ICCJ. Decizia nr. 1066/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1066/2011

Dosar nr. 1229/36/2010

Şedinţa publică din 23 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC R.P.R. SA Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului Năvodari, anularea H.C.L. nr. 205 din 18 decembrie 2008 cu privire la încadrarea pe zone în cadrul localităţii Năvodari, în vederea impozitării.

Tribunalul Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1027 din 12 noiembrie 2009 a admis acţiunea, cu consecinţa anulării Hotărârii nr. 205 din 18 decembrie 2008 emisă de Consiliul Local Năvodari.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local Năvodari criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, iar în şedinţa de judecată din data de 29 aprilie 2010 recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a pct. 6 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 247 alin. (1) Cod Fiscal, aprobate prin HG 44/2004.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2010 instanţa de control judiciar a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă - Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, - fond în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a punctului 6 alin. (1) din HG nr. 44/2004 şi suspendarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.

Învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa nr. 323/CA din 6 octombrie 2010 a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a pct. 6 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a art. 247 Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, invocată de reclamantul Consiliul Local Năvodari, în contradictoriu cu pârâţii SC R.P.R. SA şi Guvernul României.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 247 Cod fiscal - pct. 6 alin. (1) din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „In cazul în care la nivelul unităţii administrativ-teritoriale se impun modificări ale delimitării zonelor, consiliile locale pot adopta hotărâri în acest sens numai în cursul lunii mai pentru anul fiscal următor. Neadoptarea de modificări ale delimitării zonelor în cursul lunii mai corespunde opţiunii consiliilor locale respective de menţinere a delimitării existente a zonelor pentru anul fiscal următor."

A apreciat instanţa că textul normativ ce face obiectul excepţiei de nelegalitate nu încalcă şi nu adaugă la dispoziţiile codului fiscal pe care le interpretează, astfel că reclamantul este liber să emită hotărârea privind delimitarea zonelor oricând doreşte, numai că o astfel de delimitare nu va avea efecte în ceea ce priveşte impozitarea pentru anul fiscal următor decât dacă este tăcută până în luna mai.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul Consiliul Local al Oraşului Năvodari.

Examinând cu prioritate regularitatea formulării recursului de faţă, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii recursului pe care o apreciază ca fiind întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentinţa atacată cu recurs a fost soluţionată o excepţie de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere".

Sentinţa recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 18 noiembrie 2010, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (filai 3 la dosarul Curţii de apel), iar recursul a fost declarat la data de 8 decembrie 2010, când cererea a fost depusă la oficiul poştal (fila 9 la dosarul de recurs), deşi, conform dispoziţiilor citate, ultima zi în care reclamanţii puteau exercita calea de atac era data de 24 noiembrie 2010.

In raport de cele mai sus reţinute, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Local al Oraşului Năvodari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat Consiliul Local al Oraşului Năvodari, împotriva sentinţei nr. 323/CA din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1066/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs