ICCJ. Decizia nr. 1092/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1092/2011
Dosar nr. 226/112/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud reclamantul M.D.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, anularea Ordinului nr. 219 din 12 octombrie 2009, al Preşedintelui Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestui ordin, în sensul reintegrării sale în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud şi plăţii unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale şi/sau prestaţiilor de asigurări sociale, indexate, majorate şi reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud, până la reîncadrarea efectivă, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 820 din 25 mai 2009 şi a încheierii contractului de management, anexă la ordin şi că prin Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale s-a dispus revocarea sa din funcţia de director coordonator şi încetarea contractului de management, în temeiul OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice.
Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, în condiţiile în care OUG nr. 105/2009 nu poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai mult cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituţional, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 219/2009 a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative ale art. 62 şi art. 74 C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 64/CA din 2 martie 2010, Tribunalul Bistriţa Năsăud a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
b. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a admis acţiunea reclamantului M.D.P. şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Bistriţa-Năsăud şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator drepturile salariale cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reintegrarea efectivă, reactualizate cu rata inflaţiei, respingând capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are calitate procesuală pasivă în cauză prin prisma faptului că prin Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2009, prin acest ordin delegându-se în mod expres competenţa de revocare din funcţie Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, care, în speţă, nu a acţionat în nume propriu, ci urmare a delegării de competenţă din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009, emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind OUG nr. 105/2009, care nu are dispoziţii exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori numiţi în baza OUG nr. 37/2009.
A mai reţinut prima instanţă, examinând dispoziţiile OUG nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale a României s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct.1-5 şi 26, art. III, art. IV , art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009
Curtea a apreciat că, potrivit art. IV alin. (7) din OUG nr. 105/2009, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, circumstanţe în care ordinul contestat nu respectă condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003 - Codul muncii, aspect de natură a atrage sancţiunea anulării.
c. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
In motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut, în esenţă, următoarele:
- ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale imperative pe care instituţia pârâtă trebuia să le ducă la îndeplinire;
- dispoziţiile art. IV alin. (11) din OUG nr. 105/2009 nu sunt incidente în speţă, reclamantul nefăcând parte din categoria funcţionarilor publici şi personalului contractual avută în vedere de aceste dispoziţii;
- în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Codului Muncii, contractul de management fiind un contract atipic care nu poate fi asimilat unui contract de muncă;
- reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condiţiile în care, pe de o parte, atât OUG nr. 37/2009, cât şi OUG nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, iar, pe de altă parte, funcţia pe care reclamantul a deţinut-o nu mai există, fiind desfiinţată în temeiul HG nr. 1384/2009; recurenta a evocat şi considerentele deciziilor nr. 413 şi 414/2010 ale Curţii Constituţionale:
- pârâţii-recurenţi nu pot fi obligaţi la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, întrucât revocarea acestuia din funcţie s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar, pe de altă parte, calcularea acestora este dificilă în condiţiile în care reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate şi le va admite, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 25 mai 2009, prin Ordinul nr. 820 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în baza dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, fiind încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani.
Ulterior, prin Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale s-a dispus revocarea intimatului din funcţia de director coordonator şi încetarea contractului de management, în temeiul OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
In considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
In ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă, declarată, de asemenea, ne constituţională.
Or, lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului-intimat într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
In consecinţă, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecţia legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecţie dispărând ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale.
In aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursurile şi, modificând sentinţa recurată, va respinge cererea reclamantului M.D.P., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 244 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul M.D.P. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 114/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
