ICCJ. Decizia nr. 1279/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1279/2011
Dosar nr.7915/121/2009
Şedinţa publică de Ia 3 martie 2011
Asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 871 din 20 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.J. împotriva sentinţei nr. 848 din 24 februarie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Împotriva deciziei nr. 871 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, considerând-o netemeinică şi nelegală, T.J. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (l) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Cum Decizia nr. 871 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (l) C. proc. civ., fiind pronunţată în recurs şi, deci, irevocabilă, constatându-se întemeiată excepţia inadmisibilităţii, recursul formulat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.J. împotriva deciziei nr. 871 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1277/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1281/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|