ICCJ. Decizia nr. 1027/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1027/2011
Dosar nr. 8294/2/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.A.D., judecător la Judecătoria Alba Iulia, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Tribunalul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi nr. 15867 din 12 mai 2009, emise în comun de pârâţi, în sensul ca plafonul pentru decontarea chiriilor pentru localitatea Alba Iulia să fie modificat de la 190 euro la 250 euro şi decontarea chiriei în limita plafonului de 250 euro, să se efectueze începând cu luna iulie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 15 mai 2009 a încheiat, în calitate de chiriaş, contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia, în data de 26 mai 2009. Arată reclamantul că respectivul contract a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani de zile şi că a fost negociat pentru o chirie lunară de 250 euro, care se încadra la acel moment atât în plafonul stabilit pentru Municipiul Alba Iulia, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 866/C/2008, în vigoare la acea dată, cât şi în adresa din 28 aprilie 2009 a Tribunalului A., prin care se comunica Ministerului Justiţiei preţul chiriei pe piaţa imobiliară din Alba Iulia şi oraşele din raza de competenţă a Tribunalului A.
Reclamantul susţine că modificarea, prin actele contestate, a plafonului chiriei, în sensul reducerii de la 250 euro la 190 euro este nelegală, întrucât, aşa cum rezultă din preambulul ordinelor atacate, rezultă că acestea au fost emise luând în considerare datele provenite de la ordonatorii secundari şi terţiari de credite din sistemul justiţiei, referitoare la preţul chiriei practicat la nivelul pieţei imobiliare.
Reclamantul a precizat că întrucât data încheierii contractului de închiriere (15 mai 2009) este anterioară atât datei publicării ordinelor în M. Of. nr. 370/02.06.2009, cât şi datei intrării în vigoare a acestora (01 iulie 2009), aplicarea lor retroactivă asupra unor contracte deja încheiate este contrară dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
În privinţa situaţiei sale, reclamantul arată că nu a mai avut contract de închiriere în localitatea Alba Iulia, fiind transferat în această localitate începând cu data de 15 mai 2009 şi că are dreptul să închirieze un apartament cu două camere, deoarece locuieşte împreună cu soţia şi fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar apartamentul închiriat se înscrie în limita de suprafaţă prevăzută de normativele în vigoare.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1398/2009 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din OUG nr. 27/2006, iar cererea reclamantului de a-i fi decontată chiria conform contractului de închiriere încheiat pentru o perioadă de 3 ani este neîntemeiată în condiţiile în care ordonanţa de urgenţă impune stabilirea unui plafon anual calculat în funcţie de alocarea bugetară. Totodată, pârâtul susţine că motivul invocat de reclamant în sensul că plăteşte, conform contractului, o chirie care depăşeşte plafonul stabilit, nu poate constitui un motiv de modificare a Ordinului nr. 1397/C/2009 şi cu atât mai puţin, un motiv de nelegalitate a acestuia.
Pârâtul Tribunalul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că, la solicitarea Direcţiei Generale Economice din cadrul Ministerului Justiţiei, a comunicat, prin adresa din 28 aprilie 2009, preţul chiriei pe piaţa imobiliară în zona centrală a Municipiului Alba Iulia şi oraşele arondate judeţului Alba, respectiv, pentru garsonieră între 150 - 220 euro, pentru apartament cu 2 camere între 225-300 euro, pentru apartament cu 3 camere între 275 - 450 euro. Totodată, a arătat că, ulterior publicării Ordinului nr. 1398/C din 11 mai 2009, a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia, care are calitatea de ordonator secundar de credite, să facă demersurile necesare pentru modificarea plafoanelor pentru decontarea chiriei pentru judecători şi personalul auxiliar de specialitate, în sensul că pentru Alba Iulia plafonul maxim să fie de 300 euro şi pentru Câmpeni 200 euro, însă singurii în măsură să procedeze la modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi nr. 15867 din 12 mai 2009 sunt emitenţii actelor respective.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 27/2006, potrivit cărora plafonul maxim în limita căruia se decontează magistraţilor chiria este un plafon fix, stabilit anual şi care se poate modifica oricând dacă se modifică cerinţele avute în vedere, respectiv preţul chiriei la nivelul pieţei imobiliare. Se susţine şi că stabilirea plafonului maxim în limita căruia se decontează magistraţilor chiria se realizează în funcţie de bugetul alocat în acest scop prin bugetul de stat.
Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii, menţionând că obligaţia legală a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a semna ordinele în discuţie s-a realizat în considerarea calităţii acestuia de ordonator principal de credite, exclusiv pentru judecătorii şi magistraţii asistenţi care funcţionează în cadrul instituţiei şi că plafonul maxim în limita căruia se poate deconta chiria pentru judecătorii care funcţionează la alte instanţe de judecată, este stabilit de Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu consultarea judecătorilor, prin intermediul colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1862 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul B.A.D., în esenţă, pentru următoarele consideraţiuni.
Prin Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi nr. 15867 din 12 mai 2009, emise în comun de autorităţile pârâte, au fost stabilite plafoanele maxime pentru decontarea chiriilor pe localităţi, iar pentru judeţul Alba plafonul maxim a fost de 190 euro.
Aceste ordine au intrat în vigoare la data de 1 iulie 2009, iar la acea dată a fost abrogat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 866/C/2008, care stabilea un plafon maxim de decontare a chiriei pentru judeţul Alba de 250 euro.
Potrivit art. 23 alin. (1) din OUG nr. 27/2006, ceea ce se decontează este diferenţa dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu şi potrivit legii, chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, astfel că, prin ordinele a căror modificare se solicită nu se putea stabili un plafon maxim de decontare egal cu cea mai mare chirie plătită, întrucât ceea ce se decontează reprezintă întotdeauna o sumă mai mică, constituită de diferenţa la care se referă dispoziţiile din ordonanţa de urgenţă.
Reducerea plafonului maxim de decontare a chiriei începând cu data de 1 iulie 2009 a fost justificată de Ministerul Justiţiei prin adresa nr. x, în sensul că plafonul maxim în euro a fost stabilit prin aplicarea procentului mediu de reducere a chiriilor pe ţară, respectiv procentul de 25%, cu precizarea că acelaşi mod de calcul fost aplicat şi pentru celelalte localităţi.
Totodată, a reţinut instanţa că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din OUG nr. 27/2006, potrivit cărora, plafonul în limita căruia se poate deconta chiria se stabileşte anual, pe localităţi, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat.
Aşadar, Curtea de apel a reţinut că dreptul la decontarea chiriei este condiţionat de limitele prevăzute în ordinul comun emis de conducătorii autorităţilor publice expres menţionaţi în art. 23 alin. (2), care trebuie să se încadreze în bugetul alocat în acest scop în legea bugetului de stat. Rezultă astfel şi posibilitatea unei decontări parţiale a chiriei, dacă cererile de decontare depăşesc bugetul alocat în acest scop prin legea bugetului de stat.
A mai reţinut instanţa că intrarea în vigoare a Ordinelor nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi nr. 15867 din 12 mai 2009 la data de 01 iulie 2009 nu produce efecte juridice asupra contractelor de închiriere încheiate anterior acestei date, ci conferă dreptul chiriaşului de a beneficia de decontarea chiriei în limitele maxime stabilite prin aceste acte administrative normative, numai pentru viitor, astfel că nu poate fi primită susţinerea reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie
3. Motivele de recurs înfăţişate de reclamant
Împotriva sentinţei civile nr. 1862 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul B.A.D.
În manieră concisă, recurentul-reclamant, arătând că îşi menţine şi că reiterează motivele şi argumentele cuprinse în acţiunea iniţială de chemare în judecată, a susţinut că nu se justifică punctul de vedere al Ministerului Justiţiei care a arătat că plafonul maxim în euro pentru anul 2009 – 2010 a fost stabilit prin aplicarea procentului mediu de reducere a chiriilor pe ţară, respectiv a procentului de 25% întrucât din anexa la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi 15867 din 12 mai 2009 rezultă că pentru unele localităţi din ţară (ex. Bacău sau Piatra Neamţ) plafonul a fost mărit.
În drept au fost invocate prevederile art. 23 din OUG nr. 27/1996 şi ale art. 1, art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2009.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este întemeiat.
Analizând sentinţa recurată raportat la prevederile legale incidente, faţă de criticile recurentului-reclamant ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi în raport de apărările intimaţilor-pârâţi înfăţişate prin întâmpinările depuse în recurs Înalta Curte reţine şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă, fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Acţiunea recurentului-reclamant vizând modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 şi nr. 15867 din 12 mai 2009 emise în comun de pârâţii-intimaţi, în sensul că plafonul pentru decontarea chiriilor pentru localitatea Alba Iulia să fie modificat de la 190 euro la 250 euro, corelativ cu decontarea chiriei sale în limita plafonului de 250 euro, începând cu luna iulie 2009, a fost respinsă de instanţa de fond, în considerarea dispoziţiilor legale ce au servit ca temei al emiterii ordinelor menţionate.
Prin considerentele amplu şi coerent înfăţişate, judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare şi interpretare atât a prevederilor art. 23 alin. (1) din OUG nr. 27/2006, potrivit cu care ceea ce se decontează este diferenţa dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu şi potrivit legii, chiria plătită pe baza unui contract de închiriere, cât şi dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din acelaşi act normativ, ce prevăd că plafonul în limita căruia se poate deconta chiria, în condiţiile art. 1 se stabileşte anual, pe localităţi, potrivit bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat.
De altfel, Înalta Curte reţine că prin motivele de recurs, atât de sumar înfăţişate, recurentul a reluat practic susţinerile din acţiunea principală, cărora prin trimiterile la prevederile legale, fără echivoc, i s-a răspuns prin considerentele hotărârii primei instanţe, fiind evident că solicitarea sa nu poate fi primită câtă vreme textele de lege incidente impun ca plafonul anual să fie stabilit şi calculat în funcţie de alocarea bugetară.
Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate şi reale nici susţinerile recurentului privind creşterea plafonului privind decontarea chiriei pentru locuinţa de serviciu în anul 2009 pentru localităţile Bacău şi Piatra-Neamţ.
Astfel cum rezultă cu evidenţă din cuprinsul Ordinului nr. 866/C din 21 martie 2008, în prezent abrogat, depus la dosar în recurs, sumele prevăzute în anexa 1 la acest ordin erau de 400 euro pentru Bacău şi respectiv de 500 euro pentru Piatra Neamţ, faţă de 300 euro pentru Bacău şi 375 euro pentru Piatra-Neamţ, în sensul stabilit prin anexa la Ordinul nr. 1398/C din 11 mai 2009, în vigoare de la 1 iulie 2009.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A.D. împotriva sentinţei civile nr. 1862 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1031/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
