ICCJ. Decizia nr. 1032/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1032/2011
Dosar nr. 2/35/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin sentinţa civilă nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SRL - Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 16 iulie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 iulie 2009, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cu referire la cazul bine justificat, instanţa de fond a reţinut că în privinţa actelor contestate există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate în privinţa actelor contestate, rezultând din faptul că reclamanta invocă încălcarea prevederilor Cod fiscal şi ale Normelor de aplicare aprobate prin HG nr. 44/2004 în ceea ce priveşte sumele reţinute cu titlu de impozit pe profit, TVA şi impozit pe veniturile realizate de nerezidenţi.
Cu referire la paguba iminentă, instanţa a reţinut că, având în vedere valoarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina societăţii reclamante în sumă de 1.482.222 RON, reclamanta ar avea de suferit un prejudiciu prin indisponibilizarea unor sume băneşti considerabile, ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea derulării contractelor comerciale, imposibilitatea plăţii salariaţilor şi implicit, imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii societăţii.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea executării actelor contestate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susţine recurenta-pârâtă că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate până când este anulat prin hotărâre judecătorească şi că instanţa s-a antepronunţat în ceea ce priveşte fondul cauzei. În acest sens, recurenta-pârâtă invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că măsura de suspendare a executării actului administrativ este o situaţie de excepţie.
Sub aspectul condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut îndeplinirea acestei condiţii, prin simpla raportare la cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin actele contestate, invocând în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că persoana vătămată trebuie să facă dovada cazului bine justificat.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Actele administrativ-fiscale în privinţa cărora instanţa a dispus măsura de suspendare a executării sunt Decizia de impunere nr. 533 din 16 iulie 2009 şi raportul de inspecţie fiscală din 15 iulie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON, reprezentând: 586.205 RON - impozit pe profit, 250.144 - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345 RON - TVA, 113.194 RON - majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile obţinute de nerezidenţi şi 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obţinute de nerezidenţi.
Măsura suspendării executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la cazul bine justificat susţinerile recurentei în sensul că instanţa de fond s-ar fi antepronunţat atunci când a apreciat îndeplinirea acestei cerinţe nu pot fi primite, întrucât, în soluţionarea cererii, Curtea de apel nu a antamat fondul cauzei, ci doar a reţinut existenţa unei îndoieli puternice cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate de reclamantă cu privire la temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare sunt de natură să contureze o îndoială serioasă, iar nicidecum o stare evidentă de nelegalitate a actelor contestate, în privinţa modului în care organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în raport cu situaţia de fapt.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reţine că acesta derivă în principal din împrejurarea că, întrucât i-au fost blocate conturile, în considerarea obligaţiilor fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate, societatea reclamantă se află în imposibilitatea derulării contractelor, deoarece nu poate face plăţi decât în limita sumei de 5.000 RON, cuantum insuficient raportat la obligaţiile ce îi incumbă în baza contractelor respective. Aceeaşi împrejurare este de natură a împiedica societatea să realizeze plata impozitelor către buget. Astfel fiind, sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi avut în vedere numai cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1033/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
