ICCJ. Decizia nr. 1043/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1043/2011
Dosar nr. 2421/30/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL - Timiş a chemat în judecată pe pârâţii D.G.F.P. Timiş şi A.F.P. Timişoara - Inspecţia Fiscală - Serviciul persoane juridice 2, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
- anularea în tot a deciziei nr. 2528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiş în soluţionarea contestaţiei nr. x din anul 2008;
- anularea în tot a deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Timişoara în soluţionarea contestaţiei nr. x din anul 2008;
- admiterea contestaţiei înregistrate la A.F.P. Timişoara sub nr. x din 08 octombrie 2008, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în totalitate a deciziei de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 09 septembrie 2008, cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste acte, precum şi a raportului de inspecţie fiscală din 08 septembrie 2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine, în esenţă, că, prin actele administrativ-fiscale contestate, întocmite în urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 01 septembrie 2008 - 08 septembrie 2008 în mod eronat au fost reţinute în sarcina societăţii obligaţiile fiscale în sensul celor arătate în continuare.
În mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 146 alin. (1) şi art. 155 alin. (5) Cod Fiscal, societatea a dedus TVA în sumă de 17.236,17 RON, în baza facturilor legal emise de către SC F.M. România SRL - Timişoara, reprezentând refacturarea, în baza actului adiţional nr. 1 la contractul de prestări servicii de consultanţă financiară şi management din 04 aprilie 2005, a următoarelor cheltuieli:
-costurile generate de întreţinerea şi utilizarea autovehiculelor cu nr. de înmatriculare: X şi Y,
-costurile generate de activitatea personalului dedicat activităţii,
-costurile salariale, taxele şi impozitele aferente, inclusiv tichetele de masă,
-cheltuielile de deplasare în interes de serviciu,
-costurile de taxi,
-costurile convorbirilor telefonice şi internet,
-costurile aferente transportului direct la şi de la locul de muncă,
- şi orice alte costuri ocazionale care au legătură cu activitatea beneficiarului, costuri acceptate de acesta din urmă.
Reclamanta susţine că nu dispune de personal şi mijloace de transport, toată administrarea firmei fiind realizată de către SC F.M. România SRL, prin personalul acesteia şi cu mijloacele din dotare, iar costurile au fost evidenţiate pe centre de cost distincte şi s-au refacturat pe bază de anexe din care rezultă natura costurilor şi care au la bază documentelor justificative aferente.
De asemenea, reclamanta susţine că sumele refacturate de SC F.M. România SRL către societate reprezintă cheltuieli accesorii realizării obiectului de activitate a contractului de management existent între cele două firme şi conform legislaţiei fiscale, acestea trebuie cuprinse în baza de calcul a TVA, aşa cum reiese din art. 137 alin. (2) Cod fiscal şi normele de aplicare.
Mai susţine reclamanta că în interpretarea prevederilor art. 145 alin. (2) şi art. 141 alin. (2) lit. e) şi alin. (3) Cod Fiscal, societatea a beneficiat în aceleaşi situaţii de fapt, de rambursarea TVA pentru perioada 30 martie 2005 - 31 martie 2008, în urma controlului fiscal anterior.
În urma controlului efectuat anterior, pe baza aceleaşi declaraţii făcute de societatea reclamantă, a beneficiat de rambursare de TVA în condiţiile în care le-a fost lăsată ca măsura înregistrarea notificării privind opţiunea de taxare a serviciilor de închiriere de bunuri imobile.
Mai susţine reclamanta că perioada vizată de inspecţia fiscală este aprilie - iunie 2008 şi nu 2005 - 2007, această perioadă fiind verificată prin controlul derulat în perioada 06 iulie 2008 - 11 iulie 2008, astfel că nu se justifică stabilirea de măsuri pentru o perioadă neverificată de organul de control care dispune astfel de măsuri şi consideră că nu este obligată să depună declaraţii rectificative şi să procedeze la recalcularea impozitului pe profit în perioada 2005 - martie 2008.
Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că TVA stabilită suplimentar în sarcina reclamantei este în sumă de 2.435,173 RON. Pârâta D.G.F.P. Timiş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 şi a dispoziţiei de măsuri din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timişoara.
Pe fondul cauzei pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative fiscale atacate, respectiv a deciziei nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiş şi a deciziei de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timişoara.
2. Hotărârea de declinare a competenţei
Prin sentinţa civilă nr. 931/PI/CA din 23 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2421/30/2009, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 2421/30/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 59 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL - Timiş.
Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta D.G.F.P. Timiş faţă de capătul de cerere referitor la anularea actelor emise de A.F.P. Timişoara, reţinând că între actele atacate există o strânsă legătură, fiind emise cu ocazia efectuării aceluiaşi control de către organele fiscale şi făcând obiectul analizei în cadrul litigiului ca un tot unitar, iar D.G.F.P. Timiş a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva unuia dintre actele administrative contestate.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma inspecţiei fiscale efectuate de organele de inspecţie fiscală privind rambursarea TVA pentru perioada aprilie 2008 - iunie 2008, A.F.P. Timişoara a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 09 septembrie 2008, prin care s-au constatat o serie de neregularităţi privind determinarea TVA şi în baza căruia:
A.F.P. Timişoara a emis Decizia de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008 prin care s-a stabilit ca nedeductibilă TVA în sumă de 2.435.173 RON, această sumă fiind respinsă la rambursare;
A.F.P. Timişoara a întocmit procesul-verbal din data de 08 septembrie 2008, înregistrat sub nr. v din 09 septembrie 2008, ca anexă la raportul de inspecţie fiscală, în baza căruia a fost emisă dispoziţia din 09 septembrie 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală prin care au fost dispuse în sarcina societăţii reclamante următoarele măsuri: recalcularea profitului impozabil şi a impozitului pe profit datorat aferent anilor 2005, 2006 şi 2007, luând în considerare cheltuielile aferente obiectivului de investiţii nefinalizat, înregistrarea în registrul de evidenţă fiscală a cheltuielilor aferente obiectivului de investiţii nefinalizat, ca şi cheltuieli nedeductibile, precum şi depunerea declaraţiilor rectificative pentru declaraţiile depuse pentru anii 2005, 2006 şi 2007.
Contestaţia formulată de societate împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiş, ca neîntemeiată, pentru suma de 2.433.575 RON reprezentând TVA nedeductibilă, şi ca nemotivată, pentru suma de 1.598 RON reprezentând TVA nedeductibilă.
Contestaţia formulată de societate împotriva dispoziţiei de măsuri a fost respinsă prin Decizia A.F.P. Timişoara nr. 14 din 16 octombrie 2008.
Curtea de apel a reţinut că, prin raportul de inspecţie fiscală contestat, organele de inspecţie fiscală au constatat în mod corect că reclamanta a dedus în mod nejustificat TVA în sumă totală de 2.435.173 RON, după cum urmează:
- 17.236,15 RON TVA aferentă facturilor nr. a din 30 mai 2008 şi nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România SRL reprezentând refacturarea unor cheltuieli. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că suma respectivă nu este deductibilă întrucât: (i) societatea nu a justificat cheltuielile respective ca fiind necesare pentru activitatea societăţii, în sensul că nu a prezentat situaţii sau rapoarte de lucru, nu are personal angajat care să utilizeze cele 2 autovehicule, să efectueze cheltuieli de deplasare şi alte cheltuieli de personal; (ii) din cuprinsul contractului şi din actul adiţional nu rezultă un algoritm de calcul al acestor cheltuieli; (iii) reclamanta nu a justificat modul în care s-a făcut repartizarea cheltuielilor efectuate de către SC F.M. România SRL, nu a prezentat situaţii de lucrări sau rapoarte de lucru ale personalului dedicat activităţii societăţii, timpul alocat executării acestor servicii precum şi tariful acestora; (iv) la data controlului, reclamanta nu avea angajaţi şi nici nu exista un contract prin care SC F.M. România SRL să fi pus personal la dispoziţia SC S. SRL, astfel încât să se justifice cheltuielile efectuate; (v) facturile în cauză cuprind şi refacturarea de către SC F.M. România SRL a diverse sume care nu intră în sfera de aplicare a TVA sau sunt scutite de TVA (diurna de deplasare, provizioane constituite, fondul de salarii, taxe, impozite şi contribuţii la bugetul de stat aplicate asupra fondului de salarii, tichete de masă, prime de concedii, asigurări auto, etc.; (vi) în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, societatea nu avea dreptul să deducă cheltuielile de protocol şi TVA aferentă, întrucât a înregistrat pierdere fiscală în exerciţiul fiscal încheiat; (vii) în ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare, cele pentru carburanţii auto achiziţionaţi, cele pentru închirierea, reparaţia şi întreţinerea autovehiculelor, reclamanta nu a prezentat la data controlului documente justificative în sensul dispoziţiilor pct. 46 alin. (2) şi (3) şi pct. 48 din Titlul VI al Normelor metodologice, aprobate prin HG nr. 44/2004;
- 1.498 RON TVA aferentă unei facturi emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA reprezentând chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6, teren pentru care la data inspecţiei fiscale nu a fost depusă de locator notificarea pentru taxarea din punct de vedere al TVA a operaţiunilor de închiriere, în condiţiile în care, de regulă, operaţiunile de închiriere sunt scutite de TVA. A reţinut instanţa că, în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal şi ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proCod Fiscal, organele fiscale au respins ca nemotivată contestaţia formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât societatea nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt şi de drept sub acest aspect.
- 2.416.339 RON TVA aferentă activităţii de construcţii reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., judeţul Timiş. În ceea ce priveşte această sumă, Curtea de apel a reţinut că, în perioada verificată (01 aprilie 2008 – 30 iunie 2008) şi la data finalizării inspecţiei fiscale (08 septembrie 2008), imobilul respectiv nu era finalizat şi recepţionat, nu se cunoştea destinaţia sa viitoare şi nici nu a fost depusă la organele fiscale notificarea cu privire la opţiunea de taxare a operaţiunilor de închiriere a imobilului. În raport cu dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) şi e) din Cod Fiscal şi ale pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a art. 141 din Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, în mod corect organele de inspecţie fiscală au reţinut că TVA aferentă activităţii de construcţie a bunului imobil nu îndeplineşte condiţiile de deductibilitate, întrucât opţiunea de taxare cu TVA a operaţiunilor de închiriere de bunuri imobile şi implicit, deducerea TVA pentru aceste operaţiuni, se exercită de la data înscrisă în notificarea depusă la organele fiscale.
- 100 RON TVA dedusă în mod eronat, întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de TVA aferent trim. II 2008 o TVA deductibilă în sumă de 2.489.845 RON, iar din jurnalele de cumpărări, rezultă o TVA deductibilă în sumă de 2.489.745 RON, rezultând o diferenţa de 100 RON declarată în plus fără a avea la bază documente justificative. A reţinut instanţa că, în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal şi ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proCod Fiscal, organele fiscale au respins ca nemotivată contestaţia formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât societatea nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt şi de drept sub acest aspect.
În ceea ce priveşte dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 5817 din 09 septembrie 2008 şi Decizia nr. 14 din 16 octombrie 2008, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva dispoziţiei respective, Curtea a reţinut că, deşi controlul organelor fiscale a vizat perioada 01 aprilie 2008 - 30 iunie 2008, măsurile dispuse de către aceste organe în sarcina reclamantei pentru perioada care excede controlului sunt justificate de prevederile art. 105 C. proCod Fiscal, faţă de care organele de control fiscal au avut în vedere consecinţele generate de înregistrările în contabilitate a unor cheltuieli aferente imobilizărilor corporale în curs, împrejurare ce are drept consecinţă înregistrarea unui pierderi fiscale aferente perioadei 2005 – 2008, astfel că, în mod corect, organele fiscale au constatat că reclamanta a inclus pe cheltuielile exerciţiilor financiare ale perioadei 2005 - 2008 unele costuri pentru construirea Centrului logistic din D.N., împrejurare ce a condus la înregistrarea de pierderi fiscale.
4. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta SC S. SRL – Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi în subsidiar, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de probaţiune prin care s-a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate. Susţine recurenta-reclamantă că, prin cererea depusă la dosarul de fond, a indicat şi obiectivele expertizei, susţinând că netemeinicia actelor contestate poate fi pe deplin lămurită doar de un expert tehnic mai ales în privinţa problemei esenţiale referitoare la modul de calcul al cheltuielilor accesorii contractului de prestări servicii de consultanţă financiară şi management semnat între SC S. SRL - Timiş şi SC F.M. România SRL. Apreciază recurenta-reclamantă că este extrem de dificil ca, având în vedere complexitatea operaţiunilor verificate de organele de control, complexitatea şi particularităţile relaţiei dintre cele două societăţi, datorate inclusiv modului de lucru al SC F.M. România, susţinerile din cererea de chemare în judecată să poată fi verificate doar pe baza actelor de la dosarul cauzei, fiind necesară efectuarea unei expertize contabil-fiscale. Sub aspectul acestei critici, recurenta-reclamantă solicită, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara în vederea efectuării în cauză a unei expertize contabile care să fie întocmită de un expert consultant fiscal.
Printr-o a doua critică din recurs, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins, ca netemeinică, acţiunea formulată. Susţine recurenta-reclamantă că atât organele fiscale, cât şi instanţa de fond în mod greşit au reţinut incidenţa dispoziţiilor pct. 48 din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 44/2004 întrucât acestea se referă la impozitul pe profit, în timp ce litigiul de faţă are ca obiect neacordarea deductibilităţii TVA, iar nu a cheltuielilor rezultate ca urmare a executării contractului de management. Precizează recurenta-reclamantă că sumele pe care SC F.M. România SRL le-a refacturat către SC S. SRL - Timiş, ca urmare a executării serviciilor, sunt cheltuieli accesorii contractului şi urmează regimul serviciilor de bază din punct de vedere al TVA şi se facturează cu TVA, conform dispoziţiilor art. 137 alin (2) Cod Fiscal şi ale Normelor de aplicare. Mai susţine recurenta-reclamantă că rapoartele de lucrări nu au fost depuse la dosarul cauzei întrucât sunt foarte multe şi ar fi mărit în mod nejustificat volumul dosarului instanţei. Susţine recurenta-reclamantă că documentele respective nu au fost depuse întrucât ele urmau a fi puse la dispoziţia expertului, ulterior încuviinţării de către instanţă a probei cu expertiza contabilă, documentele urmând a fi ataşate la raportul de expertiză contabilă.
În probaţiune, recurenta-reclamantă a depus 17 rapoarte de activitate întocmite conform contractului din 04 aprilie 2005, procesul-verbal de recepţie finală a construcţiei în litigiu, raportul de sinteză şi punctul de vedere al proiectantului cu privire la execuţia construcţiei şi extrasul de carte funciară din 26 august 2010.
5. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele arătate în continuare:
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acţiunea introductivă, reclamanta SC S. SRL - Timiş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiş şi A.F.P. Timişoara anularea actelor administrativ-fiscale, prin care a fost stabilită în sarcina societăţii obligaţia de plată a TVA în sumă totală de 2.435.173 RON, după cum urmează:
- 17.236,15 RON TVA aferentă facturilor nr. a din 30 mai 2008 şi nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România SRL;
- 1.498 RON TVA aferentă unei facturi emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA reprezentând chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6;
- 2.416.339 RON TVA aferentă activităţii de construcţii reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., judeţul Timiş;
- 100 RON TVA dedusă în mod eronat.
Din analiza sentinţei recurate, se constată că instanţa de fond a avut în vedere numai apărările formulate de pârâte, care se regăsesc în totalitate în cuprinsul actelor contestate, iar în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la modul de calcul al obligaţiilor fiscale şi greşita aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost înlăturate motivat.
Deşi, prin cererea depusă în faţa instanţei de fond, reclamanta SC S. SRL – Timiş a formulat cerere de probaţiune prin care a solicitat instanţei să încuviinţeze efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, Curtea de apel, prin încheierea din 26 ianuarie 2010, a respins cererea reclamantei reţinând că, în cauză, „nu se contestă modul de calcul al sumelor, ci interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale”.
Înalta Curte constată că, prin obiectivele propuse, reclamanta solicita ca expertul să răspundă, raportat la situaţia de fapt şi raporturile stabilite între cele două societăţi, atât cu privire la incidenţa anumitor dispoziţii legale [art. 21 alin. (3) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, pct. 46 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004], cât şi cu privire regimul deductibilităţii TVA în cazul cheltuielilor în litigiu şi modul în care au fost înregistrate în contabilitate cheltuielilor accesorii contractului din 04 aprilie 2005.
Raportat la obiectul acţiunii, susţinerile reclamantei şi apărările pârâţilor, se constată că soluţionarea litigiului depinde atât de incidenţa şi modul de interpretare al dispoziţiilor din Cod Fiscal şi din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 44/2004, cât şi de modul de justificare şi de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor efectuate, facturate şi refacturate între cele două societăţi comerciale, motiv pentru care nu se poate reţine că lămurirea cauzei sub toate aspectele ţine exclusiv de interpretarea unor dispoziţii legale.
Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28 aprilie 2005, în cauza A. contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005). Sub acest aspect, în cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor şi argumentelor invocate de reclamantă, ci aşa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa fondului, acestea reprezintă în fapt o preluare „ad literam” a susţinerilor pârâtelor şi a celor consemnate în actele contestate.
De altfel, în raport cu obiectul actelor administrativ-fiscale a căror legalitate este contestată în cauză şi faţă de obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, în condiţiile complexităţii raporturilor contractuale derulate între cele două societăţi comerciale, instanţa de control judiciar reţine că proba cu expertiza tehnică de specialitate este de natură a oferi instanţei un sprijin real în lămurirea cauzei atât în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, cât şi raportat la susţinerile părţilor.
Respingerea de către instanţa de fond a cererii reclamantei de încuviinţare a efectuării unei expertize tehnice de specialitate cu motivarea arătată anterior, nu este de natură a conduce la înlăturarea de plano a unei probe ştiinţifice menite, prin caracterul ei de specialitate, să poată permite formarea convingerii judecătorului, fie în sensul acceptării, fie în sensul înlăturării susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi.
Chiar dacă obiectivele expertizei, astfel cum acestea au fost propuse de către reclamantă, nu ar fi clar motivate ori nu ar fi edificatoare pentru lămurirea cauzei, instanţa însă este cea care, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., are îndatorirea să ceară orice explicaţii sau lămuriri chiar dacă acestea nu ar fi solicitate de părţi, în scopul stabilirii corecte a faptelor şi aplicării dispoziţiilor legale în perspectiva pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanta SC S. SRL – Timiş, iar sentinţa pronunţată de Curtea de apel va fi casată, cauza urmând a fi trimisă aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa fondului va pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării probei cu expertiza tehnică de specialitate, prin care urmează a se răspunde atât obiectivelor propuse de părţile litigiului, cât şi celor apreciate de instanţă în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC S. SRL - Timiş împotriva sentinţei civile nr. 59 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1041/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1047/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
