ICCJ. Decizia nr. 1067/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1067/2011
Dosar nr. 21566/299/2006
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 ianuarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 21566/299/2006, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a învestit secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. a din 6 aprilie 1991 şi nr. b din 7 iulie 1995 emise de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (în prezent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), excepţie invocată de P.E.
În şedinţa publică din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, a respins excepţia invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, cu motivarea că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Aceeaşi instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 2957 din 16 iunie 2010 prin care a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea certificatelor de atestare emise în favoarea SC R. SA şi respectiv SC R. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor HG nr. 834/1999 şi a criteriilor comune nr. 2665/1C/1992.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, SC MDV C.G. SRL, SC R. SA, SC O.I. SRL şi V.M.I.R., acest din urmă pârât formulând calea de atac şi împotriva încheierii din 20 octombrie 2009 prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sub acest ultim aspect, pârâtul V.M.I.R. a susţinut că instanţa trebuia să admită excepţia de inadmisibilitate, obiectul excepţiei de nelegalitate constituindu-l acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În recursul formulat de acest pârât, precum şi în cel declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost criticată soluţia instanţei de fond care nu mai era în măsură să exercite controlul de legalitate a certificatelor de atestare nici chiar pe calea incidentă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de data emiterii acestor acte administrative.
Astfel, au arătat pârâţii, hotărârea dată în soluţionarea excepţiei încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul duratei, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice, actele administrative producând efecte juridice depline.
Aceiaşi pârâţi au invocat şi motive privind fondul excepţiei de nelegalitate, învederând că la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost respectate prevederile Legii nr. 15/1990, HG nr. 834/1991, ale criteriilor comune nr. 2665/1992 şi completărilor nr. 425316/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat, având şi avizele instituţiilor abilitate.
Motive de fond cu privire la temeinicia excepţiei de nelegalitate au formulat şi pârâtele SC MDV C.G. SRL, SC R. SA şi SC O.I. SRL, arătând că la, data emiterii actelor administrative, societăţile comerciale cărora le-au fost atribuite certificatele de atestare aveau terenurile în folosinţă şi suprafeţele respective le erau necesare desfăşurării obiectului de activitate.
Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât terenurile în discuţie nu s-au aflat la dispoziţia instituţiei, aceasta nefiind învestită decât cu soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva propunerii privind reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate, de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile declarate de SC MDV C.G. SRL; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi de V.M.I.R. şi totodată, va respinge ca tardive recursurile formulate de SC R. SA şi SC O.I. SRL.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluţia instanţei privind excepţia de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Din actele dosarului rezultă că sentinţa a fost comunicată celor două pârâte la data de 19 octombrie 2010, recursurile fiind formulate cu depăşirea termenului legal, respectiv la 26 octombrie 2010 de către SC R. SA şi la 23 noiembrie 2010 de către SC O.I. SRL.
De menţionat că în şedinţa publică din 23 februarie 2011, au fost respinse cererile pârâtelor de repunere în termenul de declarare a recursului, nefiind îndeplinite cerinţele art. 103 C. proc. civ.
De asemenea, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2009, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii fiind corectă, excepţia de nelegalitate a celor două certificate de atestare nefiind inadmisibilă, ci neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în privinţa dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din legea fundamentală, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
Sub acest aspect, judecătorul naţional are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională. De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie de la Luxemburg, este de competenţa judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând un act normativ naţional care i s-ar opune, precum un text din Legea contenciosului administrativ.
Aceeaşi instanţă europeană a reţinut, în ceea ce priveşte posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei cereri, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Prin urmare, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuţie, fără limită de timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii lui, încalcă principiile fundamentale arătate şi contravin practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg în situaţii juridice similare.
Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, în privinţa actelor administrative individuale, admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu însăşi anularea actului.
Din această perspectivă, în cauză, în raport de data emiterii celor două certificate de atestare, 1991 şi respectiv 1995, acte intrate în circuitul civil, producând efecte juridice, se impune respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, soluţie conformă de altfel, cu jurisprudenţa unitară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin adoptarea acestei soluţii, nu se poate susţine că s-ar ignora deciziile definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt în concordanţă cu legea fundamentală, întrucât, în sensul dispoziţiilor citate, art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, judecătorul naţional este îndrituit să examineze prioritatea reglementărilor europene şi a compatibilităţii normelor interne cu acestea.
În consecinţă, în raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, SC MDV C.G. SRL şi de V.M.I.R., va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC MDV C.G. SRL, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, V.M.I.R., Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de V.M.I.R. împotriva încheierii din 22 octombrie 2009 a aceleiaşi instanţe.
Respinge recursurile declarate de SC R. SA şi SC O.I. SRL, împotriva aceleiaşi sentinţe ca tardiv formulate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1048/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1073/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
