ICCJ. Decizia nr. 1041/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1041/2011
Dosar nr. 238/59/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2010 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul F.A. a chemat în judecată pârâţi A.N.P. şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la emiterea ordinului de încadrare în funcţia de agent operativ, grupa intervenţie în cadrul Penitenciarului T., obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite perioadei din data de 20 noiembrie 2009 şi până la data de încadrării efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost declarat admis cu nota 7,06 la concursul organizat de A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs de agent operativ în grupa intervenţie din cadrul Penitenciarului T., însă ulterior nu a fost încadrat în funcţia respectivă, iar prin adresa din 11 februarie 2010 i s-a răspuns în sensul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004.
Arată reclamantul că dosarul depus în vederea participării la concurs a fost declarat admis, conform art. 6 alin. (5) din Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special definitiv din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1040/2007, iar în derularea examenului de admitere a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de art. 12 şi art. 14 din acelaşi regulament.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin sentinţa civilă nr. 228 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâţii A.N.P. şi Ministerul Justiţiei şi a obligat pe pârâţi la emiterea pe seama reclamantului a ordinului de încadrare şi încadrarea acestuia în funcţia de agent operativ, grupa intervenţie în cadrul Penitenciarului T. şi obligarea la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pe perioada 20 noiembrie 2009 şi până la data încadrării efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul s-a înscris la concursul organizat de pârâta A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs, respectiv agent operativ în grupa intervenţie din cadrul Penitenciarului T., iar cererea de înscriere a fost aprobată şi în conformitate cu Regulamentul de organizare a concursului, a fost validat pentru susţinerea probelor de examen.
Reclamantul a susţinut toate probele de examen şi a fost declarat admis cu media 7,06, conform tabelului final existent la dosar.
După validarea rezultatelor, reclamantul nu a fost încadrat în funcţia pentru care a susţinut concursul, iar, urmare formulării procedurii prealabile în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, i s-a răspuns, prin adresa din 11 februarie 2010, în sensul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004, întrucât, din verificările în evidenţele operative, s-a constatat că a fost condamnat în anul 1997 la 6 luni închisoare, pentru faptele prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi la 6 luni închisoare pentru faptele prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., conform hotărâri judecătoreşti aflată la dosar, pedepsele fiind graţiate, fiecare, în întregime, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, iar ulterior a intervenit reabilitarea de drept conform art. 134 C. pen.
Curtea de apel a reţinut însă că, întrucât a intervenit reabilitarea de drept, în raport cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. pen., reclamantul nu are antecedente penale, astfel că îndeplineşte condiţiile legale pentru a dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, iar dispoziţiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din A.N.P., republicată, nu sunt incidente în speţă.
A mai reţinut instanţa că, anterior înscrierii la concurs, reclamantul s-a adresat cu memorii în acest sens Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, care i-au răspuns că, în conformitate cu Legea nr. 137/1997, cele două pedepse au fost graţiate în întregime, fiind reabilitat de drept, conform art. 134 C. pen. şi că poate participa la un eventual concurs de încadrare din sursă externă.
Instanţa a respins apărarea pârâţilor referitoare la faptul că reclamantul nu a fost sincer când a declarat că nu are condamnări, întrucât, conform dispoziţiilor art. 133 C. pen., „condamnarea nu mai constituie antecedent penal şi nu reprezintă un impediment care să împiedice ocuparea unei funcţii sau exercitarea altor drepturi’”, iar declaraţia reclamantului a respectat aceste dispoziţii legale.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 228 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii A.N.P. şi Ministerul Justiţiei.
3.1. Recursul declarat de A.N.P.
Recurenta-pârâtă A.N.P. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., criticând pentru nelegalitate soluţia pronunţată de Curtea de apel.
Susţine recurenta-pârâtă, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004, din interpretarea cărora rezultă că, pentru a dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special, persoana care aplică nu trebuie să fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni. În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că dispoziţiile respective nu fac distincţie după cum persoana respectivă a fost sau nu reabilitată, raţiunea textului de lege fiind aceea de a nu putea dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special nicio persoană care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă a intervenit sau nu reabilitarea de drept.
3.2. Recursul declarat de Ministerul Justiţiei
Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată de Curtea de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004.
Recurentul-pârât susţine că, în raport cu dispoziţiile respective, intimatul-reclamant ar fi trebuit să aducă la cunoştinţă, la momentul înscrierii la examen, atât faptul că a fost condamnat, cât şi faptul că a intervenit reabilitarea de drept, însă, întrucât nu a procedat în acest mod, nu a fost sincer în declaraţii, manifestând un comportament care contravine cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În esenţă, prin cele două recursuri, sentinţa pronunţată de Curtea de apel este criticată pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 lit. e) şi h) C. proc. civ. la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Împrejurările de necontestat ale cauzei rezidă în următoarele:
Intimatul-reclamant F.A. a fost condamnat în anul 1997 la 6 luni închisoare, pentru fapta prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi la 6 luni închisoare pentru fapta prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., prin aceeaşi hotărâre instanţa constatând că, potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997, pedepsele aplicate sunt graţiate în întregime.
În privinţa condamnării respective, a intervenit şi reabilitarea de drept conform dispoziţiilor art. 134 C. pen., conform cărora:
„Art. 134. - Reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune.
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată şi persoana juridică nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune”.
Intimatul-reclamant a fost declarat admis cu nota 7,06 la concursul organizat în anul 2009 de A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs de agent operativ în grupa intervenţie din cadrul Penitenciarului T.
Ulterior, prin adresa din 11 februarie 2010, A.N.P. a răspuns la solicitarea reclamantului de încadrare în funcţie, în sensul că, în urma verificărilor în evidenţele operative s-a constatat existenţa condamnării, precum şi a reabilitării, motiv pentru care s-a apreciat că nu a fost „sincer” în declaraţii şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004.
În esenţă, recurenţii-pârâţi susţin, în principal, faptul că existenţa condamnării determină imposibilitatea persoanei de a dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special în sistemul A.N.P., chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, iar în subsidiar, faptul că reclamantul se află în imposibilitate de a ocupa funcţia respectivă deorece nu a fost „sincer” la momentul înscrierii la concurs, întrucât nu a declarat cu privire la existenţa condamnării, inclusiv a reabilitării.
Conform art. 11 lit. e) şi h) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din A.N.P., republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art. 11. - Pot dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: (….
e)nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni; (…)
h) au un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că intervenţia reabilitării de drept este de natură a înlătura în privinţa intimatului-reclamant interdicţia impusă prin dispoziţiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004.
Conform dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. pen.:
„Art. 133. - Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare”.
În raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că prin reabilitare se înţelege chiar „restabilirea bunei reputaţii” (Mic dicţionar academic, Volumul IV, Literele P-Z, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p. 174), iar în doctrina de drept penal s-a afirmat că „prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reinserarea socială completă a acestuia prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare şi prin repunerea lui, din punct de vedere moral şi social, în situaţia pe care o avea înainte de condamnare” (C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 649).
Astfel fiind, a considera că în privinţa persoanei condamnate, dar reabilitate de drept, subzistă interdicţia prevăzută de art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004 echivalează cu lipsirea de finalitate a instituţiei reabilitării care presupune reinserţia completă din punct de vedere social şi moral.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor-pârâţi referitoare la faptul că F.A. nu a dat dovadă de „sinceritate” întrucât nu a declarat cu ocazia înscrierii la concurs faptul că a fost condamnat, iar în privinţa condamnării a intervenit ulterior reabilitarea de drept, nu poate fi primită, întrucât atitudinea reclamantului este justificată, pe de o parte, de efectele juridice ale intervenţiei reabilitării de drept, iar, pe de altă parte, de răspunsurile primite în 2007 şi 2008 la memoriile adresate unor autorităţi publice -Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - în sensul că poate participa la concursurile de încadrare din sursă externă, întrucât în privinţa condamnării dispuse în anul 1997 a intervenit graţierea, conform Legii nr. 137/1997 şi reabilitarea de drept, conform art. 134 C. pen.
În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în raport cu circumstanţele cauzei şi probatoriul administrat, astfel că, neexistând motive de casare sau modificare a hotărârii în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A.N.P. şi Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.P. şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 228 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1033/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1043/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
