ICCJ. Decizia nr. 1017/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1017/2011

Dosar nr. 1331/59/2008

Şedinţa publică din 18 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa civilă nr. 58 din 3 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Arad, A.F.P. a Municipiului Arad şi A.N.A.F., având ca obiect anularea parţială a deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală Arad din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, în baza raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, pentru suma de 2.762.929 RON;

- a anulat în parte următoarele acte administrativ fiscale:

- Decizia de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad;

- pct. 1 din Decizia nr. 372 din 5 noiembrie 2008, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.;

- a anulat parţial actele fiscale menţionate mai sus cu privire la următoarele obligaţii fiscale ale reclamantei SC I. SA:

1. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată, a anulat parţial actele fiscale menţionate mai sus cu privire la:

1.1. suma de 848.122 RON, reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adiţional la Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acţiuni din 13 aprilie 2006 şi a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006;

1.2. suma de 121.735 RON, reprezentând TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice;

1.3. suma de 7.644 RON, reprezentând TVA aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON;

2. Cu privire la impozitul pe profit, a anulat parţial actele fiscale menţionate mai sus cu privire la:

2.1.suma de 90.466 RON [33.727 RON (2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) – 2.646 RON (2007)], reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiţii a reparaţiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societăţii şi supunerii acestora regimului amortizării fiscale;

2.2. suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv şi stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilităţile realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit;

- a respins acţiunea reclamantei SC I. SA cu privire la următoarele obligaţii fiscale:

2.3.suma de 34.647 RON, reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate;

2.4. suma de 14.250 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL;

2.5. suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acţiunilor proprii ale societăţii ca diferenţă dintre preţul de vânzare şi valoarea lor nominală.

2.6. suma de 12.000 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL.

- a respins acţiunea pentru suma de 281.738 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice, precum şi pentru suma de 26.765 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice.

- a respins acţiunea pentru suma de 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, precum şi pentru suma de 13.841 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice.

- a respins acţiunea pentru suma de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, precum şi pentru suma de 6.368 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare;

- a respins cererea reclamantei de restituire a sumei de 34.216 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiţii de natura câştigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice;

-a respins în rest acţiunea formulată de reclamantă;

- a obligate pârâtele A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad şi A.N.A.F. la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parţiale de judecată.

- a respins în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC I. SA a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, precum şi anularea pct. 1 din Decizia nr. 372 din 5 noiembrie 2008, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., decizie prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008.

Raportul de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 a fost emis în urma unei inspecţii fiscale având ca obiect activitatea reclamantei SC I. SA, inspecţie efectuată în perioada 10 octombrie 2007 - 21 decembrie 2007 şi respectiv în perioada 19 februarie 2008 - 29 februarie 2008.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că inspecţia fiscală a vizat modul în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile sale fiscale în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 septembrie 2007.

Având în vedere că acţiunea a vizat, punctual, diferite constatări ale raportului de inspecţie fiscală, precum şi consecinţele stabilite în privinţa obligaţiilor fiscale ale reclamantei, instanţa a analizat separat fiecare din obligaţiile fiscale impuse reclamantei prin Decizia de impunere contestată, după cum urmează:

1. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată:

1.1 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adiţional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acţiuni din 13 aprilie 2006 şi a contractului încheiat cu SC R. SA.

Instanţa de fond a reţinut faptul că întrucât operaţiunea efectuată de societate intră în sfera de aplicabilitate a taxei pe valoarea adăugată, organele de inspecţie fiscală au constatat că pentru această operaţiune societatea avea obligaţia colectării taxei pe valoarea adăugată în sumă de 848.122 RON prin aplicarea cotei de 19% asupra contravalorii serviciului prestat.

În opinia reclamantei, această operaţiune efectuată de societate nu reprezenta o operaţiune impozabilă, aşa cum este definită de Cod fiscal la art. 126, deoarece nu întruneşte condiţia de a fi „livrare de bunuri sau prestare de servicii” în sensul operaţiunilor impozabile din punctul de vedere al TVA-ului şi pe cale de consecinţă, reclamanta a considerat că operaţiunea nu este impozabilă din punct de vedere al TVA-ului şi societatea nu trebuia să colecteze suma de 848.122 RON, reprezentând TVA.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuţie.

Ca şi reclamanta, expertiza a concluzionat că, potrivit art. 128 alin. (2) Cod Fiscal, acţiunile sunt bunuri mobile necorporale, deci nu intră în sfera de aplicare a TVA-ului, iar organul de control în mod eronat a încadrat această operaţiune la livrări de bunuri supuse TVA, suma de 848.122 RON fiind eronat pusă în sarcina reclamantei SC I. SA de către organul de control fiscal.

Instanţa a mai reţinut că, în speţă, reclamanta a renunţat la dreptul de a cumpăra acţiuni la o societate comercială în schimbul unei sume de bani, fiind, aşadar, vorba despre o operaţiune privind acţiuni – bunuri necorporale în privinţa cărora nu este impusă taxa pe valoarea adăugată.

Având în vedere că operaţiunile privind bunurile necorporale de tipul acţiunilor sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, instanţa a considerat că reclamanta nu datorează suma de 848.122 RON, reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adiţional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acţiuni din 13 aprilie 2006 şi a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006 şi prin urmare, a admis acţiunea reclamantei cu privire la această sumă de bani, actele contestate fiind desfiinţate cu privire la această sumă de bani.

1.2 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată dedusă de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice:

Instanţa a reţinut că organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada 01 mai 2006 - 30 septembrie 2007, societatea contestatoare a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă în facturi fiscale de achiziţii de bunuri şi prestări de servicii întocmite pe numele altor societăţi comerciale decât SC A. SA (reclamanta SC I. SA), încălcând prevederile art. 145, alin. (8), lit. a) coroborat cu art. 155, alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal (pentru perioada 01 mai 2006 - 31 decembrie 2006) şi ale art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal (pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007).

Astfel, s-a reţinut că în perioada 01 mai 2006 - 30 septembrie 2007 societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale de achiziţii bunuri şi prestări de servicii, emise pe numele altor persoane juridice, iar organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în suma de 121.735 RON.

S-a constatat de către instanţă că din dosarul cauzei rezultă că organele de inspecţie fiscală nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă în facturile fiscale centralizate în anexa nr. 38 la raportul de inspecţie fiscală, pe motivul că facturile erau emise pe numele altor persoane juridice, societăţi care din punct de vedere juridic nu mai există.

În opinia reclamantei, TVA-ul aferent facturilor emise pe numele societăţilor absorbite de SC I. SA a fost corect dedusă, toate aceste societăţi fiind societăţi care au fost absorbite prin fuziune de SC I. SA (fostă A. SA), iar prin fuziune s-au transferat societăţii absorbante toate activele şi pasivele, deci inclusiv toate obligaţiile asumate anterior fuziunii de societăţile absorbite [art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990].

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuţie, pentru aceleaşi motive invocate de reclamantă.

Instanţa a reţinut că organele fiscale au refuzat deducerea taxei pe valoare adăugată de pe facturile emise pentru mai multe societăţi comerciale care au fuzionat prin absorbţie cu reclamanta SC I. SA, facturi care au fost emise pe numele societăţilor absorbite de reclamantă după data fuziunii.

Instanţa a subliniat faptul că de la data fuziunii societăţile absorbite de reclamanta SC I. SA şi-au încetat existenţa şi de la aceeaşi dată, obligaţiile şi drepturile acestor societăţi au făcut parte din patrimoniul reclamantei – aspecte pe care nici organele fiscale nu le-au contestat.

În consecinţă, instanţa a concluzionat că este eronată emiterea de facturi pe seama acestor societăţi după încetarea capacităţii lor de folosinţă, prin absorbirea acestora de către reclamantă, dar a apreciat că, întrucât organele fiscale nu au contestat realitatea operaţiunilor comerciale evidenţiate prin emiterea acelor facturi şi nici faptul că reclamanta a efectuat plăţile aferente acestor facturi, refuzul acceptării deducerii taxei pe valoarea adăugată nu este justificat din punct de vedere legal, fiind motivat pe considerente absolut formale.

În raport cu aceste consideraţii, instanţa a considerat că reclamanta nu datorează suma de 121.735 RON, reprezentând TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice, respectiv ale societăţilor absorbite de reclamantă şi prin urmare, a admis acţiunea reclamantei cu privire la această taxă, actele contestate fiind desfiinţate cu privire la această sumă de bani.

1.3 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON:

Instanţa a reţinut faptul că organele de inspecţie fiscală au constatat că SC I. SA a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 91.567 RON, înscrisă în facturile fiscale emise de SC B.C. SRL, SC E.M. SRL, SC E.G. Romania SRL, SC C.A. Arad SA, încălcând prevederile art. 145, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, întrucât serviciile achiziţionate, menţionate mai sus nu au fost destinate utilizării de către societatea contestatoare în folosul operaţiunilor sale taxabile, ele fiind efectuate în folosul Primăriei Municipiului Arad conform contractului încheiat în acest sens în data de 04 aprilie 2006.

Reclamanta a apreciat că TVA aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 octombrie 2005 de notar public M.P. şi care urmau a fi transferate în domeniul public al Consiliului Local al Municipiului Arad este integral deductibilă.

Conform raportului de expertiză, reclamanta datora taxa în discuţie, pentru aceleaşi motive invocate de organele fiscale pârâte.

Instanţa de fond a reţinut cu privire la acest aspect faptul că organele fiscale au refuzat deducerea taxei pe valoare adăugată pentru operaţiunile economice de realizare a utilităţilor publice (reţele apă şi hidranţi, racord la sistemul de alimentare cu gaz, canal apă menajeră), pe considerentul că acestea nu sunt proprietatea reclamantei, acestea urmând a fi transmise în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Arad.

În speţă, deşi operaţiunile economice respective au impus achiziţionarea bunurilor aferente utilităţilor, instanţa a considerat că achiziţionarea acestor bunuri este o operaţiune accesorie în raport cu obligaţia principală a reclamantei, care constă în realizarea sau finanţarea realizării acestor utilităţi. De aceea, instanţa a considerat că aceste operaţiuni sunt o „prestare de servicii” în sensul art. 145 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, fiind nerelevant faptul că reclamanta nu a dobândit proprietatea acestor bunuri, respectiv că va pierde proprietatea acestor bunuri prin transferul legal şi obligatoriu în proprietatea Municipiului Arad.

În raport cu aceste consideraţii, instanţa a considerat că reclamanta nu datorează suma de 7.644 RON, reprezentând TVA aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respinsă de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON şi prin urmare, a admis acţiunea reclamantei cu privire la această taxă, actele contestate fiind desfiinţate cu privire la această sumă de bani.

1.4. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate:

Instanţa a reţinut că organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta SC I. SA a vândut, pe baza de promisiuni de vânzare-cumpărare şi contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate, diverse bunuri mobile şi imobile unor clienţi persoane fizice şi juridice şi că preţul de vânzare solicitat în contractele respective a fost constituit din rate şi dobânzi care sunt menţionate într-un grafic.

Din verificările efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că pentru sumele facturate de societate cu titlu de dobânzi societatea contestatoare SC I. SA nu a colectat taxa pe valoarea adăugată, considerându-le operaţiuni care nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

S-a reţinut că în contextul armonizării legislaţiei naţionale cu prevederile comunitare au fost eliminate din Cod Fiscal, aplicabil până la data aderării, respectiv până la data de 01 ianuarie 2007, prevederile art. 137 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, privind neincluderea în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată a dobânzilor percepute pentru plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing.

S-a mai reţinut că în cazul contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiate valabil anterior datei de 31 decembrie 2006, inclusiv, care se derulează şi după data de 01 ianuarie 2007, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor, iar dobânzile aferente ratelor scadente după data de 01 ianuarie 2007 sunt incluse în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

Pe de altă parte, în opinia reclamantei, interpretarea organului de control este eronată, deoarece, începând cu 01 ianuarie 2007, sfera de cuprindere a „dobânzilor” definite la art. 137 alin. (3) lit. c) Cod Fiscal nu a fost restrânsă, ci, dimpotrivă, extinsă.

Pentru aceste motive, reclamanta a considerat că în mod corect societatea nu a cuprins în baza de impozitare dobânzile percepute la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, după data de 01 ianuarie 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. c) Cod Fiscal

Instanţa de fond a apreciat, astfel, că în mod legal organele fiscale au reţinut că pentru sumele facturate de reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007 cu titlu de dobânzi reclamanta avea obligaţia colectării unei taxei pe valoarea adăugată în sumă totală de 34.647 RON, prin aplicarea cotei de 19% prevăzută la art. 140, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea reclamantei pentru suma de 34.647 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate.

1.5. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL.

În opinia reclamantei, aceasta a considerat deductibilă taxa pe valoarea adăugată plătită pentru serviciile prestate de SC A. SRL şi a arătat că a încheiat cu SC A. SRL contractul de comision din 01 octombrie 2006. În baza acestui contract, SC A. SRL s-a angajat să intermedieze vânzarea şi închirierea unor bunuri proprietatea societăţii.

Reclamanta a subliniat că organul de control nu a contestat că serviciile au fost prestate, ci necesitatea acestor servicii şi că este la aprecierea societăţii care sunt cheltuielile pe care consideră că trebuie să le angajeze pentru realizarea de venituri. Aceasta cu atât mai mult cu cât serviciile prestate de SC A. SRL au fost angajate anterior încheierii contractului de muncă cu administratorul acestei societăţi.

Pentru aceste motive, reclamanta a considerat că T.V.A. aferentă comisionului facturat de SC A. SRL în sumă totală de 14.250 RON este integral deductibilă.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit că reclamanta are dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată respectivă, întrucât aceste servicii au fost efectiv prestate, fapt constatat şi de către organul de control, conform raportului de inspecţie fiscală depus la dosarul cauzei.

Instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat caracterul efectiv al serviciilor de administrare prestate de SC A. SRL prin intermediul domnului V.L., care este şi angajat al reclamantei, având aceleaşi atribuţii de intermediere a vânzărilor şi închirierilor reclamantei.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 145 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, respectiv nu a dovedit că serviciile facturate de SC A. SRL în anul 2007, respectiv după ce administratorul SC A. SRL a devenit şi angajat al reclamantei cu aceleaşi atribuţii de intermediere vânzări ca şi cele ce formau obiectul contractului încheiat de reclamantă cu SC A. SRL, au fost prestate efectiv de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, domnul V.L., care la acea dată era şi director de vânzări al reclamantei.

În raport cu aceste concluzii, instanţa a reţinut că în mod legal organele fiscale au refuzat deducerea sumei de 14.250 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare şi management în vânzări achitate de societatea reclamantă către SC A. SRL, nefiind probat caracterul efectiv al serviciilor prestate de SC A. SRL către reclamantă şi în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei pentru această sumă.

2. Cu privire la impozitul pe profit:

2.1 Cu privire la impozitul pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiţii a reparaţiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societăţii şi supunerii acestora regimului amortizării fiscale:

Instanţa a reţinut faptul că potrivit organelor fiscale, lucrările efectuate la clădiri care aparţin SC I. SA trebuiau să mărească valoarea de intrare a mijloacelor fixe şi să fie recuperate prin amortizare.

Referitor la argumentul societăţii că aceste lucrări au fost ”efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor şi nicidecum pentru obţinerea unor beneficii viitoare”, acesta nu a putut fi reţinut în soluţionarea favorabilă a contestaţiei întrucât beneficiul nu constă implicit în obţinerea de venituri suplimentare, ci în reducerea costurilor de întreţinere şi funcţionare a clădirii.

În opinia reclamantei, aceasta nu datora impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale, întrucât organul de control a considerat că lucrările de reparaţii efectuate la Hala P.C., Hala P. şi Clădirea secţie P. reprezintă investiţii, deoarece au sporit gradul de confort şi ambient şi au îmbunătăţit performanţele mijloacelor fixe faţă de parametri iniţiali.

În schimb, societatea reclamantă a considerat că aceste lucrări reprezintă reparaţii, deoarece aceste imobile se aflau într-un grad avansat de degradare şi necesitau efectuarea respectivelor lucrări, care au fost efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor şi nicidecum pentru obţinerea de beneficii economice suplimentare.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează impozitul suplimentar în discuţie, întrucât organul de control fiscal în mod eronat a apreciat lucrările de reparaţii, efectuate de SC I. SA, ca lucrări de investiţii, în realitate aceste lucrări reprezentând lucrări de reparaţii.

Instanţa a reţinut astfel că reclamanta a efectuat mai multe lucrări la clădirile proprietatea sa, apreciind că aceste lucrări reprezintă reparaţii, motiv pentru care a procedat la deducerea sumelor cheltuite cu aceste reparaţii, iar organele fiscale au apreciat că aceste lucrări au determinat îmbunătăţirea performanţelor mijloacelor fixe faţă de parametrii iniţiali, astfel că au reţinut că o parte din aceste lucrări sunt investiţii amortizabile, iar nu deductibile fiscal.

În absenţa unei expertize tehnice sau a unor documente din care să rezulte în mod indiscutabil eventuala îmbunătăţire a performanţelor mijloacelor fixe faţă de parametrii iniţiali ai acestor clădiri, instanţa a considerat că nu poate reţine că lucrările respective au condus la o asemenea îmbunătăţire şi date fiind aceste consideraţii, a considerat că lucrările respective constituie reparaţii la imobilele proprietatea reclamantei, reparaţii care sunt supuse deducerii, iar nu amortizării, motiv pentru care apare ca nelegal refuzul acceptării deducerii acestor cheltuieli.

În raport cu aceste consideraţii, instanţa a considerat că reclamanta nu datorează sumele de 90.466 RON [33.727 RON (2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) – 2.646 RON (2007)], reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiţii a reparaţiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societăţii şi supunerii acestora regimului amortizării fiscale.

Prin urmare, instanţa a admis acţiunea reclamantei cu privire la aceste sume de bani, actele contestate urmând a fi desfiinţate cu privire la impozitul pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiţii a reparaţiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societăţii şi supunerii acestora regimului amortizării fiscale.

2.2. Cu privire la suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv şi stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilităţile realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit:

Instanţa de fond a considerat că reclamanta nu datorează suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv şi stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilităţile realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit şi prin urmare, instanţa va admite acţiunea reclamantei cu privire la această majorare, actele contestate urmând a fi desfiinţate cu privire la această sumă de bani.

2.3. Cu privire la suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acţiunilor proprii ale societăţii ca diferenţă dintre preţul de vânzare şi valoarea lor nominală:

Instanţa a reţinut faptul că, potrivit reclamantei, venitul realizat de societate în anul 2007 din vânzarea acţiunilor proprii nu intră în calculul venitului impozabil şi ca atare, nu influenţează impozitul pe profit, iar conform raportului de expertiză, reclamanta nu datorează acest impozit, pentru aceleaşi motive invocate de reclamantă.

Instanţa a mai reţinut că în mod legal organele fiscale au reţinut că societatea reclamantă avea dreptul de a deduce cheltuielile la calculul profitului impozabil la valoarea nominală a acţiunilor proprii, şi nu valoarea reevaluată, fiind legală recalcularea profitului impozabil, cu stabilirea unui impozit suplimentar în suma de 399.466 RON.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea pentru suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acţiunilor proprii ale societăţii ca diferenţă dintre preţul de vânzare şi valoarea lor nominală.

2.4. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL.

Instanţa a constatat, în fapt, că reclamanta SC I. SA a încheiat cu SC A. SRL contractul de comision din 01 octombrie 2006. În baza acestui contract, SC A. SRL s-a angajat să intermedieze vânzarea şi închirierea unor bunuri proprietatea societăţii.

S-a reţinut de către instanţă că acele cheltuieli aferente serviciilor care au fost prestate sau urmează să fie prestate reclamantei sunt deductibile doar în situaţia în care serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi dacă aceste servicii au fost într-adevăr prestate.

Astfel, instanţa a constatat că reclamanta nu a indicat nici un element de natură a face distincţia între actele de intermediere prestate de persoana fizică V.L. şi actele de intermediere prestate de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, care este tot domnul V.L.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat caracterul efectiv al serviciilor de administrare prestate de SC A. SRL prin intermediul domnului V.L., care este şi angajat al reclamantei, având aceleaşi atribuţii de intermediere a vânzărilor şi închirierilor reclamantei.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, respectiv nu a dovedit că serviciile facturate de SC A. SRL în anul 2007, respectiv după ce administratorul SC A. SRL a devenit şi angajat al reclamantei cu aceleaşi atribuţii de intermediere vânzări ca şi cele ce formau obiectul contractului încheiat de reclamantă cu SC A. SRL, au fost prestate efectiv de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, domnul V.L., care la acea dată era şi director de vânzări al reclamantei.

În raport cu aceste concluzii, instanţa a reţinut că în mod legal organele fiscale au refuzat deducerea sumei de 75.000 RON, reprezentând cheltuielile cu serviciile de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL şi au recalculat impozitul pe profit al reclamantei, rezultând o diferenţă în plus de 12.000 RON şi în consecinţă, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei pentru suma de 12.000 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare şi management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL

3. Cu privire la impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice:

În drept, organele de inspecţie fiscală au constatat că operaţiunea de majorare a capitalului social prin distribuirea de titluri de participare suplimentare având ca efect modificarea procentului de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică constituie dividend.

În opinia reclamantei, interpretarea dată de organul de control este eronată şi denaturează operaţiunea efectuată de societate, iar conform raportului de expertiză, organul de control în mod eronat a interpretat, conform art. 7. alin. (1) pct. 12Cod Fiscal, această situaţie faptică ca şi o „distribuire de dividende", stabilind în sarcina reclamantei suma de 271.738 RON cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice, la care se adaugă accesoriile în sumă de 26.765 RON, deşi nu există o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a contestat situaţia de fapt reţinută de raportul de inspecţie fiscală, ci numai aprecierea juridică a acestei situaţii şi că organele fiscale au subliniat că operaţiunea de majorare a capitalului reclamantei, urmată de cesionarea unor acţiuni de la doi dintre acţionari către un al treilea, reprezintă o distribuire de dividende, supusă impozitului prevăzut de art. 36 din Legea nr. 571/2003.

Astfel, instanţa a constatat că reclamanta a procedat la majorarea capitalului şi la distribuirea de acţiuni, majorare care a condus, prin renunţarea unor acţionari la cota de acţiuni care li se cuvenea în mod legal, la modificarea cotei de participare a acestor acţionari renunţători şi a acţionarului în favoarea căruia a operat cesiunea acţiunilor astfel distribuite.

Câtă vreme această distribuire a avut drept consecinţă modificarea cotelor de participare la reclamantă, ea este considerată dividend de art. 7 pct. 12 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal

S-a mai reţinut în considerentele hotărârii că în mod legal organele fiscale au reţinut obligaţia reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 94, alin. (3), lit. e) şi f) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal şi art. 36, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, de a calcula un impozit pe dividende în sumă de 281.738 RON, prin aplicarea cotei de impozit pe dividende datorată de persoane juridice de 10% asupra sumei totale de 4.612.438 RON, cu care a fost majorat capitalul social stabilit suplimentar, respectiv un impozit pe dividende datorat de persoanele juridice în raport cu ponderea participării persoanelor juridice la capitalul societăţii la data de 16 mai 2007 de 61,08196%.

De asemenea, instanţa a reţinut că în mod legal organele fiscale au calculat în sarcina reclamantei majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende distribuite persoanelor juridice în sumă de 26.765 RON, pentru neplata la termenul legal a impozitului pe dividende stabilit suplimentar şi pentru aceste considerente, a respins acţiunea pentru suma de 281.738 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice, precum şi pentru suma de 26.765 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice.

4. Cu privire la impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice:

Organele de inspecţie fiscală au constatat că operaţiunea de majorare a capitalului social prin distribuirea de titluri de participare suplimentare având ca efect modificarea procentului de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică constituie dividend.

În opinia reclamantei, interpretarea dată de organul de control este eronată şi denaturează operaţiunea efectuată de societate, iar, conform raportului de expertiză, organul de control în mod eronat a interpretat conform art. 7 alin. (1) pct. 12 Cod Fiscal, această situaţie faptică, ca şi o „distribuire de dividende", stabilind în sarcina reclamantei suma de 271.738 RON cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice, la care se adaugă accesoriile în sumă de 26.765 RON, deşi nu există o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.

Astfel, instanţa a mai reţinut că reclamanta a procedat la majorarea capitalului şi la distribuirea de acţiuni, majorare care a condus, prin renunţarea unor acţionari la cota de acţiuni care li se cuvenea în mod legal, la modificarea cotei de participare a acestor acţionari renunţători şi a acţionarilor în favoarea cărora a operat cesiunea acţiunilor astfel distribuite.

S-a mai reţinut de către instanţă că în mod legal organele fiscale au reţinut obligaţia reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 94 alin. (3), lit. e) şi lit. f) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, de a calcula un impozit pe veniturile din investiţii de natura dividendelor în suma de 145.699 RON, prin aplicarea procentului de 16% asupra sumei totale cu care a fost majorat capitalul social, corectată cu ponderea participării persoanelor fizice la capitalul social.

De asemenea, instanţa a reţinut că în mod legal organele fiscale au calculat majorări de întârziere în suma de 13.841 RON, pentru neachitarea în termenul legal a impozitului pe veniturile din investiţii de natura dividendelor în suma de 145.699 RON.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea pentru suma de 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, precum şi pentru suma de 13.841 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice.

5. Cu privire la impozitul pe veniturile din investiţii de natura câştigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice:

Instanţa de fond a reţinut că nici reclamanta şi nici expertiza nu au contestat un eventual calcul eronat al impozitului în cauză, dar a apreciat că societatea reclamantă nu este vinovată, deoarece a calculat impozitul pe venit raportat la câştigul declarat de cedent.

S-a mai reţinut că societatea reclamantă a stabilit baza de impozitare pentru câştigul din transferul titlurilor de valoare ca diferenţa între preţul de vânzare net încasat de vânzător şi valoarea nominală a acţiunilor tranzacţionate, iar nu ca diferenţă între suma brută cuvenită vânzătorului şi valoarea nominală a acţiunilor vândute de acesta cumpărătorului contestator.

Astfel, instanţa a constatat că impozitul pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare a fost calculat în mod eronat, rezultând o diferenţă de 34.216 RON.

S-a apreciat că reclamanta avea toate datele necesare calculării corecte a impozitului respectiv, însă a efectuat acest calcul prin raportare la preţul de vânzare net, iar nu la preţul de vânzare (brut), astfel cum impunea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal

S-a mai reţinut în considerentele hotărârii faptul că în mod legal organele fiscale au reţinut obligaţia reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de a calcula, de a reţine şi de a vira impozitul pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, obligaţie în raport cu care organele fiscale au recalculat impozitul datorat de societate, stabilind suplimentar o diferenţă de impozit în sumă de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, precum şi faptul că organele fiscale au calculat în mod legal majorări de întârziere în sumă de 6.368 RON, pentru neachitarea în termenul legal a impozitului pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea reclamantei pentru suma de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, precum şi pentru suma de 6.368 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare şi în consecinţă a respins şi cererea reclamantei de restituire a sumei de 34.216 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiţii de natura câştigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice, această sumă fiind datorată de reclamantă.

6. Cu privire la cheltuielile de judecată:

Având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte şi că numai o parte din susţinerile reclamantei au fost admise, faţă de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., instanţa a considerat că nu se impune suportarea integrală a cheltuielilor de judecată de către pârâtă.

Astfel, instanţa nu a putut reţine culpa procesuală exclusivă a pârâtelor şi nici faptul că acestea sunt răspunzătoare în totalitate pentru complexitatea pricinii şi având în vedere considerentele expuse, a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad şi A.N.A.F. la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parţiale de judecată şi respingând în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

II. Prin sentinţa civilă nr. 96 din 19 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 şi a dispus completarea în mod corespunzător a sentinţei civile anterior menţionate, constatând că prin această hotărâre instanţa a omis a se pronunţa cu privire la majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale contestate de reclamantă, deşi reclamanta a solicitat anularea actelor respective şi cu privire la obligaţiile accesorii stabilite în sarcina sa.

Astfel, instanţa a reţinut că reclamanta datorează majorări de întârziere exclusiv pentru sumele reprezentând obligaţiile fiscale principale pe care instanţa le-a considerat ca fiind legal datorate, în raport cu valoarea acestor obligaţii, valoare al cărei cuantum permite stabilirea ulterioară a cuantumului majorărilor de întârziere datorate de reclamantă.

În acest sens, instanţa a dispus completarea sentinţei cu menţiunea că anulează parţial actele fiscale menţionate cu privire la obligaţiile principale, precum şi cu privire la majorările de întârziere aferente acestor sume.

III. Împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs SC I. SA Arad, D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi A.F.P. Arad, iar împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe a declarat recurs D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie:

1. Recursul formulat de reclamanta SC I. SA împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Motivele de recurs pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.

1.1. Cu privire la impozitul pe veniturile din dividende, respectiv sumele de 281.738 RON, reprezentând impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice şi 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiţii de natura dividendelor datorate de persoane fizice, ambele rezultând din majorarea capitalului social al societăţii.

Instanţa de fond a analizat numai o condiţie prevăzută de lege pentru aplicarea impozitului.

Potrivit art. 7 pct. 2 lit. a) Cod Fiscal, pentru aplicarea impozitului pe dividende este nevoie să existe o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică (prima condiţie) şi să se modifice procentul de deţinere ca urmare a acestei distribuiri (a doua condiţie).

Instanţa de fond a concluzionat în sensul că s-a modificat procentul de deţinere a acţiunilor, însă această modificare nu s-a datorat distribuirii de la persoana juridică la acţionarii săi. Distribuirea presupune un raport juridic între societate şi un acţionar al acesteia.

În speţă, acţiunile suplimentare nu au intrat în patrimoniul acţionarului ca urmare a manifestării de voinţă a societăţii, ci ca urmare a manifestării de voinţă a celorlalţi doi acţionari, a cesiunii acţionarilor.

1.2. Cu privire la impozitul pe veniturile din investiţii de natura câştigului din transferul titlurilor de valoarea datorate de persoanele fizice.

Recurenta consideră că declaraţia eronată a contribuabilului nu poate fi imputată societăţii în calitate de colector al impozitului. Subiectul contractului cu privire la acest obiect şi eventualul obligat la plata sumelor suplimentare ar fi trebuit să fie contribuabilul în sarcina căruia este stabilit impozitul.

1.3. Cu privire la impozitul pe profit.

1.3.1. Cu privire la impozitul suplimentar în urma vânzării propriilor acţiuni, aplicat diferenţei între preţul de vânzare şi valoarea nominală – suma de 399.466 RON.

Prima instanţă a aplicat normele generale ale Cod Fiscal, fără să ţină cont de faptul că în materia acţiunilor proprii ale societăţilor există o reglementare specială care prevede că eventualele câştiguri sau pierderi realizate din transmiterea acestora nu sunt incluse în profitul impozabil.

Argumentele instanţei de fond se aplică cel mult câştigurilor din vânzarea acţiunilor deţinute la alte entităţi şi nu din vânzarea propriilor acţiuni. Fiind vorba de acţiuni proprii, nu există un cost iniţial de dobândire sau de producţie cu privire la care să se calculeze un eventual câştig sau o eventuală pierdere. Diferenţele de înregistrare sunt pur contabile, nu patrimoniale şi de aceea nu produc efecte fiscale.

1.3.2. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile prestate de SC A. SRL – suma de 12.000 RON.

Argumentul instanţei de fond este greşit. Serviciile de intermediere nu coincid cu cele de management de vânzări. Societatea a ales să plătească servicii care au strânsă legătură cu obiectul său de activitate, demonstrând utilitatea acestora şi faptul că ele concură la realizarea obiectului de activitate.

1.4. Cu privire la taxa pe valoare adăugată.

1.4.1. Cu privire la taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor achitate de societate către SC A. SRL.

Instanţa a reţinut în mod greşit că este imposibil de dovedit că serviciile au fost efectiv prestate.

În realitate, atribuţiile directorului de vânzări nu se suprapun peste cele ale unui intermediar extern.

1.4.2. Referitor la suma de 34.647 RON reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, după data de 1 ianuarie 2007.

Conform art. 137 alin. (3) lit. c) Cod Fiscal, în vigoare după 1 ianuarie 2007, baza de impozitare nu cuprinde dobânzile percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere.

Argumentele invocate de instanţa fondului fac confuzie între dobânzi şi majorări/penalităţi de întârziere.

Astfel, în mod corect, societatea nu a cuprins în baza de impozitare dobânzile percepute la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, după data de 1 ianuarie 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. c) Cod Fiscal

2. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi de pârâta A.F.P. Arad împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.

2.1. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 848.122 RON.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit că renunţarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în schimbul unei sume de bani reprezintă o operaţiune privind acţiunile.

O asemenea abordare contravine documentelor existente la dosarul cauzei.

Din înscrisuri reiese că SC A. SA (actuala SC I. SA) nu a vândut către SC R. SA nicio acţiune, deoarece intimata nu deţinea nicio acţiune la SC S. SA.

Operaţiunea nu este scutită de TVA, obiectul contractului dintre cele două părţi fiind ca una să renunţe la un drept al său de a încheia un contract şi nu vânzarea de acţiuni.

Operaţiunile scutite de TVA sunt cele încheiate între SC R. SA şi D.I., numai între aceste două părţi intervenind operaţiuni privind acţiunile care sunt scutite de plata TVA.

Dacă s-ar lua în considerare motivarea primei instanţe, ar exista pericolul ca toţi agenţii economici să încheie promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare de titluri de valoare, urmând ca apoi să rezilieze acele contracte în mod fictiv, în schimbul unei sume de bani care ar fi scutite de la plata oricăror impozite.

A doua greşeală făcută de prima instanţă este aceea că a considerat că renunţarea la dreptul său, făcută de intimată, nu este o prestare de servicii în sensul art. 129 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal

2.2. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON.

Potrivit art. 145 alin. (8) şi art. 155 alin. (8) Cod Fiscal, intimata trebuie să justifice dreptul de deducere a TVA cu facturi completate cu elemente obligatorii.

Din actele dosarului rezultă că facturile înscrise în anexa nr. 38 la raportul de inspecţie fiscală sunt emise pe numele altor persoane juridice care au fost absorbite prin fuziune de către intimată.

2.3. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 7.644 RON aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, aplicabil până la 1 ianuarie 2007, o societate are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată înscrisă în facturile fiscale de achiziţie de bunuri şi servicii, în condiţiile în care utilizează aceste bunuri şi servicii în scopul operaţiunilor sale taxabile.

Din actele dosarului rezultă că societatea a dedus TVA aferentă unor servicii destinate realizării de utilităţi ce urmau a fi predate în domeniul public.

2.4. Referitor la suma de 90.466 RON reprezentând impozit pe profit.

Prima instanţă a admis greşit acest capăt de cerere, motivând prin aceea că nu s-a făcut dovada de niciuna dintre părţi a celor susţinute, în sensul că nu s-a prezentat o expertiză tehnică din care să rezulte că lucrările reprezintă reparaţii sau că acestea reprezintă îmbunătăţiri ale performanţelor mijloacelor fixe.

Proba revine reclamantei, iar actul administrativ-fiscal se bucură de prezumţia de legalitate.

În realitate, reclamanta nu a prezentat niciun document din care să rezulte determinarea lucrărilor efectuate.

2.5. Referitor la majorările de întârziere în sumă de 19.858 RON, calculate până la data stornării cheltuielilor aferente impozitului pe profit suplimentar, în sumă de 70.672 RON.

În mod eronat prima instanţă a admis acest capăt de cerere deoarece cheltuielile nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Serviciile urmau să fie puse la dispoziţia Consiliului Local al Municipiului Arad, fapt ce era cunoscut de intimată la data achiziţiei serviciilor şi că prin stornarea acestor cheltuieli, aceasta recunoaşte că serviciile nu sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

2.6. Referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 40.000 RON la care au fost obligate părţile.

Recurentele apreciază că suma este excesiv de mare având în vedere că acţiunea a fost admisă doar în parte, pentru aproximativ jumătate din cele solicitate de reclamantă.

Solicită ca suma să fie redusă la jumătate, în temeiul art. 276 C. proc. civ.

3. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Arad împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ. şi privesc majorările de întârziere aferente sumelor stabilite prin Decizia de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008.

Motivele de recurs sunt identice cu cele invocate împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010, astfel încât nu este necesar să fie reiterate.

4. Intimata-reclamantă SC I. SA a formulat întâmpinare la recursurile pârâtelor, solicitând respingerea acestora.

4.1. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 848.122 RON.

Intimata arată că din momentul încheierii convenţiei între D.I. şi SC A. SA, aceasta din urmă a dobândit dreptul de uzufruct asupra întregului pachet de acţiuni la SC S. SA, respectiv a dobândit şi dreptul de a culege dividentele aferente acţiunilor, de a participa la adunările generale ale societăţii alături de nudul proprietar al acţiunilor – D.I., cu drept exclusiv de vot în adoptarea unor categorii de hotărâri.

Textul legal scuteşte de taxa pe valoare adăugată nu doar transferul acţiunilor ci şi orice alte operaţiuni cu acţiuni.

Rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, restituirea de către D.I. a plăţii parţiale a contravalorii acţiunilor, rezoluţiunea contractului de uzufruct sau rezoluţiunea contractului de garanţie imobiliară intră toate în sfera „altor operaţiuni cu acţiuni”.

4.2. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON.

Invocarea deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este făcută cu rea-credinţă, deoarece obligaţia de înştiinţare a societăţilor furnizoare de bunuri şi prestatoare de servicii de modificările survenite în statutul firmelor absorbite nu este doar excesiv de formalistă, ci chiar nerezonabilă.

4.3. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 7.644 RON aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local Arad.

Argumentul recurentei este greşit având în vedere că utilităţile au fost folosite în exclusivitate, iar Consiliul Local al Municipiului Arad este nud proprietar. Fără utilităţi, exercitarea oricăror operaţiuni taxabile ale societăţii ar fi fost imposibilă.

4.4. Referitor la suma de 90.466 RON reprezentând impozitul pe profit.

Sarcina probei incumbă organului fiscal care afirmă o anumită situaţie de fapt.

Organul de control trebuie să facă „constatări complete”, iar „documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere”.

Lucrările descrise în actul de control nu pot fi calificate drept investiţii.

4.5. Referitor la majorările de întârziere în sumă de 19.858 RON aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă totală de 70.672 RON (impozit nedefinitiv şi stornat ulterior de reclamantă) calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilităţile realizate pe cheltuiala societăţii şi cedate Consiliului Local al Municipiului Arad (cu titlu gratuit).

Recurentele confundă utilizarea utilităţilor cu proprietatea finală asupra lor şi se ignoră faptul că realizarea utilităţilor face parte din preţul terenului de construcţii, iar transferul către Consiliul Local al Municipiului Arad era necesar.

Este nerezonabilă presupunerea organelor financiare în sensul că o societate comercială ar putea să investească în conectarea la reţelele de energie electrică, apă, gaze sau canalizare şi în alt scop decât acela de a realiza venituri impozabile.

4.6. Referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 40.000 RON la care au fost obligate pârâtele.

Dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. lasă la aprecierea judecătorilor repartizarea costurilor pe care le antrenează procesul judiciar, iar instanţa de fond a motivat de o manieră suficient de clară şi precisă soluţia adoptată în materie de cheltuieli de judecată.

IV. Considerentele instanţei de recurs.

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta SC I. SA.

1.1. Impozitul pe dividendele distribuite persoanelor juridice în sumă de 281.738 RON, precum şi majorările de întârziere în sumă de 26.765 RON au fost corect reţinute de instanţa fondului.

De asemenea, pentru aceleaşi motive şi impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 145.699 RON, cu majorările aferente, a fost stabilit în mod corect.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 pct. 12 lit. a), art. 36 şi art. 67 alin. (1) Cod Fiscal, impozitul pe dividende se aplică ori de câte ori are loc o modificare a procesului de deţinere a acţiunilor.

Prevederile art. 7 pct. 12 Cod Fiscal sunt citate trunchiat de recurenta-reclamantă, fără a fi coroborate cu dispoziţiile art. 36 şi art. 67 alin. (1) Cod Fiscal, care exceptează doar „distribuirea de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deţinere a titlului de participare al oricărui participant la persoana juridică”.

Dispoziţiile art. 7 pct. 12 Cod Fiscal acoperă şi ipoteza în care modificarea procentului de deţinere a acţiunilor nu s-a datorat raportului direct între persoana juridică şi participantul la persoana juridică, deoarece distribuirea a fost făcută de către societate.

1.2. Impozitul pe veniturile din investiţii din natura câştigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice a fost corect stabilit.

Potrivit art. 67 alin. (3) lit. b) Cod Fiscal, obligaţia de calculare, reţinere şi virare a impozitului aparţine dobânditorului, respectiv societatea reclamantă.

Orice neregulă de natură fiscală îi este imputată colectorului.

Aprecierile făcute de recurenta-reclamantă sunt propuneri de lege ferenda, care nu pot fi luate în considerare.

1.3. Impozitul pe profit suplimentar aferent vânzării acţiunilor proprii ale societăţii este datorat de către aceasta.

Dispoziţiile Cod Fiscal, art. 27 alin. (3) lit. a), alin. (4) lit. a), d), alin. (7), nu disting după cum câştigul provine din vânzarea acţiunilor deţinute la alte entităţi sau din vânzarea propriilor acţiuni, astfel încât motivul de recurs este nefondat.

1.4. Şi criticile legate de impozitul suplimentar pe profit calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile prestate de SC A. SRL sunt nefondate.

Administratorul V.L. ce deţinea şi calitatea de director de vânzări al societăţii, avea ca atribuţii, conform fişei postului şi activităţi de intermediere pentru vânzarea de bunuri imobile, astfel încât nu se justifică ca aceste cheltuieli de intermediere să fie plătite separat lui V.L. şi ulterior să fie considerate deductibile potrivit art. 21 alin. (4) lit. m) Cod Fiscal

1.5. Aceleaşi considerente (cele de la pct. 1.4.) sunt valabile şi în privinţa taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor achitate de societate către SC A. SRL, motivul de recurs este nefondat.

1.6. În fine, motivele de recurs ce privesc taxa pe valoare adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare şi contractele de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, după data de 1 ianuarie 2007, sunt nefondate.

Dobânzile de care fac vorbire dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. c) Cod Fiscal se percep pentru plata cu întârziere a preţului.

În speţă, nu este vorba despre dobânzi penalizatoare, ci despre dobânzile înscrise în contractul de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate.

2. Cu privire la recursurile formulate de pârâtele D.G.F.P. a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi A.F.P. a Municipiului Arad împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010.

2.1. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 848.122 RON.

Motivul de recurs este fondat.

Se constată că la data de 13 aprilie 2006, între SC A. SA şi D.I. s-a încheiat un contract având ca obiect promisiunea vânzării către societate a unui număr de 4.281 acţiuni deţinute de persoana fizică la SC S. SA Arad.

Este adevărat că la aceeaşi dată, între aceleaşi părţi a intervenit şi o convenţie de constituire a dreptului de uzufruct asupra acţiunilor, în favoarea promitentului-cumpărător.

La 10 mai 2006, părţile au convenit rezilierea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare de acţiuni, iar reclamanta a renunţat la dreptul său de a achiziţiona acţiunile cu condiţia ca noul cumpărător al acţiunilor, SC R. SA să îi plătească suma de 4.463.000 RON.

Operaţiunea de renunţare la un drept se încadrează la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal, fiind o prestare de servicii, „angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu conduce o altă persoană sau de a tolera o acţiune ori situaţie”.

Împrejurarea că SC A. SA (SC I. SA) a deţinut pentru o scurtă perioadă de timp uzufructul acţiunilor, acesta însemnând că a avut dreptul să culeagă dividendele societăţii nu modifică natura tranzacţiei de renunţare la dreptul de a cumpăra acţiunile.

Societatea reclamantă chiar şi în ipoteza în care ar fi cules în fapt dividendele, deşi nu există nicio dovadă că în perioada 13 aprilie 2006 – 10 mai 2006 s-au şi distribuit, nu a înţeles prin renunţarea la un drept să efectueze nicio operaţiune cu acţiuni.

Suma de 4.463.800 RON a fost încasată nu în urma încheierii vreunei tranzacţii având ca obiect acţiuni, ci ca o plată pentru renunţarea la un drept.

2.2. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON.

Motivul de recurs este nefondat.

În fapt, organul fiscal a constatat că societatea a dedus în mod eronat TVA, întrucât facturile fiscale au fost emise pe numele unor societăţi comerciale absorbite prin fuziune, reclamanta preluând toate obligaţiile asumate anterior fuziunii de societăţile absorbite.

Recurentele-pârâte au apreciat că au fost încălcate prevederile art. 145 alin. (8) şi art. 155 alin. (8) Cod Fiscal, deoarece facturile nu au cuprins obligatoriu informaţiile referitoare la „numele, adresa şi codul de identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii”.

În realitate, i se impută reclamantei că nu a înştiinţat furnizorii despre absorbirea prin fuziune a societăţilor beneficiare, pentru ca în cuprinsul facturilor să fie înscrisă denumirea reclamantei şi nu denumirea societăţilor absorbite.

Însăşi recurentele au afirmat că reclamanta a preluat toate obligaţiile asumate anterior fuziunii de societăţile absorbite, astfel încât o asemenea cerinţă este excesivă, mai ales că realitatea operaţiunilor a fost dovedită.

2.3. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 7.644 RON aferentă utilităţilor realizate pe cheltuiala societăţii.

Motivul de recurs este fondat.

Potrivit art. 145 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, în vederea deducerii TVA, plătitorul are obligaţia să facă dovada că bunurile şi serviciile (livrate/prestate) le utilizează în scopul operaţiunilor sale taxabile.

În speţă, reclamanta a cumpărat un teren ce aparţinea Consiliului Local al Municipiului Arad, cu obligaţia de a proiecta şi realiza anumite utilităţi din domeniul public.

După executarea utilităţilor, acestea au fost predate în proprietatea oraşului Arad.

Utilităţile au fost executate din sume proprii, iar reclamanta a plătit unor societăţi comerciale pentru „servicii proiectare, extindere reţele apă şi hidranţi”, „analize şi elaborare acord acces sistem distribuţie”.

Din contractul de proiectare rezultă că beneficiarul este Primăria Municipiului Arad şi nu reclamanta, astfel încât serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale primăriei.

Împrejurarea că şi reclamanta foloseşte aceste utilităţi nu modifică finalitatea serviciilor şi faptul că serviciile au fost achiziţionate ca urmare a obligaţiei asumate prin contractul de vânzare-cumpărare al terenului.

2.4. Referitor la suma de 90.466 RON reprezentând impozit pe profit.

Motivul de recurs este fondat.

Din documentele aflate la dosar, organul fiscal a concluzionat că lucrările efectuate la clădirile care aparţin reclamantei ar fi trebuit să mărească valoarea de intrare a mijloacelor fixe şi să fie recuperate prin amortizare.

Dovada contrară urma să fie făcută de reclamantă şi nu de către autorităţile fiscale, astfel cum în mod greşit a reţinut judecătorul fondului.

2.5. Referitor la majorările de întârziere în sumă de 19.858 RON.

Motivul de recurs este fondat.

Considerentele arătate la pct. 2.3. sunt utile şi la acest punct al motivelor de recurs, apreciindu-se că sunt cheltuieli deductibile numai cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, conform art. 21 alin. (1) Cod Fiscal, în timp ce utilităţile au fost realizate în vederea predării la dispoziţia Consiliului Local al Municipiului Arad.

2.6. Referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 40.000 RON la care au fost obligate recurentele-pârâte.

Motivul de recurs este fondat, avându-se în vedere că a fost admis numai capătul de cerere referitor la suma de 121.735 RON TVA.

Astfel, în raport cu complexitatea cauzei, în temeiul art. 276 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că pot fi reduse cheltuielile de judecată la suma de 20.000 RON.

3. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Arad împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010, sunt pertinente considerentele arătate la pct. 2 (2.1.- 2.6.) cu referire la recursurile declarate de pârâte împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 şi aplicate la sumele ce reprezintă majorări de întârziere, astfel încât nu mai este necesară reiterarea lor.

4. Faţă de considerentele arătate, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se:

4.1. Respinge recursul declarat de SC I. SA Arad împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4.2. Admite recursurile formulate de pârâtele D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi de A.F.P. Arad împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâtele D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe.

4.3. Modifică sentinţele civile atacate, în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează în parte actele administrativ fiscale atacate, exonerează reclamanta de la plata sumei de 121.735 RON TVA şi majorările de întârziere aferente acestei sume.

4.4. Respinge acţiunea pentru sumele de 848.122 RON TVA, 7.644 RON TVA, 90.466 RON impozit pe profit, 19.858 RON majorări de întârziere şi majorările de întârziere aferente acestor sume.

4.5. Reduce cheltuielile de judecată la 20.000 RON.

4.6. Menţine dispoziţiile sentinţelor recurate privind respingerea celorlalte capete ale acţiunii pentru sumele de: 34.647 RON TVA; 14.250 RON TVA; 399.466 RON impozit pe profit; 12.000 RON impozit pe profit; 281.738 RON impozit pe venituri din dividende; 145.699 RON impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice şi 13.841 RON majorări de întârziere aferente acestei sume; 32.216 RON impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, plus 6.368 RON majorări de întârziere aferente acestei sume, precum şi cu privire la majorările aferente sumelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC I. SA Arad împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de pârâtele D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi de A.F.P. Arad, împotriva sentinţei civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâtele D.G.F.P. Arad, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe.

Modifică sentinţele civile atacate, în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează în parte actele administrativ fiscale atacate, exonerează reclamanta de la plata sumei de 121.735 RON TVA şi majorările de întârziere aferente acestei sume.

Respinge acţiunea pentru sumele de 848.122 RON TVA, 7.644 RON TVA, 90.466 RON impozit pe profit, 19.858 RON majorări de întârziere şi majorările de întârziere aferente acestor sume.

Reduce cheltuielile de judecată la 20.000 RON.

Menţine dispoziţiile sentinţelor recurate privind respingerea celorlalte capete ale acţiunii pentru sumele de: 34.647 RON TVA; 14.250 RON TVA; 399.466 RON impozit pe profit; 12.000 RON impozit pe profit; 281.738 RON impozit pe venituri din dividende; 145.699 RON impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice şi 13.841 RON majorări de întârziere aferente acestei sume; 32.216 RON impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, plus 6.368 RON majorări de întârziere aferente acestei sume, precum şi cu privire la majorările aferente sumelor de mai sus.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1016/2011. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 1021/2011. Contencios. Anulare act... →

ICCJ. Decizia nr. 1017/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1017/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs