ICCJ. Decizia nr. 1154/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1154/2011
Dosar nr. 160/36/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în cadrul primului ciclu procesua.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 28 ianuarie 2008, reclamantul B.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., anularea Deciziei nr. 575 din 19 decembrie 2007, emisă de către pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 575/2007 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007, C.N.P.D.A.S., în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999, a dispus sancţionarea, începând cu data de 19 decembrie 2007, a contestatorului I.O.B., prin retrogradare din funcţia publică de director executiv, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gr. profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o perioadă de 1 an, cu menţinerea drepturilor salariale, exclusiv indemnizaţia de conducere în procent de 50 %.
Potrivit deciziei sus-menţionate, contestatorul a fost sancţionat pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare, respectiv neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, precum încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, însă nu s-a procedat la descrierea faptelor.
Instanţa de fond a constatat că Decizia atacată nu descrie în nici un fel vreuna din faptele considerate abateri disciplinare, astfel că nu se poate verifica săvârşirea acestora de către contestator, şi, în atare condiţii, în temeiul art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, Decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive invocate de contestator.
Prin Decizia nr. 1782 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, admiţând excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate, în condiţiile în care autoritatea publică emitentă a respectat cerinţele impuse de textul legal anterior enunţat.
Înalta Curte a apreciat că urmează ca instanţa de fond să examineze legalitatea actului administrativ prin prisma temeiurilor juridice în baza cărora acesta a fost emis, a probelor administrate în cauză şi cu luarea în considerare a criticilor de nelegalitate făcute de reclamantul B.I.O. în cererea de chemare în judecată şi a celor făcute de pârâta C.N.P.D.A.S. în cererea de recurs
2. Procedura în cadrul prezentului ciclu procesual
În rejudecare după casare, prin sentinţa civilă nr. 62/ CA din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. 575/2007 emisă de C.N.P.D.A.S. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2975 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa fondului a reţinut că potrivit deciziei contestate, reclamantul a fost sancţionat pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare, respectiv neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, precum şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, iar din conţinutul referatului nr. 65 din 27 noiembrie 2007 şi a raportului nr. 71 din 19 decembrie 2007, rezultă că reclamantul a săvârşit următoarele fapte: a împiedicat consilierii juridici să reprezinte instituţia în faţa instanţei într-o serie de procese şi a aprobat angajarea unui avocat în acest sens, pentru care a achitat onorarii în cazul a 8 procese, onorarii ce nu erau prevăzute în buget şi în legătură cu care nu a avut acordul forului central.
Examinând probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat c,ă în speţă, nu rezultă săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în referatul comisiei de disciplină nr. 65din 27 noiembrie 2007 şi a Raportului Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, şi că sancţionarea reclamantului dispusă prin Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 este nelegală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 77 pct. 2 lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999.
Astfel, angajarea avocatului s-a făcut doar într-un număr limitat de cauze şi justificat în raport de volumul de muncă a instituţiei, în condiţiile în care angajarea avocaţilor de către instituţiile publice, chiar dacă acestea au consilieri juridici, nu este interzisă, iar pentru procesele în care au fost angajaţi avocaţi, prin deciziile instanţelor, au fost câştigate cheltuielile de judecată, aşa cum rezultă din hotărârile depuse în acest sens.
În ceea ce priveşte a doua faptă, inexistenţa cadrului legal de angajare a unor cheltuieli cu referire la serviciul avocaţial, Curtea a reţinut că atâta vreme cât instituţia publică putea angaja avocat pentru reprezentarea intereselor, corelativ avea şi obligaţia achitării onorariului, că onorariile avocaţilor s-au decontat din contul 20.36.30, reprezentând capitolul din care instituţia a plătit în mod curent cheltuielile de judecată (aşa cum rezultă din rezoluţia 182/P/2008 şi necontestată de părţi), şi în cauză există viză de control preventiv dată de funcţionarul competent.
În legătură cu debitele ce urmau a fi recuperate de către pârâtă, Curtea a constatat că ulterior efectuării controlului financiar preventiv, prin Decizia nr. 375 din 14 august 2007, s-a stabilit procedura efectuării executării silite rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar până la apariţiei deciziei sus-menţionate, C.J.P. Constanţa a întreprins o serie de acte de executare silită.
A apreciat Curtea, însă, că sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul C.N.P.D.A.S. a avut loc la 20 iunie 2007, la 4 zile de la înregistrarea procesului-verbal de control în baza căruia au fost reţinute faptele contestate de reclamant, condiţii în care sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat în conformitate cu art. 24 alin. (4) din HG nr. 1210/2003, iar aplicarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999, susţinerile reclamantului fiind neîntemeiate sub acest aspect.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, susţine recurenta-pârâtă, că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 188/1999 referitoare la faptele care constituie abateri disciplinare şi în mod greşit a reţinut că nu ar rezulta, în cauză, săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999.
În acest sens face trimitere la Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de C.N.P.D.A.S., cât şi la Raportul Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, care fac parte integrantă din actul administrativ contestat de către reclamant şi care prevăd abaterile disciplinare.
Mai mult, raportul Comisiei nr. 71 din 19 decembrie 2007, dar şi referatul Comisiei nr. 65 din 27 noiembrie 2007, comunicat intimatului - reclamant, sunt înscrisuri care fac parte integrantă din Decizia contestată şi care descriu amănunţit motivele pentru care s-a procedat la reţinerea faptelor prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999.
O critică distinctă vizează interpretarea şi aplicarea greşită a legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că angajarea cheltuielilor cu onorariilor avocaţilor s-ar fi realizat corect deşi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu alocă credite pentru servicii avocaţiale. chiar şi în situaţia în care C.J.P. Constanţa ar fi avut dreptul să angajeze servicii avocaţiale potrivit OUG nr. 34/2006 nu înseamnă că acestea au şi fost achiziţionate cu respectarea prevederilor legale, aceasta în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei unor contracte de achiziţie publică a serviciilor juridice .
Recurenta-pârâtă susţine că, sentinţa recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, prin concluzia la care a ajuns judecătorul fondului că faptele descrise în actul administrativ prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară, în raportul Comisiei nr. 71 din 19 decembrie 2007, dar şi referatul Comisiei nr. 65 din 27 noiembrie 2007, nu sunt de natură a atrage răspunderea disciplinară în condiţiile art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999, deşi nu contestă existenţa debitelor prescrise şi nici responsabilitatea reclamantului de a lua măsurile necesare funcţionării întregii activităţi a casei teritoriale de pensii, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că, în cauză, nu se face distincţie între existenta faptei ce atrage răspunderea disciplinară si atenuarea răspunderii disciplinare şi între cheltuielile de judecată acordate de instanţă şi angajarea, respectiv plata serviciilor avocaţiale.
Printr-o critică distinctă, recurenta-pârâtă motivează că instanţa nu a analizat corect probele existente la dosar. Recurenta-pârâtă face analiza probelor care au fost avute în vedere la constatarea abaterii disciplinare şi aplicarea sancţiunii cu retrogradarea din funcţie, necesară pentru buna funcţionare a C.J.P. Constanţa, răspunzând totodată criticilor formulate de intimatul-reclamant împotriva deciziei de sancţionare.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea înregistrată, la data de 9 mai 2010, intimatul-reclamant B.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate cu motivarea că niciuna din pretinsele fapte reţinute în Decizia contestată nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare, astfel că se impunea anularea actului administrativ de sancţionare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3011 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant B.O. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S. prin care a fost sancţionat disciplinar prin retrogradarea în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o perioadă de un an.
Din partea expozitivă a actului administrativ sancţionator rezultă că, în esenţă, intimatului – reclamant, director executiv al C.J.P. Constanţa i s-au reţinut în sarcină două abateri disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999, respectiv neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri.
În acest sens, se face trimitere la Raportul Comisiei de Disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007 în care sunt descrise motivele pentru care s-au reţinut ca fiind săvârşite abaterile disciplinare de către intimatul - reclamant.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere a acţiunii, motivând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancţionare, a constatat că din probele administrate nu rezultă săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în referatul Comisiei de disciplină nr. 65 din 27 noiembrie 2007 şi a Raportului Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, astfel că sancţiunea disciplinară dispusă prin Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 este nelegală.
Exercitând controlul formal al actului de sancţionare, prima instanţă a reţinut că aplicarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999, fiind analizate apărările reclamantului care vizau prescripţia răspunderii disciplinare, sub acest aspect soluţia primei instanţe nefiind recurată.
Analizând circumstanţele factuale, Curtea de apel a stabilit în mod corect că reclamantul – intimat nu a încălcat prevederile legale referitoare la îndatoriri prin faptul că a angajat un avocat pentru reprezentarea instituţiei în instanţă, în raport de volumul dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, de rolul managerial pe care îl avea în conducerea C.J.P. şi în absenţa unei interdicţii legale pentru a se apela la servicii avocaţiale în acest sens.
Mai mult, aşa cum se apără intimatul-reclamant în acest sens, apelarea la serviciile avocaţiale de către instituţiile publice este perfect legal, având o consacrare expresă în prevederile anexei 2 B poziţia 21 din OUG nr. 34/2006 (şi anterior în OUG nr. 60/2002), iar prin referat Oficiul juridic al acestei unităţi, a adus la cunoştinţă conducătorului instituţiei faptul că volumul exagerat de cauze aflate pe rolul instanţelor impune apelul la astfel de servicii.
De altfel, chiar recurenta arată că OUG nr. 34/2006, reglementează expres procedura de achiziţionare a serviciilor juridice prevăzute la anexa nr. 2B poziţia 21, însă apreciază că se impunea să fie respectată procedura cu atribuirea acestor servicii prin contracte de achiziţie publică încheiate între C.J.P. Constanţa în calitate de achizitor, şi cabinetele de avocatură care au beneficiat de plăţi.
Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea sub aspectul primei abateri reţinute în sarcina intimatului-reclamant sunt contradictorii, respectiv recurenta neagă posibilitatea angajării serviciilor avocaţiale pentru reprezentarea instituţiei publice şi în acelaşi timp susţine că OUG nr. 34/2006 reglementează expres procedura de achiziţionare a serviciilor publice, procedură care nu a fost respectată.
În privinţa susţinerii recurentei, privind lipsa unui contract de achiziţie publică aşa cum în mod corect se arată în întâmpinare, licitaţia publică nu se impunea în raport cu valoarea contractelor încheiate cu cabinetul de avocatură sub 5000 Euro.
Aflându-ne în prezenţa unui document justificativ pentru prestarea serviciilor juridice era normal şi firesc ca să fie achitată contravaloarea acestora, bugetul necesar fiind alocat pentru cheltuieli de judecată în litigiile pe care le susţine instituţia recurentă.
Cu privire la etapele impuse de lege privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, prima instanţă a reţinut că au fost parcurse, neimputându-se reclamantului încălcarea unor prevederi legale care instituiau în sarcina sa îndeplinirea anumitor obligaţii cu atât mai mult cu cât a existat viza de control preventiv dată de funcţionarul competent.
În mod corect prima instanţă a constatat că nu se poate reţine răspunderea disciplinară a reclamantului pentru prescrierea acţiunii în recuperarea unor debite ale instituţiei pârâte, în condiţiile în care s-au întreprins o serie de acte de executare silită, în forma popririi, iar procedura efectuării executării silite a fost stabilită abia prin Decizia nr. 375 din 14 august 2007.
În concluzie se constată, ca neîntemeiate, criticile de netemeinicie şi nelegalitate formulate de recurentă, recurentul-pârât neprobând existenţa abaterilor disciplinare constând în neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, faptă prevăzută de dispoziţiile imperative ale art. 77 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute în fişa postului şi a celor prevăzute de art. 8 pct. 7, 16 şi 17 din Regulamentul cadru de Organizare şi Funcţionare al caselor teritoriale de pensii, reţinute în sarcina intimatului - reclamant pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară a retrogradării din funcţie, conform prevederilor art. 77 din Legea privind Statutul funcţionarilor publici.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 62/ CA din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1232/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
