului judecat, aşa cum în mod eronat menţionează instanţa.
Mai mult, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005 a fost formulată doar de către reclamanţii I.M., P.M. şi P.E.St., contestatorii nefiind părţi în respectivul dosar.
Admiterea recursului pe motiv de inadmisibilitate a cererii privind excepţia de nelegalitate, deoarece există o acţiune în anulare devenită irevocabilă, formulată de către reclamanţii I.M., P.M. şi P.E.St., creează pentru contestatori situaţia în care nu-şi pot apară dreptul pe calea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, deşi sunt terţi faţă de hotărârea dată în anularea actului (anume 484/2008 - invocată de instanţă) şi respinsă pe excepţiile de tardivitate şi neîndeplinirea procedurii prealabile.
Cum terţilor faţă de o hotărâre judecătoreasca, acesta nu le poate profita sau vătăma în vreun fel, consideră că instanţa a comis încă o eroare când a aplicat principiul puterii lucrului judecat faţă de reclamanţi.
Examinând contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză, prin prisma prevederilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată şi o va respinge ca atare pentru următoarele motive:
Prin Decizia civilă nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1516/54/2007, au fost admise recursurile declarate de C.L.M. Craiova şi de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova şi, în consecinţă, a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a fost respinsă excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. 4795 din anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002, pentru suprafaţa de 140.000 m.p., menţinândcelelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Totodată, au fost respinse, ca tardiv formulate, recursurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de recurenţii-reclamanţi şi de recurenţii – intervenienţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, în esenţă, că:
Prin încheierea din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a sesizat secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 965/2002 (poziţiile nr. 4794 şi nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre), excepţie invocată de reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E.Şt. în contradictoriu cu G.R.
Reclamanţii au arătat că sunt moştenitori ai autorilor M.G. şi A., că au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului dobândit de cei doi autori în anul 1906 în punctul H.D., suprafaţa iniţială fiind de 100 ha.
În baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 10/2001 reclamanţii au formulat cereri de restituire a terenului rămas liber, dar în timpul soluţionării litigiilor, C.L. Craiova a întocmit un inventar al bunurilor în baza căruia a fost emisă HG nr. 965/2002 prin care la poziţiile nr. 4783 şi 4794 au fost trecute bunurile ce au aparţinut autorilor, respectiv suprafaţa de 140.000 mp şi 30.000 mp.
Reclamanţii au precizat că HG nr. 965/2002 este nelegală pentru că n-au fost respectate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 care prevăd exact modalităţile în care se dobândeşte dreptul de proprietate publică, iar în condiţiile în care autorul lor a fost deposedat abuziv nu se poate spune că terenul a fost domeniul public al statului sau al altor unităţi administrativ-teritoriale.
Prin sentinţa nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamanţilor, a fost constatată nelegalitatea poziţiei nr. 4794/Anexa 2 a HG nr. 965/2002 pentru suprafaţa de 140.000 m.p. şi respinsă excepţia de nelegalitate cu privire la poziţia nr. 4783 din Anexa 2 a HG nr. 965/2002 pentru suprafaţa de 30.000 m.p., au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin HG nr. 965/2002 a fost atestată apartenenţa la domeniul public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, a bunurilor cuprinse în anexele ce fac parte din hotărâre, iar în anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002, la poziţia nr. 4794 figurează Parcul H.D. în suprafaţă de 140.000 m.p. cu menţiunea că este în administrarea C.L.M. Craiova conform H.C.L. nr. 147/1999, iar la poziţia nr. 4783 figurează H.D., lac de acumulare" în suprafaţă de 30.000 m.p. tot în administrarea C.L., iar terenurile solicitate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 au fost atestate ca fiind domeniul public al municipiului Craiova prin această hotărâre.
Instanţa de fond a analizat dacă hotărârea atacată este conformă cu prevederile legii care reglementează proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi, plecând de la dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, a constatat că terenul în suprafaţă de 140.000 m.p. cuprins în anexa 2 poziţia 4794 nu face parte din bunurile enunţate ca aparţinând domeniului public al municipiului iar din probele administrate rezultă că terenul a aparţinut autorilor reclamanţilor şi este nejustificată susţinerea C.L. că a introdus acest teren în domeniul public datorită funcţionalităţii sale de parc de agrement pentru că pe acel teren sunt amplasate numai nişte căsuţe şi nu există nicio altă amenajare.
S-a apreciat că introducerea terenului solicitat a fi restituit în hotărârea atacată este nelegală, iar Guvernul şi-a însuşit lista bunurilor ce aparţin domeniului public fără a verifica dacă bunurile respective pot sau nu să facă parte din domeniul public şi dacă au fost dobândite într-una din modalităţile legale.
Mai mult, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat, în perioada 1945 - 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţii, iar în speţă, deşi terenurile au fost solicitate de succesorii proprietarilor, autorităţile locale au făcut demersuri pentru trecerea terenurilor în proprietate publică deşi nu există nici o amenajare care să-i confere calitatea de parc public de agrement.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs C.L.M. Craiova, G.R., intervenienţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, reclamanţii P.E.Şt., P.G.M. şi I.M., precum şi intervenienţii A.T., B.M., B.F., C.O., C.V., C.D., D.G., D.I.V., G.C., L.L., M.D., M.V., N.D., I.M., N.M., N.C., P.M., C.E., P.T.L., D.C.F., C.V., S.G., S.V. şi T.I., SC H.D. SRL.
Recursurile declarate de C.L. Craiova şi G.R. au fost admise pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a poz. 4794 şi 4783 din Anexa nr. 2 la HG nr. 965/2002 prin care a fost atestat domeniul public al Judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj;
Prin sentinţa atacată a fost constatată nelegalitatea poz. nr. 4794 din Anexa 2 şi respinsă excepţia cu privire la poziţia nr. 4783.
În cele două recursuri este criticată soluţia instanţei de fond numai cu privire la admiterea excepţiei de nelegalitate, respectiv cu privire la constatarea nelegalităţii poziţia nr. 4794 din Anexa nr. 2 la HG nr. 965/2002 pentru suprafaţa de 140.000 m.p.
Deşi a fost invocată excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002 este inadmisibilă dar pentru alte considerente.
- La dosarul instanţei de fond s-a depus dovada faptului că reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E.Şt. au solicitat anularea parţială a HG nr. 965/2002, respectiv poziţia nr. 4794 pentru suprafaţa de 140.000 m.p.
Această acţiune a format obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005 al Curţii de Apel Craiova, iar după casarea sentinţei nr. 72 din 24 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4017 din 15 noiembrie 2006, s-a pronunţat sentinţa n. 179 din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi a fost anulată parţial HG nr. 965/2002, respectiv poziţia nr. 4794 privind terenul în suprafaţă de 140.000 m.p.
Toate acestea dovedesc că în timp ce se soluţiona acţiunea în anulare a poziţia nr. 4794 din anexa 2 la HG nr. 965/2002, reclamanţii au formulat şi excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act administrativ, iar în aceste condiţii excepţia de nelegalitate apare ca inadmisibilă.
Este adevărat că excepţia de nelegalitate, ca natură juridică, este o apărare pe care partea interesată o formulează în cadrul unui proces, în condiţiile în care reclamantul îşi fundamentează pretenţiile pe un act administrativ considerat nelegal şi vătămător de autorul excepţiei, însă, în speţă, criticile de nelegalitate în privinţa actului administrativ sunt prezente şi în cadrul acţiunii directe în anulare iar reclamanţii au ales, prima dată, calea acţiunii directe întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind incident principiul „electa una via…".
Examinarea legalităţii actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc şi pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate, la cererea aceleiaşi persoane, astfel că excepţia de nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002 este inadmisibilă pentru că s-ar ajunge să se înfrângă, în cele din urmă, principiul puterii de lucru judecat şi să se ajungă la situaţia în care, pentru aceleaşi motive, un act să fie considerat nelegal pe calea excepţiei de nelegalitate dar să fie considerat legal în cadrul unei acţiuni în anulare. Mai mult, dacă în cauză, acţiunea în anulare a devenit irevocabilă reclamanţii nu mai pot invoca nelegalitatea aceluiaşi act şi pe calea excepţiei de nelegalitate pentru că s-ar aduce atingere aceluiaşi principiu al puterii lucrului judecat.
De aceea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, au fost admise recursurile, a fost modificată, în parte, sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. 4794 din Anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002 pentru suprafaţa de 140.000 m.p.
Fiind soluţionate recursurile în baza excepţiei de inadmisibilitate, nu au mai fost analizate celelalte motive de recurs invocate în cele două recursuri.
Referitor la celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea excepţiei de nelegalitate a poziţiei nr. 4783 din Anexa nr. 2 a HG nr. 965/2002 pentru suprafaţa de 30.000 m.p. se constată că acestea nu au fost criticate în cele două recursuri analizate de Înalta Curte, iar recursurile ce vizau această soluţie au fost tardive, astfel că Înalta Curte a menţinut aceste dispoziţii ale sentinţei atacate precum şi cele care vizau respingerea cererilor de intervenţie formulate.
Contestaţia în anulare promovată de M.N. şi M.N.E., constată Înalta Curte, este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele motive:
Contestaţia în anulare, formulată de M.N. şi M.N.E., înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 26 iunie 2010, se întemeiază pe prevederile art. 318C. proc. civ.
În textul legal precitat sunt reglementate două cazuri de contestaţie în anulare, specifice deciziilor pronunţate de instanţele de recurs: a) cânddezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale; b) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Chiar dacă contestatorii nu au precizat care din cele două cazuri reglementate în art. 318C. proc. civ., reprezintă baza legală a contestaţiei în anulare, este neîndoios că temeiul cererii formulate îl reprezintă teza I din art. 318 C. proc. civ., ipoteză ce se referă la erorile materiale săvârşite de instanţă, în condiţiile în care au invocat eroarea instanţei atunci când acesta a aplicat principiul puterii lucrului judecat şi faţă de contestatorii din prezenta cauză, care nu au fost părţi în dosarul nr. 16493.3/54/2005.
Prin greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., se înţelege eroarea săvârşită de instanţa de recurs în materie de procedură, determinantă pentru soluţia pronunţată, pentru verificarea căreia să nu fie însă necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, cu alte cuvinte, să nu fie vorba de o greşeală de judecată.
Or, motivele invocate de contestatori în prezenta cauză privesc eventuale greşeli de judecată pe care să le fi comis instanţa de recurs atunci când a reţinut că excepţia de nelegalitate a HG nr. 965/2002 este inadmisibilă, cu motivarea că actul administrativ nu poate fi cenzurat în cadrul controlului indirect dacă acelaşi act a făcut obiectul controlului de legalitate pe calea acţiunii directe, demers întreprins de aceeaşi reclamanţi, pentru că s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat, greşeli care nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele ce preced, văzând prevederile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.N. şi M.N.E. împotriva deciziei civile nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1516/54/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.N. şi M.N.E. împotriva deciziei nr. 1089 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 981/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
