ICCJ. Decizia nr. 1246/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1246/2011
Dosar nr. 560/2/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 2834 din data de 11 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei E.T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, obligând pârâtul să primească deîndată cererea reclamantei şi să o trimită Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Pentru a hotărî astfel, Curtea reţinut în esenţă că reclamanta s-a prezentat personal la data de 01 aprilie 2009 la sediul Secţiei Consulare a Ambasadei Române la Chişinău solicitând să i se accepte cererea de redobândire a cetăţeniei române, demers ce a fost respins, reclamanta fiind îndrumată să formuleze în scris o cerere de redobândire a cetăţeniei.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că la data de 24 aprilie 2009, reclamanta a formulat o cerere de programare prin care solicita instituţiei să stabilească data la care să se prezinte în vederea depunerii cererii, însă nici până în prezent, instituţia nu a răspuns demersului reclamantei.
Având în vedere perioada de timp care a trecut de la momentul formulării cererii de către reclamantă, instanţa de fond a apreciat că , în cauză , s-a depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
De asemenea, prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece pârâtul, în ciuda celor susţinute, nu a făcut dovada că o cauză între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a mai fost soluţionată de o instanţă printr-o hotărâre irevocabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parţială în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod eronat că în speţă nu a fost respectată cerinţa procesării cererii reclamantului într-un termen rezonabil şi că nu poate fi reţinută nici existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantului.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei, şi că în prezent, potrivit OUG nr. 5/2010, reclamanta poate depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
De asemenea, recurentul-pârât a criticat sentinţa de fond, apreciind că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamanta s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluţionării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorităţii pârâte, instanţa trebuie să aibă în vedere principiul menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Ldnnroth împotriva Suediei; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei se subsumează principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanţei de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
In speţă, faţă de termenele scurte şi imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce priveşte procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei, faţă de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantei nu a primit un răspuns la cererea formulată, deşi aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reţinut instanţa de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultăţile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 21/1991, invocate de către recurent în apărarea sa, aparţin unei forme a acestui act normativ care a suferit modificări, în contextul controverselor privind constituţionalitatea unei asemenea prevederi, fiind abrogate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 12/1991, act normativ intrat în vigoare în noiembrie 2009, motiv pentru care acest argument nu poate fi reţinut.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificaţia „substituirii puterii executive", aşa cum eronat susţine recurentul.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
În considerarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar şi faţă de dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetăţeniei române se pot depune atât la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, cât şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanţi, câtă vreme intimatul şi-a exercitat dreptul în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chişinău, susţinerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilităţii către prima autoritate nu pot fi reţinute, recurentul rămânând titularul obligaţiei ce face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte apreciază că modificările aduse Legii nr. 21/1991 în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor sunt de natură a crea în fapt tocmai condiţiile respectării drepturilor intimatului-reclamant de către autoritatea pârâtă, context în care susţinerile recurentului-pârât privind dificultăţile întâmpinate în executarea acestor dispoziţii apar ca lipsite de fundament.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind greşita respingere a autorităţii de lucru judecat, întrucât instanţa de fond, în mod corect a respins această excepţie, atâta vreme cât pârâtul nu a adus dovezi în susţinerea excepţiei.
In acest sens Înalta Curte reaminteşte că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii iar rolul judecătorului în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, şi nicidecum de a se substitui părţilor litigante în producerea dovezilor.
In consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 2834 din data de 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1244/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1247/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
