ICCJ. Decizia nr. 1055/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1055/2011
Dosar nr. 13/57/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.F. a chemat în judecată pe pârâtele C.S.E.P.H.A. (denumită în continuare C.S.) şi A.N.P.H. din cadrul Ministerului Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. şi obligarea acestei instituţii să emită o nouă decizie de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este luată în evidenţă cu boala Alzheimer din anul 2005, având constituit dosarul nr. 9269, în vederea evaluării persoanelor adulte cu handicap.
În anul 2008, a avut termen pentru revizuirea certificatului de handicapat, prezentând în acest sens Comisiei de evaluare Deva documentaţia corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, M.M.S.E., test psihologic, referat medic de familie şi anchetă socială.
Ulterior, prin adresa nr. 10174/2008 i s-a solicitat o examinare computer tomograf (ECT), deşi la dosarul personal exista examinarea CT nr. 831 din 11 octombrie 2006, iar, la data de 10 decembrie 2008, prin adresa nr. 6314314, i se mai solicită, în completarea actelor depuse iniţial, să prezinte acte medicale emise numai de Spitalul Judeţean Deva, în condiţiile în care actele iniţiale proveneau de la instituţii medicale acreditate de stat.
Reclamanta arată că sa prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din considerente de lipsă de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod legal.
în final, la data de 30 martie 2009, pe baza documentelor medicale actualizate, reclamanta a fost evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog şi un asistent social şi i-a fost eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 67334 din 30 martie 2009 doar pe 6 luni de zile.
C.S., în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva certificatului respectiv, a emis Decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009 prin care a rectificat perioada de acordare la un an, certificatul având valabilitate până în luna martie 2010.
Reclamanta a solicitat C.S. revizuirea propriei decizii în sensul încadrării cu caracter permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie din judeţul Hunedoara şi să depună la dosar o copie după fişa de consultaţie, cu toate că legea nu prevede o atare cerinţă.
în drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 448/2006, ale HG nr. 430/2008, ale HG nr. 286/2007, ale Ordinului ministrului muncii nr. 762/2007, ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1992/2007, ale Legii nr. 195/2006 şi ale Legii nr. 554/2004.
Pârâta C.S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată şi menţinerea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009, susţinând că, în exercitarea atribuţiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecţiuni care le creează un handicap ireversibil, iar documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens, pârâta recomandându-i în acest sens internarea într-o unitate spitalicească în vederea completării dosarului medical.
În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 115 – art. 118 C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, criteriile medicopsihosociale prevăzute de Legea nr. 448/2006, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii şi ministrului sănătăţii nr. 762/1992/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 131/F/CA/2010 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.F., în contradictoriu cu pârâtele A.N.P.H. şi C.S., a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei suma de 180 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin certificatul nr. 67334 din 30 martie 2009, C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficienţă funcţională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 31 august 2009.
împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat în termen legal contestaţie la C.S., care, prin Decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009, a menţinute constatările certificatului nr. 67334 din 30 martie 2009 însă cu perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen de revizuire în luna martie 2010.
Certificatul emis de C.E. şi Decizia C.S. atestă, conform art. 13 alin. (3) din OG nr. 14/2003, încadrarea reclamantei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială şi, implicit, starea de boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medicopsihosociale stabilite prin lege.
Reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări şi a măsurilor dispuse stând evaluarea şi reevaluarea complexă a reclamantei de către C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara şi C.S., pe baza criteriilor şi principiilor prevăzute de art. 46 – art. 50 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin HG nr. 268/2007. Această evaluare a presupus ca manifestările reclamantei, suferindă de demenţă Alzheimer, să se caracterizeze prin atrofie corticală marcată în lobii frontali şi parietali, prin uitarea numelor celor apropiaţi, uitarea datelor personale, incapacitate de memorare, deteriorarea judecăţii şi a controlului pulsional şi triada patognomonică, conform capitolului II din Ordinul comun nr. 762/2007 al ministrului muncii familiei şi protecţiei sociale şi nr. 1992/2007 al ministrului sănătăţii publice.
Din această perspectivă, apărările C.S. în sensul că documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă sunt neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamanta şi încadrarea în grad de handicap grav a acesteia, tocmai pe baza acestei documentaţii neconcludente, şi în condiţii mai favorabile decât cele reţinute de C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara, încadrarea în acest grad de handicap al reclamantei este în afara oricărui dubiu, atâta timp cât reclamanta este în evidenţele instituţiilor abilitate cu afecţiunea arătată din anul 2005, anual fiindu-i eliberat câte un certificat cu aceeaşi rezoluţie - handicap grav.
Demenţa Alzheimer se manifestă, conform explicaţiilor legale oferite de acelaşi Ordin comun nr. 762/2007 al ministrului muncii familiei şi protecţiei sociale şi nr. 1992/2007 al ministrului sănătăţii publice, printr-o atrofie cerebrală generalizată, predominant frontală şi lobii parietali şi triada simptomatică (agnozie, apraxie, afazie), funcţiile psihice superioare fiind pierdute.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico legală nr. 754/II/M/10 din 19 martie 2010 efectuat în cauză reclamanta suferă de demenţă Alzheimer - forma severă, boală cu caracter ireversibil, astfel că s-a apreciat că aceasta are caracter permanent.
împotriva sentinţei civile nr. 131/F/CA/2010 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Sentinţa recurată este motivată pe aspecte total străine de natura pricinii. Se invocă astfel că afecţiunea intimatei are caracter ireversibil datorită conduitei C.S. de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamanta, bazată pe faptul că aceasta fusese încadrată de mai multe ori în grad cu handicap, de unde concluzia greşită a instanţei că s-a făcut dovada deplină a culpei procesuale a pârâtei, „prin conduita de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamanta".
Pârâta a aplicat instrucţiunea metodologică nr. 800/2008 emisă de C.S.E.P.H.A., în care sunt prevăzute afecţiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu caracter permanent, constatând că afecţiunea pe care o prezintă intimata nu se regăseşte în cele două liste ale instrucţiunilor.
Instanţa de fond a administrat proba cu expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale nr. 1134/ C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiţiei şi nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Constatările şi expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie stabilită de Ministerul Sănătăţii, după criterii distincte de criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice, or, Serviciul medico-legal judeţean Alba a concluzionat în raportul medico-legal înaintat instanţei de fond că „afecţiunea intimatei poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent".
Concluzia la care ajunge expertul denotă lipsa valorii ştiinţifice a expertizei, nota aproximativă în care este redactat raportul şi lipsa motivării relevând inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă. Instanţa de fond trage însă concluzia că refuzul pârâtei apare nejustificat prin prisma concluziilor raportului de expertiză.
Recursul este nefondat.
Este neîntemeiată critica recurentei bazată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de fond observând că pârâta a supus-o unor investigaţii medicale specifice pe reclamantă, concluziile fiind de mai multe ori că doamna P.F. este încadrabilă în grad de handicap grav, cu asistent personal, pe baza aceloraşi acte medicale pe care s-a fundamentat în emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, a reţinut ca fiind neîntemeiată apărarea Comisiei centrale în sensul că documentaţia depusă de reclamantă nu ar fi concludentă.
Or, constatarea instanţei nu este străină de natura pricinii, în condiţiile în care în discuţie este tocmai încadrarea într-un anume grad de handicap a reclamantei, suferindă de demenţă Alzheimer.
Cu toate că prima instanţă, raportat la cele de mai sus, a emis opinia că încadrarea reclamantei în grad cu handicap este în afara oricărui dubiu, totuşi, nu această opinie a fundamentat hotărârea instanţei, în sensul admiterii acţiunii având la bază concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
În ceea ce priveşte critica recurentei, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea, nu este fondată.
Susţinerile recurentei că instanţa admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/2000 sunt consecinţa unei interpretări trunchiate şi rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea tipurilor de examinări clinice şi complementare, făcută în art. 26 din respectivul ordin, rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu exemplificativ examinările medicale ce pot fi efectuate. Astfel, folosirea sintagmei „şi altele" la finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este elocventă în acest sens. Pe de altă parte, este de observat că tipul de expertiză medico-legală dispus de instanţă în prezenta cauză este pe deplin încadrabil în categoria enunţată la pct. c din acelaşi art. 26: „constatarea capacităţii psihice", având în vedere că boala de care suferă reclamanta este demenţă Alzheimer.
Nu în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se află în contradicţie cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză. Prin cele susţinute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un act administrativ se pot limita cazurile în care instanţele de judecată pot ordona expertize medico-legale. Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi reglementată însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca prevederile art. 201 – art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză.
În fine, chiar dacă raportul de expertiză nu prezintă în detaliu situaţia medicală a reclamantei, totuşi, acesta conţine suficiente date cu privire la examinarea din punct de vedere medico-legal a stării de sănătate a reclamantei, concluzia medicilor care au efectuat expertizarea fiind neechivocă în sensul că reclamanta P.F. suferă de demenţă senilă în evoluţie, afecţiunea fiind o boală psihică majoră ireversibilă, cu caracter permanent.
În consecinţă, hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis acţiunea promovată de către reclamanta P.F. şi prin care s-a anulat Decizia atacată, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să dispună încadrarea permanentă a acesteia în grad de handicap grav, cu asistent personal, este legală şi temeinică.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul formulat de pârâta C.S.E.P.H.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinţei civile nr. 131/ F/CA/2010 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1068/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
