ICCJ. Decizia nr. 1306/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1306/2011
Dosar nr. 1997/2/2009
Şedinţa de la 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual şi hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la 18 mai 2007, reclamanta SC N.I. SRL a formulat plângere împotriva Înştiinţării de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006, emisă de către M.A.D.R., prin A.P.I.A., prin care a fost obligată să restituie suma de 20.753,82 lei primită în baza OUG nr. 20/2006.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2006, a înfiinţat o cultură de 50 ha de coriandru, pentru care a primit ajutor din partea S.R., în temeiul OUG nr. 20/2006 privind sprijinul direct acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, însă, în urma recepţiei făcute de către reprezentanţii M.A.D.R., s-a constatat că din suprafaţa totală de 50 ha de coriandru au răsărit doar 2 ha, motiv pentru care s-a emis actul de imputare contestat.
Reclamanta a susţinut că măsura contestată este nelegală întrucât OUG nr. 20/2006 nu condiţionează acordarea ajutorului de răsărirea culturilor, iar, pe de altă parte, faptul că această cultură nu a răsărit în totalitate nu-i este imputabil, în condiţiile în care reclamanta a respectat tehnologia înfiinţării unei asemenea culturi, folosind şi sămânţă certificată.
Prin sentinţa nr. 3287 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC N.I. SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înştiinţarea de plată supusă controlului instanţei de contencios administrativ este doar un act de informare şi, prin urmare, acesta nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ în baza Legii nr. 554/2004.
În plus, a mai apreciat Curtea, chiar dacă s-ar considera înştiinţarea de plată un act administrativ, solicitarea reclamantei de anulare a acesteia nu este întemeiată deoarece, din formularea OUG nr. 20/2006, este cert că legiuitorul a înţeles că, în cazul în care nu se realizează recolte pe întreaga suprafaţa, să se restituie sumele primite cu titlu de sprijin pentru anumite culturi, iar, prin semnarea procesului-verbal de recepţie şi restituire fără nici o obiecţiune, obligarea reclamantei la restituirea sumei cuprinse în acest proces-verbal şi, ulterior, în înştiinţarea de plată, este şi legală şi temeinică.
2. Hotărârea primei instanţe de recurs
Prin Decizia nr. 4255 din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul reclamantei SC N.I. SRL împotriva sentinţei nr. 3287 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că înştiinţarea de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 este, contrar celor reţinute de curtea de apel, un act administrativ fiscal, susceptibil de a fi supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 41 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calificarea actului făcându-se în raport de conţinutul şi efectele sale, iar procesul verbal de recepţie şi restituire nr. 1 din data de 28 iunie 2006 are caracter preparatoriu.
A mai arătat Înalta Curte că, deşi potrivit dispozitivului sentinţei recurate, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, totuşi, din considerentele sentinţei nu rezultă că s-a examinat legalitatea actului administrativ fiscal din perspectiva art. 4 lit. c) al OG nr. 20/2006, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a invocat îndeplinirea tuturor condiţiilor tehnice şi lipsa oricărei culpe pentru faptul că, în pofida utilizării unor seminţe de cantitate şi calitate corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate nr. TR0007934 din 17 aprilie 2006 eliberat de SCD.A. Drăgăneşti-Vlaşca) plantele nu au răsărit pe întreaga suprafaţă cultivată.
3. Hotărârea instanţei de fond la rejudecare
În rejudecare, pârâta A.P.I.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acţiunii pentru tardivitatea contestaţiei administrative, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei, şi a formulat cererea de chemare în garanţie a societăţii de asigurare SC A.R.A. SA - Agenţia Zimnicea
Prin sentinţa civilă nr. 964 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC N.I. SRL, precum şi cererea de chemare în garanţie a SC A.R.A. SA - Agenţia Zimnicea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, trecând în revistă dispoziţiile OUG nr. 20/2006, a apreciat că, deşi în dispoziţiile legale sus menţionate nu se stipulează expres că acordarea ajutorului este condiţionată de răsărirea culturilor, această condiţie rezultă din interpretarea sistematică a legii, având în vedere activităţile reglementate la art. 8 şi 9 din acest act normativ.
A mai arătat prima instanţă că reclamanta şi-a asumat la momentul formulării cererii de acordare a sprijinului obligaţia de a participa la recepţionarea lucrărilor şi de a restitui sumele primite în condiţiile în care nu realizează suprafaţa cultivată/exploatată - cererea nr. 1 din 26 mai 2006.
Culturile pot fi compromise după însămânţare din cauze ce exced voinţei producătorului, situaţie în care intervine răspunderea asiguratorului, însă în speţă nu s-a făcut dovada şi nici nu s-a susţinut producerea şi notificarea vreunui risc asigurat din cele prevăzute în contractul de asigurare: grindină, incendiu, furtună, ploaie torenţială cu efecte directe, alunecare/prăbuşire de teren cultivat.
Curtea a respins excepţiile invocate de către pârâtă, cu motivarea că termenul de formulare a contestaţiei se calculează de la momentul comunicării înştiinţării de plată şi nu de la semnarea procesului verbal de recepţie şi restituire, iar, în ce priveşte calitatea procesuală pasivă, actul administrativ supus judecăţii, înştiinţarea de plată, este emis de A.P.I.A., care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
4. Recursul declarat de către SC N.I. SRL
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC N.I. SRL, în termenul legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile OG nr. 20/2006, considerentul referitor la condiţionarea acordării ajutorului de răsărirea culturilor neavând suport în actul normativ.
De asemenea, recurenta a mai invocat şi ignorarea deciziei instanţei de control judiciar care, în opinia sa, stabilise că s-a dovedit lipsa oricărei culpe pentru faptul că plantele nu au răsărit pe întreaga suprafaţă cultivată.
5. Apărările formulate de intimaţi
Atât intimata-pârâtă A.P.I.A., cât şi intimata-chemată în garanţie SC A.R.A. SA, Agenţia Zimnicea, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata A.P.I.A. a arătat că în urma verificărilor pe teren s-a constatat că situaţia reală din teren nu corespunde cu cea declarată de beneficiar întrucât societatea comercială a realizat efectiv doar 2 ha cultură din totalul de 50 ha pentru care a solicitat şi încasat sprijin financiar.
Ca urmare, au devenit incidente prevederile art. 8 alin. (1) din OG nr. 20/2006 şi s-a întocmit în prezenţa beneficiarului procesul verbal de recepţie şi restituire, recurentei reţinându-i-se obligaţii bugetare în cuantum de 20753,82 lei, sumă pe care a plătit-o prin Ordinul de plată nr. 105 din 1 octombrie 2007.
Intimata SC A.R.A. SA, Agenţia Zimnicea, a insistat asupra lipsei oricărui raport juridic cu A.P.I.A., precum şi asupra faptului că niciunul din riscurile asigurate nu s-a produs şi, deci, nu a plătit nicio despăgubire recurentei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinări, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC N.I. SRL a supus controlului de legalitate înştiinţarea de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 prin care intimata-pârâtă i-a comunicat că are o obligaţie bugetară de plată restantă de 20.753,82 lei susţinând, în esenţă, că nu are nicio culpă pentru faptul că nu a răsărit coriandrul pe întreaga suprafaţă cultivată de 50 ha, ci numai pe 2 ha.
Recurenta beneficiase de sprijin financiar în cuantum de 900 lei/ha în condiţiile stabilite de OUG nr. 20/2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2006 iar debitul în discuţie a fost calculat proporţional cu suprafaţa realizată (înfiinţată/exploatată).
Necontestat, recurenta a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) – (3) din actul normativ în baza căruia a primit sprijinul direct:
„(1) Sprijinul direct se acordă producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 1, care au calitatea de: proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi în participaţiune, societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, societăţi comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cooperative agricole constituite în baza Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările ulterioare, unităţi de învăţământ agricol şi/sau silvic, institute şi staţiuni de cercetare şi producţie agricolă, societăţi naţionale, unităţi de cult şi penitenciare.
- (2) Pentru a beneficia de sprijin direct, producătorii agricoli prevăzuţi la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii.
- a) fac dovada utilizării seminţei certificate ca sămânţă prebază, bază, certificată, comercială sau standard, în funcţie de specie, conform legislaţiei în vigoare;
- b) au culturile asigurate, conform legislaţiei în vigoare.
- (3) Proprietarii fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidenţe funciare."
Problema în dispută vizează o situaţie ivită după acordarea sprijinului direct, consemnată în procesul verbal de recepţie şi restituire întocmit, la data de 28 iunie 2006, în baza art. 8 alin. (1), respectiv identificarea unei suprafeţe realizate de numai 2 ha, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor recurentei, a fost cultivată cu coriandru întreaga suprafaţă de 50 ha dar, fără culpa sa, planta nu a răsărit.
Din întreaga economie a OUG nr. 20/2006 rezultă că acordarea sprijinului direct este condiţionată de înfiinţarea şi/sau exploatarea culturilor prevăzute în anexa nr. 1, iar art. 8 alin. (1) indică expres că:
„Reprezentanţii teritoriali ai sucursalelor judeţene şi a municipiului Bucureşti ale A., ai O.N.D.O.V.P.V. şi ai fabricii de zahăr contractante, după caz, verifică suprafeţele înfiinţate/exploatate, pentru care s-a acordat sprijinul direct, conform celor declarate în cererea întocmită de beneficiar, şi întocmesc în prezenţa beneficiarului «Procesul-verbal de recepţie şi restituire», al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9".
Prin urmare, ceea ce trebuia să demonstreze recurenta era că a „înfiinţat şi/sau exploatat" cultura de coriandru pe întreaga suprafaţă de 50 de ha pentru care a primit sprijin direct.
Or, teza recurentei că a cultivat coriandru conform obligaţiilor asumate dar acesta nu a răsărit decât pe 2 ha din motive care exclud culpa sa, nu are suport probator.
Astfel, cu excepţia dovezilor că a achiziţionat seminţe de coriandru pentru care a pretins furnizorului certificat de calitate, (ceea ce constituia şi o condiţie pentru primirea sprijinului) şi a unei adrese, nr. 1774 din 30 mai 2006 emise de Primăria Comunei Năsturelu, prin care „se adevereşte" că recurenta „este înscrisă în registrul agricol", între altele, cu „o cultură de coriandru de 50 ha", la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că recurenta a însămânţat întreaga suprafaţă în discuţie.
În condiţiile în care, potrivit anexei 1b la cererea de acordare a sprijinului direct şi art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 20/2006, recurenta a primit, în prima etapă, 50 % din sprijinul direct sub formă de bonuri valorice nu rezultă, cu excepţia cheltuielilor cu seminţele, care a fost destinaţia acestora. De asemenea, nu s-a prezentat nicio dovadă referitoare la modul de cheltuire a sumelor de bani primite în etapa a doua a acordării sprijinului, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.
Conchizând, în privinţa primului motiv de recurs, Înalta Curte reţine că legiuitorul nu a condiţionat acordarea sprijinului direct de răsărirea culturilor, ci de „înfiinţarea şi/sau exploatarea" lor „pe unitate de suprafaţă" [conform art. 1 alin. (1)] dar, din probele administrate, nu rezultă că societatea comercială beneficiară şi-a îndeplinit obligaţia asumată.
În consecinţă, actul administrativ atacat, prin care a fost obligată să restituie sprijinul acordat, proporţional cu suprafaţa neînfiinţată/necultivată este legal iar soluţia fondului este corectă.
De altfel, la momentul primirii sprijinului în discuţie reprezentantul recurentei s-a obligat „să particip la recepţionarea lucrărilor conform prevederilor OUG nr. 20/2006 şi să restitui sumele primite în condiţiile în care nu realizez suprafaţa cultivată/exploatată pentru care am primit sprijinul direct".
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, acesta este vădit nefondat.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.:
„În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."
Nicăieri în cuprinsul Deciziei nr. 4255 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu s-a reţinut lipsa oricărei culpe a recurentei pentru faptul că plantele nu au răsărit.
Instanţa de control judiciar s-a mărginit la a constata caracterul de act administrativ fiscal al înştiinţării de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006, casând sentinţa atacată pentru a se verifica pe fond legalitatea acesteia, „în condiţiile în care recurenta-reclamantă a invocat îndeplinirea tuturor condiţiilor tehnice şi lipsa oricărei culpe pentru faptul că, în pofida utilizării unor seminţe de cantitate şi calitate corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate nr. TR0007934 din 17 aprilie 2006 eliberat de S.C.D.A. Drăgăneşti-Vlaşca) plantele nu au răsărit pe întreaga suprafaţă cultivată".
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge examinare recursul formulat de către SC N.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 964 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1245/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1313/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
