ICCJ. Decizia nr. 1146/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1146/2011
Dosar nr. 834/45/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia comercială, contencios administrativ şi precizată ulterior, reclamanta SC N.I. SRL Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu A.N.V., anularea Ordinului din 24 iunie 2009 emis de pârâtă, prin care a fost anulată autorizaţia de comisionar vamal a reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a desfăşurat activităţi specifice de comisionar vamal, din anul 1995, până la momentul anulării autorizaţiei.
A mai arătat că această măsură a fost luată pentru motivul că ar fi folosit şi încercat folosirea numelor utilizatorilor şi parolelor unor vameşi, de pe I.P.-ul societăţii.
Astfel, s-a depistat anularea tranzitului din 27 august 2008 de pe I.P.-ul reclamantei, prin folosirea numelui utilizatorului şi parolei numitei F.D. pentru sistemul NCTS, în timp ce aceasta era în concediu şi de asemenea, s-a constatat încercarea de folosire de pe calculatoarele aceleiaşi societăţi a numelor utilizatorilor şi parolelor altor doi agenţi vamali, respectiv A.F. şi C.O., la data de 04 aprilie 2009.
Reclamanta a menţionat că împotriva actului administrativ contestat a formulat plângere prealabilă şi a subliniat faptul că pârâta a efectuat o anchetă proprie, fără a aduce acest lucru la cunoştinţa reclamantei, astfel că s-a aflat în imposibilitate de a-şi formula apărările şi în situaţia de a-i fi paralizată întreaga activitate.
Totodată, a susţinut că din verificările proprii nu a rezultat că au fost folosite şi nici că s-a încercat accesarea de pe I.P.-ul propriu a numelor şi parolelor de acces ale agenţilor indicaţi de pârâtă, neexistând în acest sens nicio probă.
În altă ordine de idei, reclamanta a precizat că nu s-a efectuat nicio probă tehnico-ştiinţifică în cauză, care să stabilească dacă a fost penetrat sistemul informatic din exterior şi să facă posibilă identificarea persoanelor care au accesat nelegal baza de date, mai ales că nu a fost formulată vreo plângere penală în acest sens.
Referitor la sancţiunea aplicată, reclamanta a considerat că i s-a aplicat sancţiunea cea mai grea, în condiţiile în care exista şi o altă sancţiune, respectiv, aceea a suspendării autorizaţiei de acces pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni şi 12 luni.
Prin sentinţa nr. 687 din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului administrativ contestat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.V. a solicitat respingerea acţiunii în anulare, motivat de faptul că cele două constatări au fost dovedite cu declaraţiile funcţionarilor vamali, printre care şi un declarant vamal al reclamantului, precum şi faţă de dispoziţiile pct. 3 din confidenţialitatea şi securitatea datelor din declaraţia-angajament din 09 august 2005 semnată şi de reclamant.
A mai arătat că din documentaţie rezultă încercarea de accesare de pe calculatoarele reclamantei a numelor de utilizatori şi parolelor agenţilor vamali F.A. şi O.C.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 127 din 08 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta „N.I." SRL Iaşi, în contradictoriu cu A.N.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
În noaptea de 03 din 04 aprilie 2009 conform printurilor „mail robot" s-a încercat conectarea la aplicaţia NCTS folosindu-se userele „f." şi „o.", atribuite lucrătorilor vamali F.A. şi O.C.
În cazul userului „f." s-a încercat conectarea la aplicaţia NCTS de la calculatoarele cu IP x şi y, fiind utilizată o parolă greşită.
În cazul userului „o.", conectarea la calculatoarele cu z, y şi v a fost respinsă, ca urmare a faptului că era cineva deja conectat sau din cauza utilizării unei parole greşite, potrivit administratorului de sistem, având în vedere că IP-urile x şi v corespund la două staţii de lucru din terminalul de marfă.
Conform Ordinului de serviciu nr. 47 din 03 aprilie 2009 privind repartiţiile pe fluxurile de activitate, lucrătorul vamal F.A. a fost repartizată la terminalul de marfă, având ca atribuţii controlul documentar şi liberul de vamă, iar lucrătorul vamal O.C.a fost repartizat la terminalul de marfă, având ca atribuţii controlul fizic.
În urma verificărilor efectuate de către Compartimentul Verificări Interne din cadrul A.N.V., s-a depistat anularea tranzitului din 27 august 2008 de pe IP-ul reclamantei, prin folosirea numelui utilizatorului şi parolei numitei F.D. pentru sistemul NCTS, în timp ce aceasta era în concediu.
Deşi reclamanta a susţinut că faptele reţinute în sarcina sa de către reprezentanţii pârâtei sunt doar supoziţii, nedovedite cu probe, prima instanţă a reţinut că pârâta A.N.V. nu este obligată să facă cunoscute verificările pe care aceasta le face pe linie de serviciu, în unităţile subordonate.
Mai mult, a constatat că susţinerile reclamantei sunt contrare evidenţei, având în vedere, pe de-o parte, declaraţia lui R.M.E., angajat în calitate de declarant vamal al reclamantei, care a relatat că „în data de 04 aprilie 2009, în urma nefuncţionării contului său de NCTS, a încercat să verifice starea sistemului prin încercarea de a intra pe două conturi de lucrători vamali, precizând că a presupus cunoaşterea parolei prin cea alocată iniţial"; declaraţia funcţionarului vamal O.C., care în nota explicativă menţionează că „nu are nicio legătură cu angajaţii firmei SC N.I. SRL; declaraţia funcţionarul vamal F.A., care în nota explicativă menţionează că „nu a intrat niciodată în spaţiul unde funcţionează declarantul vamal SC N.I SRL, nu a avut niciodată acces la calculatorul declarantului vamal şi nu sunt în niciun fel de relaţie cu angajaţii firmei N.", pe de altă parte, aşa cum rezultă din declaraţia-angajament din 09 august 2005, semnată de reprezentanţii reclamantei, la capitolul 3, intitulat „Confidenţialitatea şi securitatea datelor" se menţionează la lit. c) şi d) faptul că este interzisă utilizarea NCTS în numele altor persoane fizice şi juridice, respectiv, difuzarea NCTS altor persoane juridice sau fizice.
În acest context, prima instanţă a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 581 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de aplicare a C. vam. al României, aprobat prin HG nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, autorizaţia de comisionar în vamă poate fi anulată, când comisionarul în vamă nu respectă regulile de funcţionare şi de securitate impuse de sistemul informatic utilizat în activitatea de vămuire a mărfurilor.
3. Recursul declarat de SC N.I. SRL Iaşi
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta SC N.I. SRL Iaşi, formulând critici pe care le-a încadrat în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este nelegală sub mai multe aspecte.
3.1. Sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină
În cuprinsul acestui motiv, recurenta arată că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prin aceea că întreaga motivare este alcătuită dintr-un colaj de fraze preluate integral din întâmpinare, indicând în acest sens pagina 2 care se regăseşte aproape în întregime în considerentele sentinţei.
De asemenea, recurenta susţine că nu s-a examinat un înscris deosebit de important, pe care l-a invocat în susţinerea acţiunii, respectiv adresa din 30 octombrie 2009, prin care intimata recomandă lucrătorilor săi vamali să acceseze sistemul NCTS de la comisionarii vamali în condiţiile în care sistemul lor se defectează.
În acest mod recurenta consideră că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi citează din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Cauza Konttinen contra Finlandei.
3.2. S-a aplicat greşit legea şi nu s-a observat că probatoriul administrat nu confirmă situaţia de fapt reţinută în actul administrativ.
Recurenta arată că la dosarul cauzei nu există mail-urile invocate de către angajaţii Biroului Vamal A., F.A. şi O.C., acestea fiind singura dovadă concretă a pretinsei încercări de accesare a sistemului NCTS. De asemenea, nu s-a dovedit că D.F. - inspector vamal în cadrul Biroului Vamal A., se afla în concediu de odihnă.
3.3. Sancţiunea este disproporţionată
La acest punct, recurenta arată că a fost sancţionată abuziv, pentru o presupusă abatere comisă la Biroul Vamal A. anulându-i-se automat autorizaţia şi pentru desfăşurarea activităţii de comisionar pentru Biroul Vamal I., S. şi aeroport, urmărindu-se eliminarea sa de pe eşichierul societăţilor de profil.
Recurenta invocă împrejurarea că sancţiunea propusă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, prin adresa din 5 mai 2009 viza doar „suspendarea autorizaţiei de acces la componente NCTS pe o perioadă de 3 luni” dar A.N.V., fără nicio justificare, i-a anulat autorizaţia de comisionar vamal pentru toate birourile vamale.
De asemenea, consideră că sancţiunea excede cadrului legal fixat prin „Declaraţia -angajament privind respectarea obligaţiilor ce revin utilizatorilor componentei de gestiune a tranzitului comunitar din aplicaţia NCTS-RO”, semnată de recurentă la momentul obţinerii autorizaţiei de comisionar vamal.
4. Procedura de soluţionare a recursului
Intimata A.N.V. nu a formulat întâmpinare şi nici concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse în şedinţa de dezbateri de la 11 februarie 2011, recurenta a reiterat aspectele invocate în motivele de recurs insistând asupra neconcludenţei probatoriului administrat, precum şi asupra caracterului disproporţionat al sancţiunii aplicate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs dar şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC N.I. SRL Iaşi a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 1625 din 24 iunie 2009 emis de intimata-pârâtă A.N.V.
Prin acest act administrativ individual s-a anulat autorizaţia de comisionar în vamă din data de 17 ianuarie 2002 având-o ca titular pe recurentă, autorizaţie emisă pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi extinsă în data de 22 decembrie 2003 pentru Biroul Vamal S., în data de 28 septembrie 2004 pentru Biroul Vamal A. şi în data de 21 mai 2009 pentru Biroul Vamal Aeroport I., reţinându-se încălcarea regulilor de funcţionare şi de securitate impuse de sistemul informatic utilizat în activitatea de vămuire a mărfurilor.
În concret, din partea expozitivă a actului administrativ rezultă că s-au reproşat SC N.I. SRL Iaşi două nereguli:
- anularea tranzitului MRN din 27 august 2008 de pe IP-ul SC N.I. SRL Iaşi prin folosirea numelui utilizatorului şi parolei F.D. pentru sistemul NCTS, în timp ce aceasta era în concediu;
- folosirea de pe calculatoarele aceleiaşi societăţi a numelor utilizatorilor şi parolelor altor doi agenţi vamali, respectiv A.F. şi C.O., în data de 4 aprilie 2009.
1.1. Referitor la situaţia de fapt
În susţinerea poziţiei sale procesuale, reclamanta SC N.I. SRL Iaşi a invocat adresa din 30 octombrie 2009, emisă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale-Biroul Vamal S. (dosar Tribunalul Iaşi) şi a solicitat constant depunerea întregii documentaţii aferente, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, contestând realitatea faptelor imputate.
Din adresa menţionată rezultă că organul emitent recomandă lucrătorilor vamali, în condiţiile în care sistemul NCTS operat de către aceştia nu funcţionează „utilizarea unei staţii aparţinând unui principal obligat cu linie de comunicare independentă de cea a biroului vamal”.
Prima instanţă a omis să cerceteze acest înscris şi să se pronunţe asupra credibilităţii declaraţiilor lucrătorilor vamali în sensul că „nu am intrat niciodată în spaţiul în care funcţionează SC N.I. SRL Iaşi, nu am avut niciodată acces la calculatorul declarantului şi nu sunt în nici un fel de relaţie cu angajaţii firmei N.”.
De asemenea, din considerentele sentinţei nu rezultă care sunt elementele probatorii care justifică reţinerea neregulii referitoare la anularea tranzitului MRN din 27 august 2008, întrucât declaraţia angajatului reclamantei R.M.E., citată de instanţă, se referă numai la cea de-a doua faptă imputată.
Toate aceste aspecte referitoare la modul de administrare şi interpretare a mijloacelor de probă converg către concluzia că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită aşa încât, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate hotărî ea însăşi asupra fondului pricinii.
1.2. Referitor la necercetarea motivului de nelegalitate privind individualizarea sancţiunii aplicate.
Pe lângă motivul de casare reţinut anterior, Înalta Curte constată că prima instanţă a ignorat complet cel de-al patrulea motiv al acţiunii judiciare, referitor la individualizarea sancţiunii aplicate.
Astfel, reclamanta a susţinut constant pe parcursul derulării procesului, că sancţiunea anulării autorizaţiei de comisionar în vamă pentru toate birourile vamale este disproporţionată în raport cu faptele reţinute.
Pe lângă gradul concret de pericol social al acestora şi lipsa oricăror efecte, reclamanta a mai invocat şi faptul că desfăşoară activităţi specifice de comisionar vamal din anul 1995 şi nu a mai fost sancţionată.
Un element foarte importat invocat de reclamantă îl reprezintă propunerea formulată de către organul care a efectuat nemijlocit ancheta, respectiv Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, care a opinat în sensul suspendării autorizaţiei de acces la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO pe o perioadă de 3 luni, atât prin nota de constatare din 27 aprilie 2009 cât şi prin adresa din 5 mai 2009.
Or, pentru a verifica dacă intimata A.N.V., care a aplicat cea mai gravă sancţiune posibilă, prevăzută de art. 581 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de aplicare a C. vam., nu a acţionat cu exces de putere, trebuie analizate toate împrejurările invocate de recurenta-reclamantă.
Conchizând, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a examinat în mod real şi efectiv argumentele reclamantei şi mijloacele de probă administrate şi prin aceasta a afectat dreptul părţii la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi (5), art. 314 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC N.I. SRL Iaşi împotriva sentinţei nr. 127 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1145/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1151/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
