ICCJ. Decizia nr. 1243/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1243/2011
Dosar nr.43089/3/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledecţie, în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Năvodari, a solicitat obligarea pârâtei la verificarea modului de prestare a serviciilor executate de către reclamant în baza contractului nr. 14788/2005 şi a actului adiţional nr. 1/2008, având ca obiect „introducerea cadastrului general în intravilanul oraşului Năvodari şi obţinere plan cadastral digital scara 1:500 produs informatic de tip GIS" şi recepţionarea serviciilor prestate şi obligarea pârâtei la întocmirea procesului verbal de recepţie a serviciilor prestate de reclamant şi constatarea de către pârât a finalizării contractului încheiat între părţi.
Prin sentinţa nr. 84 din 8 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a X-a, a admis excepţia de necompetentă materială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă că litigiul priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale ce decurg dintr-un contract administrativ, în care una din părţi este instituţie publică centrală.
Prin sentinţa nr. 3686 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamantul Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledecţie, în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului, la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că potrivit disp. art. 286 din OUG nr. 34/2006 procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurilor de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, iar în speţă, sediul autorităţii contractante se află în oraşul Năvodari aflat în circumscripţia de jurisdicţie a Tribunalului Constanţa împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledecţie, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele invocate a arătat că în mod greşit a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Constanţa, întrucât competenţa este stabilită în raport de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 354/2004.
Totodată, recurentul a invocat dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, arătând că are un drept de opţiune între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de servicii, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 76/2010 „ procesele şi cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere că obiectul cererii formulate de reclamant vizează executarea unui contract de achiziţii publice înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 aşa încât litigiul cade în competenţa materială şi teritorială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, respectiv Tribunalul Constanţa, aşa cum corect a stabilit Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledecţie împotriva sentinţei nr. 3686 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1242/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1244/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|