ICCJ. Decizia nr. 1164/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1164/2011
Dosar nr. 21911/268/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reclamanţii O.L. şi O.Ş. au formulat o acţiune în rectificare de carte funciară, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, SC A. Odorheiu-Secuiesc SA, SC L. Harghita SA, SC P.I. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL şi SC A.S. SRL, prin care au solicitat:
1) să se constate că asupra imobilului – teren în suprafaţă de 22.164 m.p. intravilan, identificat în CF Odorheiu Secuiesc, potrivit celor de sub B+14-15 sunt proprietari reclamanţii, fiecare cu cota de ½;
2) să se constate că înscrierea drepturilor sub foaia B+16-20 din CF Odorheiu Secuiesc, anterior dezmembrărilor, s-a făcut în baza unor acte ce nu ne sunt opozabile, fără înştiinţarea titularilor de carte funciară, fără încheiere de carte funciară;
3) să se constate nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. w din anul 1995, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei – pârâtul nr. 1, în anul 1996, în favoarea pârâtei nr. 2, cu referire la nr. top x (după dezmembrare) şi respectiv certificatul nr. y, eliberat de Ministerul Agriculturii, în anul 2005, cu referire la nr. top. x (după dezmembrare);
4) să se constate că intabulările făcute în CF sub foaia B+16-20 au calificat greşit dreptul şi ca o consecinţă
5) să se dispună rectificarea de carte funciară, prin radierea intabulărilor din foaia B+16-20 şi a tuturor drepturilor subsecvente acestora.
Prin încheierea nr. 7 din 3 martie 2010, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a disjuns petitul nr. 3, apreciindu-se că certificatele a căror nulitate absolută se solicită sunt acte administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emise de o autoritate publică centrală, şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel Tg-Mureş.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 84 din data de 14 mai 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamanţilor.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că actele contestate (certificate de atestare a dreptului de proprietate) au natura juridică de acte administrative, iar acţiunea în anularea acestora este de competenţa instanţei de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile, or, la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte că reclamantul a parcurs procedura administrativă prealabilă.
Faptul că reclamanţii au înregistrat acţiunea la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, respectiv la o instanţă necompetentă, nu modifică în niciun fel analiza cauzei, iar interpretarea contrară ar avea ca efect creerea unui tratament discriminatoriu faţă de cei ce înregistrează acţiunea la instanţa competentă şi cei ce înregistrează acţiunea la o instanţă necompetentă, creând condiţii diferite în mod artificial, câtă vreme legiuitorul a stabilit o regulă aplicabilă tuturor situaţiilor în care se atacă un act administrativ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc au declarat recurs reclamanţii O.L. şi O.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi critică încheierea nr. 7/2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pentru schimbarea calificării juridice a cererii cu care au învestit instanţa de judecată, contrar principiului disponibilităţii.
Din acest motiv şi excepţia necompetenţei materiale a fost soluţionată nelegal, cererea de nulitate a Ordinelor Ministerului Agriculturii, reprezentând o constatare şi respectiv un mijloc de apărare a dreptului real de proprietate înscris tabular în condiţiile Decret-Lege nr. 115/38 cu efect constitutiv de drept de proprietate în regim de CF „pe fondul acţiunii în anularea înscrierilor în CF şi nu o acţiune în contencios administrativ supusă Legii nr. 554/2004.
Prin criticile comune încheierii nr. 7/2010 şi sentinţei Curţii de apel, recurenţii-reclamanţi invocă inaplicabilitatea Legii nr. 554/2004 în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii şi prin prisma principiului neretroactivităţii legii pentru situaţii anterioare intrării sale în vigoare.
Susţine totodată, că prima instanţă, în mod greşit a făcut aplicarea prevederilor art. 7 şi 12 din Legea contenciosului administrativ.
4. Apărarea intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 23 februarie 2004 de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cererea din 4 februarie 2011 de SC A.S. SRL, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică sub aspectul emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor art. 20, alin. (2) Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în societăţi comerciale pe acţiuni, terenul din patrimoniul SC A.S. SRL este proprietatea statului, societatea având dreptul de administrare până la obţinerea certificatului conform HG nr. 834/1991.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin încheierea nr. 7 pronunţată la 3 martie 2010 Judecătoria Odorheiul Secuiesc, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii vizând nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. w din anul 1995 şi nr. y din anul 2005 în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Hotărârea de declinare a competenţei dezinvesteşte instanţa care a pronunţat-o şi învesteşte instanţa în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la data pronunţării conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ., de la data pronunţării încheierii.
Este adevărat că Judecătoria prin încheierea atacată a calificat capătul 3 din acţiune, ca fiind o cerere în contencios administrativ întrucât certificatele a căror nulitate absolută se solicită sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 au fost calificate ca acte administrative unilaterale cu caracter individual supuse controlului de legalitate a contenciosului administrativ.
Hotărârea de declinare are putere de lucru judecat pentru instanţa care se dezinvesteşte, iar instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa prin analiza propriei competenţe a constatat că actele atacate sunt acte administrative, astfel că acţiunea în anularea acestora este de competenţa instanţei de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile.
De aceea, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Odorheiul Secuiesc, odată cu sentinţa Curţii de apel şi nu în termenul prevăzut de lege la instanţa competentă, este inadmisibil şi urmează a fi respins.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 7/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Aşadar, pentru ca instanţa de contencios administrativ să poată fi în mod legal învestită cu soluţionarea unei cauze, trebuie ca în litigiul respectiv să se fi îndeplinit procedura plângerii prealabile, ca o condiţie necesară admisibilităţii acţiunii.
Faţă de această situaţie, soluţia respingerii acţiunii reclamanţilor pronunţată de Curtea de apel, întemeiată pe lipsa plângerii prealabile este corectă, litigiul cu care a fost învestită prin declinare, fiind de natura contenciosului administrativ, promovat sub imperiul Legii nr. 554/2004, a căror dispoziţii au deplină aplicabilitate în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse la pct. 1.1, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii de declinare ca inadmisibil şi ca nefondat împotriva sentinţei Curţii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către O.L. şi O.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de către O.L. şi O.Ş. împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1163/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1168/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
