ICCJ. Decizia nr. 1169/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1169/2011
Dosar nr. 1161/36/2010
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.O.D.M.C. a formulat cerere de suspendare a executării deciziei nr. 4420/C5/4702/4710/4731 din 23 august 2010 emisă de Consiliul Naţional pentru soluţionarea contestaţiilor până la soluţionarea plângerii reclamantului împotriva acestei decizii.
În motivarea cererii, reclamantul a criticat Decizia contestată, prezentând argumente privind nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, susţinând că punerea în executare a deciziei Consiliului Naţional pentru soluţionarea contestaţiilor este susceptibilă să provoace grave prejudicii atât reclamantului cât şi serviciului public în executarea căruia a fost demarată procedura de atribuire prin tergiversarea şi în consecinţă, perturbarea realizării lucrării de interes public.
La termenul din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea cererii ce face obiectul prezentei cauze.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Decizia civilă nr. 319/CA din data de 1 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Decizia civilă nr. 318 din 1 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1160/36/2010 Curtea de Apel Constanţa s-a considerat necompetentă material să soluţioneze plângerea reclamantului V.O.D.M.C. împotriva deciziei nr. 4420/C5/4702/4710/4731 din 23 august 2010 emise de Consiliul Naţional pentru soluţionarea contestaţiilor şi a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor art. 283 alin. (11) din OUG nr. 34/2006.
Curtea a apreciat că, într-o astfel de situaţie şi cererea de suspendare a executării deciziei menţionate nu poate avea decât aceeaşi soartă, dat fiind faptul că suspendarea nu poate fi dispusă decât de o instanţă competentă material să soluţioneze plângerea, motiv pentru care excepţia va fi admisă şi declinată cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.O.D.M.C., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că:
- instanţa ce a pronunţat Decizia recurată a revenit, cu totul nelegal şi netemeinic, asupra jurisprudenţei anterioare, constante, a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzelor având acest obiect;
- proiectul prelungirii digului de larg din portul Constanţa nu este aferent infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum rezultă din analizarea legislaţiei incidente (Legea nr. 203/2003 şi HG nr. 854/2009) şi a documentaţiei de atribuire.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata J.M.B. AG, trecând în revistă legislaţia incidentă, în speţă art. 2 din OUG nr. 19/1997 privind transporturile, Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european, HG nr. 1048/2007 pentru aprobarea Normelor de analiză a reţelei de transport de interes naţional şi european, HG nr. 854/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Finalizarea Digului de Larg din Portul Constanţa şi menţionând şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin HG nr. 854/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Finalizarea Digului de Larg din Portul Constanţa" s-a stabilit că „finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie şi din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în conformitate cu prevederile Programului Operaţional Sectorial "Transport" şi ale legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.”, iar „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.
În data de 31 octombrie 2009 A.P.M. SA a publicat anunţul de participare având ca obiect achiziţia publică de lucrări pentru obiectivul „Finalizarea digului de larg din portul Constanţa”, precum şi documentaţia de atribuire.
Cu privire la rezultatul acestei proceduri de atribuire s-a emis până la momentul prezent un număr de trei rapoarte, contestate de către participanţii la procedură, obiectul prezentei cauze find reprezentat de cel mai recent dintre acestea.
Prin raportul din 14 iulie 2010, recurentul V.O.D.M.C. a fost declarat câştigător al procedurii de atribuire, raportul fiind contestat atât de către J.M.B. AG, cât şi de către O.H.L. SA şi SC G.S.P. SA.
Contestaţiile au fost soluţionate prin Decizia Consiliului Naţional pentru soluţionarea contestaţilor din 23 august 2010, prin care s-a dispus „respingerea contestaţiilor formulate de către J.M.B. AG şi O.H.L. SA ca fiind formulate de persoane lipsite de interes, admiterea contestaţiei depuse de SC G.S.P. SA cu consecinţa anulării raportului nr. 3, a tuturor actelor subsecvente şi refacerea acestuia cu luarea în considerare a inadmisibilităţii ofertei V.O.D.M.C.”.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere V.O.D.M.C., concomitent cu cererea de suspendare a executării acesteia în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere ce face obiectul prezentei cauze.
Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională sau în justiţie, în condiţiile ordonanţei de urgenţă mai sus menţionate.
În vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de soluţionare a contestaţiilor [art. 256 alin. (1)]. Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei şi obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanţa judecătorească în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie [art. 281 alin. (1)].
Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este Curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante.
Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal [art. 283 alin. (1¹) din OUG nr. 34/2006].
Examinând dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că, din interpretarea coroborată a art. 1, art. 10, 11 şi 22 din anexa 1, secţiunea 4 pct. III subpct. III din anexa 2, precum şi anexa 3 din Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă faptul că lucrările la care se referă procedura de atribuire în speţă sunt aferente infrastructurii de transport de interes naţional.
Astfel, reţeaua de transport de interes naţional şi european include infrastructura de transport, de management şi de informare asupra traficului, de determinare a poziţiei transportului şi de navigaţie; aceasta, la rândul său, cuprinde reţelele de căi rutiere, feroviare, navigabile interioare şi nodurile/punctele de distribuţie a reţelelor, iar nodurile/punctele de distribuţie a reţelei sunt formate din porturile de pe căile navigabile interioare, porturile maritime, aeroporturi şi terminale de transport combinat.
Portul maritim Constanţa face parte, în mod indiscutabil, din infrastructura de transport de interes naţional, fiind nominalizat în anexa nr. 3 la Legea nr. 203/2003 ca proiect prioritar de interes naţional şi european. Parte componentă a Portului maritim Constanţa este şi digul de larg, o asemenea concluzie întemeindu-se pe analiza logică a prevederilor art. 22 alin. (3), anexa 1, din Legea nr. 203/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că „infrastructura porturilor maritime trebuie realizată astfel încât să poată primi nave care sunt utilizate pentru furnizarea serviciilor de transport de mărfuri şi persoane pe distanţe lungi, scurte sau în navigaţia costieră, inclusiv pentru transportul cu nave feribot" şi a secţiunii 4 pct. III subpct. III din anexa 2 la aceeaşi Lege.
Această concluzie este sprijinită şi de către dispoziţiile HG nr. 1048/2007 pentru aprobarea Normelor de analiză a reţelei de transport de interes naţional şi european, dar şi de către menţiunile contractului de finanţare încheiat la data de 29 ianuarie 2010 între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial - Transport 2007-2013 şi Compania Naţională A.P.M. SA Constanţa, în calitate de beneficiar, reflectate în menţiunile din documentaţia aferentă procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă a contractului de achiziţie publică organizată de autoritatea contractantă Compania Naţională A.P.M. SA Constanţa – precum că proiectul „Finalizarea Digului de larg din Portul Constanţa" este parte componentă a „Programului Operaţional Sectorial - Transport, Axa Prioritară nr. 2 - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara Axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport, domeniul major de intervenţie 2.3 - Modernizarea şi dezvoltarea porturilor dunărene şi maritime".
De asemenea, chiar dacă nu conţine referiri explicite, prin menţionarea Programului Operaţional Sectorial "Transport" şi generic, a legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare, precum şi a cerinţei încadrării în programele de investiţii publice aprobate potrivit legii, HG nr. 854/2009 face, astfel, trimitere indirectă la dispoziţiile Legii nr. 203/2003, act normativ care determină cadrul funcţional al hotărârii de guvern enunţate.
Elementele sus-menţionate sunt suficiente în vederea calificării lucrărilor ce fac obiectul procedurii de atribuire în speţă ca fiind aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 283 alin. (1¹) din OUG nr. 34/2006 şi în consecinţă, competenţa de judecată în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional pentru soluţionarea contestaţiilor în materia procedurii de atribuire în dezbatere.
Iar, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1), respectiv 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceeaşi instanţă va fi competentă să soluţioneze şi cererea de suspendare a executării deciziei sus-menţionate.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către V.O.D.M.C. împotriva deciziei civile nr. 319/CA din data de 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1168/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
