ICCJ. Decizia nr. 1242/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1242/2011
Dosar nr. 9185/2/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Fundaţia C., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 prin care s-a emis în favoarea sa titlul de despăgubiri în cuantum de 6.700.000 lei pentru imobilul teren în suprafaţă de 800 mp, situat în Bucureşti.
De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la eliberarea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii de piaţă a terenului de la momentul soluţionării cererii de retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu i-a comunicat raportul de evaluare pentru a-şi formula opiniile cu privire la concluziile acestuia, iar Decizia a fost emisă după 8 luni de la data întocmirii raportului de evaluare, astfel că nu reflectă valoarea reală a imobilului.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 1915 din 24 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, având în vedere şi prevederile art. 5 alin. (5) din OUG nr. 94/2000 de care beneficiază reclamanta, a reţinut că normele Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la care face trimitere şi ordonanţa amintită, nu conţin precizări cu privire la data ce trebuie avută în vedere la stabilirea valorii pe piaţă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că împrejurarea că valoarea pe piaţă a unui bun este fluctuantă prin natura ei, în anumite perioade nu poate constitui motiv de nelegalitate a procedurii de evaluare.
In ceea ce priveşte art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 , invocat de reclamantă, instanţa de fond a constatat că acesta nu este aplicabil în cauză, terenul în discuţie având un alt regim juridic, reglementat de OUG nr. 94/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs această reclamanta Fundaţia C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 9 decembrie 2008 a declarat recurs reclamanta Fundaţia C., care a invocat ca temei dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- prin sentinţa atacată, instanţa de fond a respins cererea formulată considerând în mod eronat că aceasta ar fi neîntemeiată, fără a prezenta pe larg care sunt motivele de fapt şi de drept care au stat la baza convingerii sale;
- instanţa de fond a considerat în mod greşit că normele legale aplicabile nu conţin precizări cu privire la data care trebuie avută în vedere la stabilirea valorii pe piaţă, astfel că această dată nu poate fi decât cea a momentului întocmirii raportului de evaluare.
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind legală Decizia în baza căreia s-a emis titlul de despăgubire, deşi raportul de evaluare nu a fost comunicat, cu motivarea că legea nu instituie în sarcina pârâtei obligaţia de comunicare a raportului de evaluare.
- Decizia în baza căreia s-a emis titlul de despăgubire este nelegală raportat la cuantumul despăgubirilor acordate.
Analizând sentinţa atacată în aport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză de către reclamanta Fundaţia C. este nefondat şi urmează a fi respins având în vedere următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind susţinerea potrivit căreia sentinţa nu cuprinde pe larg motivele de fapt şi de drept, care au stat la baza convingerii instanţei, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, cazul de modificare prevăzut de textul menţionat vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină sau cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Obligaţia instanţei de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor este prevăzută în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
In speţă, deşi succintă, motivarea sentinţei atacate cuprinde considerentele care au format convingerea instanţei atât în ceea ce priveşte excepţiile invocate cât şi soluţia pe fondul cauzei expuse în mod clar şi logic, îndeplinind cerinţele legale menţionate mai sus.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate faţă de necomunicare raportului de evaluare, Înalta Curte constată că această susţinere este în prezent, pur formală, pentru că şi dacă s-ar fi produs o încălcare a dreptului de a contesta raportul de evaluare, această nulitate a fost acoperită la momentul contestării deciziei emise de pârâtă şi pe parcursul procesului de la instanţa de fond, când reclamantul a luat cunoştinţă inclusiv de actele care au stat la baza deciziei contestate, deci şi a raportului de evaluare.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că obiectul cererii formulate de către reclamantă 1-a constituit Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5097 din data de 30 iunie 2009, reclamanta fiind nemulţumită de cuantumul despăgubirilor acordate în sumă de 6.700.000 lei pentru imobilul în suprafaţă de 800mp situat în Bucureşti, despăgubiri acordate conform raportului de evaluare din data de 21 octombrie 2008 întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 40287/CC din 03 ianuarie 2008.
Decizia Comisiei Centrale a fost emisă potrivit procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are atribuţia „analizării şi stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă", dispunând emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire.
După etapa analizării dosarului sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului, constatându-se că în mod întemeiat, cererea a fost respinsă, dosarul a fost înaintat unui evaluator sau societăţi de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se cu emiterea deciziei de către Comisia Centrală, decizie reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestuia în condiţiile legale stabilite potrivit capitolului V1, Secţiunea I din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 16 pct. 13 din HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv" din Legea nr. 247/2005.
În soluţionarea contestaţiei reclamantei, împotriva Deciziei nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a apreciat şi reţinut în mod corect faptul că valoarea pe piaţă a unui bun este prin natura ei fluctuantă în anumite perioade, nu poate constitui motiv de nelegalitate a procedurii de evaluare.
Raportarea la standardele internaţionale de evaluare, pe care o invocă recurenta-reclamantă, rezultă din prevederile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/204 care, stabilind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească evaluatorul, se referă la punerea în aplicare, în mod corect, a metodelor şi tehnicilor recunoscute şi necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile, în conformitate cu Standardele Internaţionale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (IVSC).
Credibilitatea evaluării astfel efectuate nu a fost combătută cu argumente rezonabile şi consistente de către recurenta-reclamantă, care, în motivele de recurs, a exprimat numai aprecierea personală că valoarea stabilită în decizie nu este reală, fiind mai mică decât în realitate.
Hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, instanţa efectuând un control adecvat al legalităţii deciziei şi al modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere.
In situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, aşa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităţilor naţionale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate şi a nivelului indemnizaţiilor acordate, fiind ţinute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuţie.
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că Decizia nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este legală, fiind emisă cu respectarea procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor acordate fiind determinată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu prin metodele utilizate, normele şi recomandările Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fundaţia C. împotriva sentinţei nr. 1915 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 124/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 1243/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
