ICCJ. Decizia nr. 1163/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1163/2011
Dosar nr. 1357/35/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Considerentele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. Transilvania a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009, anularea capitolului 2 din raportul de inspecţie fiscală din 03 iulie 2009, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumei de 699.797 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar şi a majorărilor aferente în sumă de 413.086 RON, anularea deciziei nr. 68 din 25 februarie 2010, emisă de către Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, societatea reclamantă a arătat că prin Decizia de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009 s-a stabilit în sarcina sa un impozit pe profit suplimentar în sumă totală de 699.797 RON, la care s-au calculat majorările aferente în sumă de 413.086 RON, sume rezultate în urma stabilirii unei baze de impunere suplimentare în sumă totală de 4.373.729 RON, defalcată şi detaliată în raportul de inspecţie fiscală întocmit cu ocazia încheierii inspecţiei fiscale.
Reclamanta a criticat modul de stabilire a obligaţiilor fiscale suplimentare, susţinând că baza suplimentară de impozitare a fost stabilită fără a se lua în considerare documentele justificative, corect şi legal întocmite, pentru cheltuielile şi diurnele de deplasare, precum şi cheltuielile efectuate cu chiria achitată pentru mijloacele de transport utilizate, cu aprecierea greşită a probatoriului prezentat de către reclamantă, prin aplicarea unui calcul matematic şi având la bază mijloace de probă care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de C. proCod Fiscal
A mai susţinut că organele de control au făcut o gravă confuzie între existenţa reală a unor venituri neînregistrate în contabilitate şi lipsa acestor venituri ca urmare a specificului unui raport juridic de natură comercială, că au ignorat dispoziţiile legale incidente, stabilind un impozit pe care reclamanta nu îl datorează.
Reclamanta a mai arătat că împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi „art. 205 şi urm.” din OG nr. 92/2003, respectiv o contestaţie, înregistrată la D.G.F.P. Bihor în data de 24 august 2009, care nu a fost soluţionată de către pârâte în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta D.G.F.P. Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, în raport cu prevederile art. 205-218 ale C. proCod Fiscal, care stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveşte contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ, decât după soluţionarea pe fond a susţinerilor din contestaţie, iar actul administrativ ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este Decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susţinând că documentele prezentate de către reclamantă pentru a justifica înregistrările contabile efectuate nu îndeplinesc calitatea de document justificativ deoarece nu conţin datele prevăzute de lege, că reclamanta nu a înregistrat în totalitate veniturile pentru personalul român detaşat la muncă în Italia, aferente perioadei 01 ianuarie 2007 - 31 mai 2007, iar cheltuielile cu chiria mijloacelor de transport primite de către reclamantă în comodat nu sunt deductibile.
Prin notele de şedinţă depuse, reclamanta a învederat că pârâtele nu au soluţionat contestaţia administrativă nici în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nici în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proCod Fiscal, motiv pentru care a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea acţiunii.
A mai arătat că reaua credinţă a pârâtelor rezultă din faptul că a depus contestaţia mai sus menţionată la D.G.F.P. Bihor în data de 24 august 2009, iar la data de 31 august 2009, cu adresa nr. x, D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, considerând infracţiuni faptele constatate prin procesul-verbal din 03 iulie 2009, iar apoi, după încă aproximativ 6 luni, respectiv la data de 25 februarie 2010, a emis Decizia nr. 68, prin care a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
Reclamanta a apreciat că Decizia nr. 68 din 25 februarie 2010 este tardivă şi nelegală, deoarece provine de la un organ care nu mai avea dreptul să soluţioneze contestaţia din momentul în care reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ.
La rândul său, pârâta D.G.F.P. Bihor, prin completarea la întâmpinare, a arătat că organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în conformitate cu prevederile art. 108 C. proCod Fiscal, înaintând procesul-verbal de control din 30 iunie 2009, ale cărui constatări au stat la baza emiterii actelor fiscale contestate, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.
Prin sesizare, organele de inspecţie fiscală au arătat ca au constatat neînregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor veniturilor realizate din activitatea desfăşurată, precum şi înregistrarea în evidenţa contabilă a unor cheltuieli care nu au la bază documente justificative.
Întrucât între stabilirea obligaţiilor bugetare contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, organele administrative au arătat că nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 189/CA din 19 mai 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii în anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală şi a respins ca prematur introdusă acţiunea având ca obiect anularea acestor acte administrative şi ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 68 din 25 februarie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, or, în speţă, fără a aştepta soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, reclamanta s-a adresat instanţei, solicitând anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare, condiţii în care excepţia invocată a fost apreciată ca întemeiată.
A arătat prima instanţă că faptul că organul fiscal nu a soluţionat contestaţia în termenul prevăzut de art. 70 C. proCod Fiscal nu atrage decăderea sa din dreptul de a se pronunţa asupra legalităţii actului administrativ contestat, termenul de 45 de zile fiind un termen de recomandare prevăzut de dispoziţiile legale în acest sens.
Analizând cauza din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 214 din OUG nr. 92/2003, Curtea a mai reţinut că prin adresa nr. x din 31 august 2009, organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de urmărire penală, apreciind că există indiciile săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a constatărilor făcute în cadrul inspecţiei fiscale efectuate de reclamantă în perioada martie 2006 - 31 decembrie 2007, constatând şi că, din ansamblul probator depus de către pârâtă, reiese că soluţionarea cauzei penale are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării contestaţiei formulate în cauză de către reclamantă.
3. Recursul exercitat de reclamantă
Împotriva acestei sentinţe a făcut recurs reclamanta SC S. Transilvania SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii printr-o interpretare eronată a prevederilor C. proCod Fiscal [art. 70 alin. (2) şi art. 205 alin. (1) teza a II-a] şi fără a ţine cont de temeiurile de drept ale acţiunii, constând în prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (4) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 – pe care reclamanta le-a respectat întocmai.
O altă critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la nemotivarea în drept a soluţiei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii formulate împotriva deciziei nr. 68 din 25 februarie 2010 şi la ignorarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a căror incidenţă în cauză partea a invocat-o în contextul în care Decizia nr. 68 din 25 februarie 2010 a fost emisă de autoritatea fiscală după învestirea instanţei de contencios administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actele administrative fiscale pe care partea le-a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin cererea introductivă şi prin cea completatoare, sunt:
- Decizia de impunere nr. 704 din 3 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Bihor;
- raportul de inspecţie fiscală din 3 iulie 2009, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere şi
- Decizia nr. 68 din 25 februarie 2010, prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.S.C. a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală.
Contestaţia administrativă a fost înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în data de 11 septembrie 2009, iar cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Oradea a fost înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, Decizia de suspendare a contestaţiei fiind emisă după învestirea instanţei.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale şi procedurii judiciare în materie, ţinând seama de elementele factuale menţionate mai sus.
Cu privire la prematuritatea acţiunii în anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
Titlul IX (art. 205 – 218) C. proCod Fiscal reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative – fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin Decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate în recursul recurentei-reclamante.
Prin urmare, regularitatea demersurilor procesuale efectuate de recurenta-reclamantă nu poate fi apreciată prin prisma termenelor sau condiţiilor prevăzute în art. 1, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că, la data învestirii Curţii de apel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 C. proCod Fiscal era expirat, nu poate primi semnificaţia juridică menţionată în motivarea recursului, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, este Decizia de soluţionare a contestaţiei. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală ori a altor acte care premerg Decizia emisă în temeiul art. 216 C. proCod Fiscal, urmează a fi analizată în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanţa se învesteşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.
Interpretarea prevederilor din legislaţia naţională într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare – face ca posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet şi efectiv consecinţele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivităţii administraţiei, să nu fie exclusă de plano, în toate situaţiile în care autoritatea fiscală nu a soluţionat contestaţia administrativă pe fondul său.
Dar pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă, pentru că termenul rezonabil se analizează de la caz la caz, în funcţie de anumite criterii cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părţilor, miza litigiului.
Ţinând seama de succesiunea actelor emise în procedura administrativă, de temeiurile de fapt şi de drept ale acestora, de natura şi complexitatea verificărilor efectuate, precum şi de intervalul de timp scurs între data emiterii deciziei de impunere şi data învestirii instanţei, Înalta Curte reţine că circumstanţele cauzei nu sunt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.
Cu privire la respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 68 din 25 februarie 2010.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea contestaţiei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Contrar celor arătate în cererea de recurs, instanţa de fond şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia privind legalitatea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă, expunând în detaliu împrejurările pentru care consideră că soluţionarea cauzei penale are înrâurire hotărâtoare asupra celei fiscale, împrejurări referitoare la operaţiunile bancare efectuate de directorul societăţii în cursul lunii decembrie 2006 şi la modul în care acestea au fost reflectate în evidenţele contabile.
Prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, fiind reglementate expres pentru etapa judiciară a contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă SC S. Transilvania SRL împotriva sentinţei civile nr. 189/CA din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1161/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1164/2011. Contencios → |
|---|
