ICCJ. Decizia nr. 1048/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1048/2011
Dosar nr. 8028/2/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
l. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul CNSAS a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate calitatea pârâtului D.A. de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat CNSAS să verifice, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. 1210589 (cotă CNSAS), incluzându-l pe pârât.
Din cuprinsul notei de constatare din 3 iunie 2009, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, rezultă că pârâtul D.A. a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) şi căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti.
În această calitate, în contextul urmăririi informative a unui fost „adept al mişcării legionare", pârâtul a procedat la dirijarea reţelei informative pe lângă acesta.
Susţine reclamantul că, în accepţiunea Securităţii, prin măsura „dirijării" informatorilor se înţelegea stabilirea sarcinilor pe care aceştia trebuiau să le îndeplinească (ce categorie de informaţii se impuneau a fi obţinute şi prin ce modalitate), comunicarea acestor sarcini către informator, preluarea propriu-zisă a notelor informative, selectarea lor şi în funcţie de conţinut, îndreptarea notelor către alţi ofiţeri sau structuri ale Securităţii. Urmare acestui fapt, se realiza încălcarea propriu-zisă a dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, precum şi a dreptului la viaţă privată, în momentul în care sursele Securităţii pătrundeau, conform instructajului primit, în intimitatea persoanei urmărite, oferind informaţii despre opiniile, concepţiile, convingerile şi relaţiile acesteia.
În acest sens, reclamantul face referire la rezoluţia pârâtului de pe Notele Informative furnizate de sursa „P. " în activitatea de urmărire menţionată anterior.
Totodată, reclamantul a susţinut că pârâtul, în calitatea sa de angajat al Securităţii, în contextul urmăririi informative a unei persoane semnalată cu „injurii grave şi comentarii tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat", a elaborat planul de măsuri informativ - operative aplicabile, structurat după cum urmează:
- „investigaţii complexe asupra lui P.D. pentru a stabili cum este cunoscut la domiciliu, ce relaţii are în imobil, dacă este vizitat şi de cine anume"; - dirijarea reţelei informative: "încadrarea informativă a lui P.D. la locul de muncă, se vor stabili relaţiile din cadrul obiectivului, legăturile din exterior şi locurile în care se întâlneşte şi discută cu acestea";
- interceptarea convorbirilor telefonice;
- clarificarea „problemelor privind intenţiile de plecare din ţară ale lui P.D. şi modalitatea în care vrea să acţioneze în acest scop"; „pe baza datelor existente la Serviciul Paşapoarte, prin investigaţii şi pe linie informativă, se vor obţine date privitoare la soţia şi fiul obiectivului aflaţi în străinătate, relaţiile dintre ei, modul de ţinere a legăturii, în scopul desprinderii datelor ce prezintă interes operativ";
- măsuri de filaj.
Reclamantul a mai arătat că, rezultă din probatoriul depus că măsurile informativ-operativ au fost puse în aplicare astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
2. Hotârârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1382 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului CNSAS şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele consideraţiuni.
Având în vedere că pârâtul a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) şi căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 privind „calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989".
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că pârâtul a aprobat şi întocmit mai multe note, rapoarte şi planuri de măsuri, rezultând astfel că acesta a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Instanţa a avut în vedere notele întocmite de pârât în privinţa numitului C.T. prin care a consemnat date despre acesta, respectiv persoanele cu care se întâlnea, concepţiile, afirmaţiile, cererile şi acţiunile persoanei respective în legătură cu serviciul, precum şi consemnarea cuprinsă într-o notă în sensul că „există un ajutor reciproc între cei care au concepţie reacţionară sau au fost condamnaţi politici".
A reţinut instanţa că pârâtul a consemnat cu privire la numitul Z.D. că este „dintr-o familie de moşieri, de origine macedoneană cu concepţie reacţionară" şi care „sprijină foşti condamnaţi politici", precum şi informaţii referitoare la familie, legături cu străini, relaţii în legătură cu serviciul în ceea ce îl priveşte pe numitul V.G. arhitect.
Instanţa a avut în vedere că pârâtul a întocmit un plan de măsuri în privinţa numitului P.D. pentru că „a adus injurii grave şi a făcut comentarii tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat", iar măsurile cuprinse în plan vizau stabilirea poziţiei politice a obiectivului, stabilirea legăturilor, preocupărilor, legăturile din ţară şi exterior, relaţiile de la domiciliu şi vizite primite, relaţiile la locul de muncă. Măsurile cuprinse în plan au constat în interceptarea convorbirilor telefonice şi punerea în filaj, iar planul a fost pus în aplicare conform notelor din dosarul de fond.
A mai reţinut instanţa că pârâtul a aprobat un alt plan de măsuri în privinţa numitului M.T., plan care a avut drept scop stabilirea concepţiilor politice ale obiectivului, organizarea şi participarea la anumite întruniri, iar acest plan a fost dus la îndeplinire conform celor consemnate în notele din dosarul de fond.
În raport cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, Curtea de apel a concluzionat că, prin dispunerea măsurilor susmenţionate, pârâtul a îngrădit şi a încălcat în privinţa persoanelor vizate, dreptul la libertatea de exprimare şi a opiniilor şi dreptul la secretul convorbirilor telefonice prevăzute de art. 28, art. 33 din Constituţia României în vigoare la acel moment, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar, cu privire la numitul P.D., dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Prima instanţă a apreciat că nu pot fi primite susţinerile pârâtului în sensul că a acţionat în baza îndatoririlor de serviciu, obligatorii pentru orice angajat deoarece, din punctul de vedere al definiţiei legale a lucrătorului Securităţii, nu are relevanţă decât calitatea persoanei de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate perioada 1945 - 1989 şi desfăşurarea de activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că nu pot fi reţinute în favoarea pârâtului nici dispoziţiile art. 29 din Constituţia României din 1965, deoarece acestea afectează până la anulare dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, iar acest text din Constituţia României, în vigoare la acea dată, nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată şi nici pe cel la libera circulaţie.
În fine, instanţa de fond a respins şi susţinerile pârâtului referitoare la faptul că nicio persoană nu a fost lezată sau nu a suferit prejudicii, reţinând că OUG nr. 24/2008 nu condiţionează stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii de existenţa altor prejudicii în afara încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
De asemenea, instanţa a apreciat că nu se poate reţine existenţa niciunei cauze care exclude caracterul ilicit al faptei deoarece OUG nr. 24/2008 nu reglementează aspecte ce ţin de stabilirea şi atragerea răspunderii pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel că nu prezintă relevanţă împrejurarea că activităţile, prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului au fost sau nu justificate de îndeplinirea unor atribuţii de serviciu sau de ordinul superiorului.
3. Recursul promovat de pârât
Împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâtul D.A.
Invocând ca motiv de nelegalitate al hotărârii primei instanţe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa a fost dată cu greşita aplicare a legii, în principal în considerarea următoarelor critici dezvoltate prin motivele de recurs:
- în mod eronat a reţinut judecătorul fondului că recurentul-pârât a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în calitatea sa de ofiţer/subofiţer de informaţii în cadrul Securităţii, în condiţiile în care nu a făcut decât să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, care nici măcar nu erau contrare legii în vigoare la acel moment.
- faptul că recurentul-pârât întocmea note, rapoarte şi planuri de măsuri, în cadrul atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau, nu este o dovadă clară că a suprimat sau că a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;
- nu sunt astfel incidente prevederile art. 2 lit. c) din OUG nr. 24/2008, în condiţiile în care deţinerea calităţii de angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu atribuţii pe linie informativă nu atrage în mod automat şi cealaltă condiţie necesar a fi îndeplinită pentru a se putea reţine în cauză calitatea de lucrător al Securităţii;
- în fine, nicio persoană nu a fost lezată şi nu au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi persoanele menţionate în cererea introductivă nu au suferit prejudicii ca urmare a activităţii specifice a organelor de miliţie/poliţie, fără a le fi fost afectată viaţa socială, numele sau viaţa de familie.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ. care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Actele şi lucrările dosarului atestă că recurentul-pârât a avut gradul de locotenent la serviciu a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) şi căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti şi în această calitate, în contextul urmăririi informative a diferitelor persoane, a aprobat şi întocmit note, rapoarte şi planuri de măsuri, realizând ceea ce în accepţiunea securităţii din acea perioadă se numea „dirijarea reţelei informative”.
Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurentului întrucât, raportat la cuprinsul actelor depuse la dosar, prima instanţă a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 293/2008, constatând calitatea pârâtului de „lucrător al Securităţii”.
Stabilind că în perioada 1945-1989 recurentul a avut, necontestat de altfel, calitatea de „ofiţer sub subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate”, prima instanţă a reţinut, printr-o amplă şi riguroasă argumentare şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii impuse de textul de lege arătat şi anume „desfăşurarea de activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord şi cu cele menţionate în considerentele sentinţei atacate, că înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activităţile şi măsurile întreprinse de recurent au presupus şi generat grave imixtiuni în viaţa privată a celor urmăriţi, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a conţinutului hotărârii, fiind astfel în mod evident depăşite atribuţiunile de serviciu, chiar şi pentru epoca istorică respectivă.
Aşa fiind, participarea recurentului la activitatea serviciilor de informaţii s-a realizat în condiţiile încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute prin legile în vigoare la acea dată.
În fine este de subliniat şi faptul că hotărârea atacată cuprinde ample referiri şi la apărările pârâtului-recurent ca şi la motivele pentru care acestea nu au putut fi reţinute, îmbrăţişate şi de instanţa de control judiciar.
Faţă de toate cele învederate şi apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.A. împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1067/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
