ICCJ. Decizia nr. 1068/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1068/2011
Dosar nr. 1046/2/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 630 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. şi D.G.F.P. ARAD, şi în consecinţă a anulat Decizia nr. 264 din 13 august 2008, emisă de A.N.A.F., a anulat în parte Decizia de impunere nr. 42 din 08 aprilie 2008, punctele 2.1.1. emisă de D.G.F.P. Arad, a anulat în parte raportul de inspecţie fiscală nr. 3017 din 08 aprilie 2008 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei cu titlu de TVA suplimentar de plată suma de 2.967.726 lei şi cu titlu de penalităţi suma de 448.127 lei, a anulat parţial nota de compensare nr. 3017 din 16 aprilie 2008 privind suma de 3.415.853 lei şi a obligat pârâtele la rambursarea sumei de 3.415.853 lei reprezentând TVA de rambursat aferent lunii octombrie 2008.
Pentru a se pronunţa, astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Sub aspectul redării situaţiei de fapt, instanţa de fond a constatat că D.G.F.P. Arad a dispus efectuarea unei inspecţii fiscale la SC A.T. SRL Italia, având ca obiect verificarea tematica a taxei pe valoare adăugată.
Astfel, în urma respectivului control, ce s-a efectuat in perioadele 11 martie 2008 - 25 martie 2008, 27 - 28 martie 2008., 3 - 8 aprilie 2008, la sediul reprezentantului fiscal al reclamantei şi care a cuprins activitatea desfăşurată în perioada 1 martie 2006 - 31 ianuarie 2008, organele de inspecţie fiscala au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plata a unei taxe pe valoarea adăugată suplimentare în sumă de 2.967.726 lei aferentă facturii nr. 3P30013 din 31 mai 2007 precum şi majorări de întârziere în valoare de 448.127 lei începând cu data de 25 iunie 2007 până la data de 23 noiembrie 2007 (data depunerii decontului de TV A cu opţiune de rambursare aferent lunii octombrie 2007).
În ceea ce priveşte decontul cu sumă negativă de TV A cu opţiune de rambursare nr. 18318 din 23 noiembrie 2007 aferent lunii octombrie 2007, prin care A.T., având ca reprezentant fiscal SC S.P. SRL solicită la rambursare soldul sumei negative a TV A în valoare I de 9.375.424 lei, organele de inspecţie fiscală au constatat că este justificată doar rambursarea sumei de 6.919.769 lei.
S-a mai reţinut că în baza raportului de inspecţie fiscală, astfel întocmit, D.G.F.P. Arad – A.F.C.M. a emis Decizia de impunere nr. 42 din 08 aprilie 2008 denumita în continuare „Decizia de Impunere" prin care a stabilit obligaţii suplimentare de plată datorate de către reclamantă, respective TVA de plată pentru perioada 01 martie 2006 - 20 iunie 2007 în cuantum de 4.577.424 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 642.900 lei. Totodată, soluţionând decontul de TV A cu sume negative cu opţiune de rambursare a respinsă cererea pentru rambursare în sumă de 2.453.655 lei şi a aprobat cu acest titlu doar suma de 6.921.769 lei.
De asemenea, D.G.F.P. Arad a emis şi Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 3017 din 16 aprilie 2008 prin care a decis compensarea sumei de 5.220.324 lei reprezentând obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de Impunere cu suma TVA aprobată pentru rambursare în cuantum de 6.921.769 lei.
Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. prin Decizia nr. 264 din 13 august 2008 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr. 42 din 8 aprilie 2008.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta A.N.A.F., instanţa de fond a apreciat că, aceasta nu poate fi primită, întrucât aceasta are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, fiind identificată ca persoană obligată juridic, prin soluţionarea contestaţiei şi emiterea deciziei contestate.
Pe fondul cauzei a reţinut instanţa de fond că motivul principal invocat de către pârâte în respingerea aplicării regimului fiscal reglementat de art. 128 alin. (7) Cod Fiscal, asupra transferului dintre A.T. SRL şi I. SRL, este faptul că reprezentantul fiscal al A.T. SRL, respectiv S.P. SRL, nu are dreptul de a dovedi că acest transfer se încadrează în condiţiile impuse de acest articol de lege.
În acest sens, se reţine că între A.T. SRL şi I. SRL a intervenit un transfer de active şi pasive realizat printr-o operaţiune de majorare a capitalului social al I. SRL cu întreaga ramură de activitate a diviziei de produse extrudate desfăşurată de A.T. SRL, ramură evaluată la suma de 29.447.000 euro.
În dovedirea operaţiunii de majorare de capital social au depus atât în cadrul contestaţiei administrative cât şi în prezentul dosar, raportul de evaluare al întregii divizii de produse extrudate ce s-a transferat către I. SRL (Anexa 9 la cererea de chemare în judecată), actul de transfer al active lor şi pasivelor aferente acestei divizii (Anexa 10 la cererea de chemare în judecată) şi dovada înregistrării la registrul comerţului a operaţiunii de majorare de capital social.
A apreciat, instanţa de fond că din aceste documente rezultă în mod clar faptul că transferul de active şi pasive ce a avut loc între A.T. SRL şi I. SRL se încadrează în dispoziţiile art. 128 alin. (7) Cod Fiscal, fiind, astfel, în afara scopului TVA.
În acest sens, a reţinut instanţa de fond că din raportul de evaluare şi actul de transfer depuse la dosarul prezentei cauze (Anexele 9 şi 10 la cererea de chemare în judecată) rezultă în mod neîndoielnic faptul că transferul de active a implicat activele ce formau o ramură de activitate separată, şi anume divizia de produse extrudate a societăţii A.T. SRL, divizie ce constituie o structură independentă ce desfăşura o activitate economică separată. Conform raportului de evaluare, divizia de extrudare îşi desfăşura activitatea în patru locaţii principale din Italia, şi anume F., B., F. şi B. precum şi în România după cum rezultă din Anexa 4 la raportul de evaluare ce cuprinde situaţia la data de 31 decembrie 2006 a stocurilor de materii prime, deşeuri, produse în procesare şi produse finite.
S-a mai apreciat că prin actul de transfer încheiat, la data de 30 aprilie 2007, toate stocurile prezentate în Anexa 4 la raportul de evaluare, cu eventualele diferenţe existente între data evaluării lor şi data transferului, diferenţe rezultate din cursul normal al activităţii economice au fost transferate de la A.T. SRL la l. SRL. De altfel, prin actul de transfer s-a menţionat în mod expres că eventualele diferenţe pozitive sau negative existente ale elementelor patrimoniale ce rezultă între data evaluării, respectiv 31 decembrie 2006, şi data transferului, 30 aprilie 2007, vor rămâne în favoarea sau după caz în sarcina societăţilor, rezultând astfel că i stocurile din România deţinute de A.T. SRL la data de 30 aprilie 2007 au fost transferate integral către I. SRL, în situaţia care se aflau la aceea dată.
Aşadar, bunurile care au făcut obiectul transferului de active si pasive dintre A.T. şi I. au fost cele aflate in posesia cedentului la data de 30 aprilie 2007 (data aportului) si nu cele incluse in Raportul estimativ elaborat de societatea de control A.H. SRL Italia la data de 30 decembrie 2006 ori cele facturate de către I. SRL la data de 31 mai 2007.
Totodată, mai reţine instanţa de fond că dispoziţiile art. 128 alin. (7) Cod Fiscal, nu menţionează în nici un fel că exceptarea de la plata TVA se aplică doar dacă operaţiunile juridice în baza cărora are loc transferul (fuziune, divizare, vânzare sau aport la capitalul social) se efectuează pe teritoriul României, astfel că susţinerea pârâtei în acest sens nu are suport legal.
Or, transferul activelor de la A.T. SRL la I. SRL a produs efecte şi pe teritoriul României, având în vedere că o parte din bunurile transferate se aflau în România, devenind ca urmare a transferului, proprietatea I. SRL. Transferul de active şi pasive ce a avut loc între A.T. SRL şi I. SRL ca urmare a operaţiunii de aport în natură la capitalul social al I. SRL, a avut ca efect pe teritoriul României transferul dreptului de proprietate către I. SRL asupra stocurilor (compuse din materii prime, deşeuri, produse în curs de procesare, produse finite) deţinute de A.T. SRL în România la data transferului, respectiv 30 aprilie 2007.
Pe cale de consecinţă, consideră instanţa de fond că din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată transferul de active şi pasive ce a intervenit între A.T. SRL şi I. SRL este o operaţiune distinctă de livrarea aferentă facturii nr. 3p30013 din 31 mai 2007, intervenită între I. SRL şi S.P. SRL.
În acest sens se apreciază că transferul de active şi pasive dintre A.T. SRL şi I. SRL, este o operaţiune juridică şi economică cu un regim juridic şi fiscal diferit faţă de livrarea intervenită între I. SRL şi S.P. SRL. Astfel, în primul caz avem din punct de vedere juridic un aport în natură la capitalul social al unei societăţi iar din punct de vedere fiscal o Il operaţiune în afara scopului de TV A, în timp ce în al doilea caz ne aflăm în faţa unei vânzări de mărfuri între resortisanţi a două state membre diferite, supusă unui regim de TV A distinct.
Prin urmare nu se poate considera că preţul de vânzare al acestor bunuri menţionat în factura nr. 3p30013 din 31 mai 2007 a fost vreodată încasat de către A.T. SRL, şi astfel 1 aceasta este obligată să calculeze TV A aferentă acestui preţ. Preţul de vânzare menţionat în factura nr. 3p30013 din 31 mai 2007 a fost stabilit exclusiv între I. SRL şi S.P. SRL şi nu poate fi impus A.T. SRL, aceasta din urmă neavând nici o legătură cu vânzarea ce face obiectul facturii nr. 3p30013 din 31 mai 2007. Abordarea autorităţilor de a considera că A.T. SRL este persoana obligata sa colecteze TV A pentru suma facturată de I. SRL către S.P. SRL este ne legală, deoarece conform art. 150 Cod Fiscal, persoana care este obligată la colectarea TVA este persoana impozabilă care efectuează livrarea de bunuri.
Bunurile facturate de către I. SRL către S.P., la data de 31 mai 2007, au fost vândute la o dată ulterioară transferului ce a avut loc între A.T. SRL şi I. SRL, astfel că nu i se poate imputa A.T. SRL faptul că în această perioadă cantităţi le transferate în data de 30 aprilie 2007 au suferit modificări, din moment ce aceasta nu mai era proprietara acestor stocuri.
Având în vedere că în conformitate cu susţinerile organului fiscal reclamanta nu poate proba că bunurile reclamantei din România au reprezentat aport la capitalul social rezultă că în ceea ce priveşte aceste bunuri a avut loc un transfer gratuit, deoarece organul fiscal nu este dovedi că A.T. SRL a primit o contraprestaţie, în schimbul acestor bunuri de la I. SRL.
În acest caz, conchide instanţa de fond în sensul că singurele dispoziţii legale ce se pot aplica sunt cele ale art. 128 alin. (4) lit. b) Cod Fiscal, ce asimilează livrării de bunuri efectuata cu plata „preluarea de către o persoana impozabila a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţia altor persoane in mod gratuit, daca taxa aferenta bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusa total sau parţial".
Condiţii în care organul fiscal trebuia să stabilească baza de impozitare conform art. 137 alin. (1) lit. c) Cod Fiscal, ce dispune că în cazul operaţiunilor prevăzute la art. 128 alin. (4), baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugata reprezintă,,preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenta unor astfel de preturi de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 630 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P.J. Arad, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susţine că hotărârea atacată nu conţine motivele pe care se sprijină, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care motivarea respingerii celor două excepţii invocate în cauză, nu cuprind suficiente argumente logico-juridice din care să rezulte soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Printr-un alt set de critici, formulate atât pe excepţii cât şi pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, susţine recurenta A.N.A.F. că, faţă de dispoziţiile art. 116 alin. (3) coroborat cu art. 33 alin. (1) din OG nr. 92/2003, în mod greşit a considerat instanţa de fond că are calitate de pârâtă în raport cu capătul de cerere privind anularea parţială a Notei de compensare nr. 3017 din 16 aprilie 2008, act întocmit de A.F.C.M. Arad.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii capătului de cerere privind anularea Notei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 3017 din 16 aprilie 2008, consideră aceeaşi recurenta că instanţa de fond, în mod eronat a respins excepţia invocată întrucât respectiva notă de constatare nu ar reprezenta un document fiscal analizat de ambele pârâte la momentul emiterii celor două decizii. În acest sens, se arată că respectiva notă de compensare nu face parte dintre documentele avute în vedere la emiterea Deciziei nr. 264 din 13 august 2008 şi nici a Deciziei de impunere nr. 42 din 08 aprilie 2008. Se susţine, în acest sens că, deşi, intimata a solicitat anularea notei de compensare nr. 3017 din 16 aprilie 2008 pentru suma de 3.415.853 lei aceasta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din L.C.A.
Prin criticile formulate pe fondul cauzei susţin ambele recurente că, în raport de dispoziţiile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, pct. 6 alin. (6) Titlu VI din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că la data emiterii facturii nr. 3P30013 din 31 mai 2007 bunurile se aflau în proprietatea SC I. SRL Italia, ca urmare a unei cesiuni de active şi pasive încheiată între SC A.T. SRL şi SC I. SRL Italia, transfer de active şi pasive ce nu ar intra în sfera de aplicare a TVA.
Totodată, invocând şi dispoziţiile art. 126 alin. (1), art. 132 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, se susţine că operaţiunea derulată între intimata-reclamantă şi SC I. SRL Italia, respectiv cesiunea de active şi pasive, reprezintă o livrare de bunuri care nu au fost transportate, bunurile în cauză aflându-se pe teritoriul României, astfel cum au constatat organele de inspecţie fiscală, şi aparţinând SC A.T. SRL Italia, locul livrării fiind acolo unde se găseau bunurile atunci când au fost puse la dispoziţia cumpărătorului, respectiv în România.
Faţă de această situaţie se arată că, în mod legal şi corect organul fiscal a constatat că livrarea trebuia facturată cu TVA în cotă de 19 % iar persoana obligată la plata taxei în România este persoana impozabilă care a efectuat livrarea de bunuri, respectiv SC A.T. SRL Italia prin reprezentantul său fiscal SC S.P. SRL.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând urmează a fi înlăturat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate rezultă că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, în raport cu obiectul cauzei dar şi cu natura actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cele două excepţii invocate în cauză de recurenta A.N.A.F., aşa încât va respinge şi criticile formulate pe acest aspect.
Vor fi primite, însă criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
În urma unei inspecţiei fiscale parţiale având ca obiect verificarea tematică a taxei pe valoare adăugată, efectuate la SC A.T. SRL Italia, având ca reprezentant fiscal pe SC S.P. SRL, fostă SC A.R. SRL, s-a constatat că SC S.P. SRL a achiziţionat cu factura nr. 3P30013 din 31 mai 2007 emisă de I. SRL Italia o serie de bunuri, respectiv bare de aluminiu, deşeuri aluminiu, producţie în curs de execuţie şi produse finite, în valoare totală de 15.619.612, 03 lei. S-a mai reţinut că respectivele bunuri, ce fuseseră achiziţionate de la SC A. SA Slatina, se aflau la data achiziţiei pe teritoriul României şi aparţineau SC A.T. SRL Italia prin reprezentant fiscal în România SC S.P. SRL.
Înalta Curte, constată că pentru corecta soluţionare a cauzei se impune a stabili cu certitudine, în raport de susţinerile părţilor, a probelor administrate în cauză şi a normelor legale incidente, dacă operaţiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia şi SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura nr. 3P300013 din 31 mai 200, constituie o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) Cod Fiscal, şi implicit o operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Astfel, potrivit art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi proprietar, iar potrivit alin. (7) aşa cum a fost modificat de art. 1 pct. 88 din Legea nr. 343/2006, transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.
Conform pct. 6 alin. (6), Titlu VI din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, se consideră transfer parţial de active în sensul art. 128 alin. (7) Cod Fiscal, transferul tuturor activelor investite intr-o anumită ramură a activităţii economice, ce constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate. De asemenea, se consideră ca transfer parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului.
Prevederile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în condiţiile în care are loc un transfer parţial de active, primitorul activelor este o persoană impozabilă, totalitatea activelor ce fac obiectul transferului, constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate.
În cauza de faţă, însă, deşi este incontestabil faptul că între SC A.T. SRL Italia şi SC I. SRL Italia a intervenit un transfer parţial de active, realizat printr-o operaţiune de majorare a capitalului social al SC I. SRL Italia, cu întreaga ramură de activitate a diviziei de produse extrudate, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 128 alin. (7) Cod Fiscal, şi a calificat ca fiind neimpozabilă, operaţiunea înscrisă în factura nr. 3P30013 din 31 mai 2007.
Astfel, în cauză nu a fost dovedit faptul că bunurile ce au făcut obiectul facturii nr. 3P30013 din 31 mai 2007 emisă de SC I. SRL Italia, au fost dobândite de către vânzătoare de la SC A.T. SRL Italia, sub forma unui transfer de active şi pasive, în condiţiile în care acestea nu se regăsesc, la data de referinţă a evaluării, înscrise în Anexa 4a, detaliere materii prime, la 31 decembrie 2006, a raportului de evaluare întocmit de H.A. SRL şi nici nu s-a făcut dovada transmiterii acestora la data atribuirii, respectiv 30 aprilie 2007.
Faptul că instanţa de fond a apreciat că bunurile ce au făcut obiectul facturii nr. 3P30013 din 31 mai 2007, se aflau în patrimoniul SC I. SRL Italia, în urma executării obligaţiei de aport de către SC A.T. SRL Italia, este rezultatul lipsei unei analiză atentă a înscrisurilor depuse de intimata-reclamantă şi a preluare ad literam a susţinerilor acesteia expuse prin cererea de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinări.
Totodată, judecătorul fondului nu a ţinut cont de faptul că SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, nu este reprezentantul fiscal al SC I. SRL Italia ci a fost desemnată reprezentant fiscal al SC A.T. SRL Italia, şi doar pentru activitatea de achiziţie a barelor de aluminiu de pe piaţa românească şi vânzarea produselor extrudate de aluminiu pe piaţa românească.
Dat fiind faptul că neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 128 alin. (7) atrage inaplicabilitatea situaţiei de exceptare de la aplicarea taxei pe valoare adăugată, astfel reglementată, Înalta Curte constată că este inutilă analiza celorlalte critici formulate pe fondul cauzei.
Prin urmare, Înalta Curte constată, că operaţiunea derulată între SC A.T. SRL Italia şi SC I. SRL Italia reprezintă o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) Cod Fiscal, care nu erau transportate, pentru care locul livrării era, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. c) Cod Fiscal, locurile unde se găseau bunurile atunci când au fost puse la dispoziţia cumpărătorului, respectiv în România, caz în care califică, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) Cod Fiscal, respectiva operaţiune ca fiind impozabilă, iar persoana obligată la plata taxei în România era, conform art. 150 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, persoana impozabilă care efectua livrarea de bunuri, respectiv SC A.T. SRL Italia prin reprezentantul său fiscal SC S.P. SRL România.
Faţă de considerentele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de SC A.T. SRL, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P. ARAD, împotriva sentinţei civile nr. 630 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de SC A.T. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
