ICCJ. Decizia nr. 1277/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1277/2011
Dosar nr.8862/86/2009
Şedinţa publică de Ia 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa nr. 133 din 31 mai 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâţii A.R.R. - Agenţia Suceava şi M.T.I., având ca obiect „anularea în tot a conţinutului art. 4.g şi 23 aşa cum a fost publicat, din anexa 3 a Ordonanţei M.T.I. nr. 1019/2009 referitor la Metodologia de autorizare a instructorilor de pregătire practică" şi „recunoaşterea dreptului de a obţine autorizaţia de instructor auto, în baza Legii nr. 218/2009", care i-a fost refuzat cu adresa nr. 3537 din 10 decembrie 2009 emisă de prima pârâtă; de asemenea, instanţa de judecată a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care trebuia să solicite autorităţilor pârâte emitente revocarea actelor contestate.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de fond şi susţinând, în esenţă că, în speţă, nu era necesară efectuarea procedurii prealabile administrative, întrucât ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, pe de o parte, şi că, oricum, se poate considera că această procedură a fost îndeplinită, prin formularea mai multor cereri către autorităţile pârâte; totodată, a criticat sentinţa recurată, considerând-o greşită şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii, astfel cum acesta a fost formulat şi precizat în cauză, este „anularea în tot a conţinutului art. 4.g şi 23 aşa cum a fost publicat, din anexa 3 a Ordonanţei M.T.I. nr. 1019/2009 referitor la Metodologia de autorizare a instructorilor de pregătire practică" şi „recunoaşterea dreptului de a obţine autorizaţia de instructor auto, în baza Legii nr. 218/2009", care i-a fost refuzat cu adresa nr. 3537 din 10 decembrie 2009 emisă de prima pârâtă.
În speţă ne aflăm, aşadar, în prezenţa contestării unor acte administrative emise de către autorităţile pârâte, cel de-al doilea constituind răspuns la cererea reclamantului, iar nu a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, aşa cum în mod neîntemeiat se susţine prin cererea de recurs.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză trebuia îndeplinită procedura administrativă prealabilă prevăzută de dispoziţiile legale citate şi că, în lipsa acesteia, acţiunea este inadmisibilă.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului, în sensul că procedura prealabilă administrativă ar fi fost îndeplinită prin formularea mai multor cereri către autorităţile pârâte, întrucât cererile invocate generic nu întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerate plângere prealabilă, prin acestea nefiind solicitată revocarea actelor contestate.
Cum, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, soluţia respingerii ca inadmisibilă a acţiunii formulate de reclamant este temeinică şi legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
Nici critica privind dispoziţia referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, dispoziţia respectivă fiind consecinţa aplicării în speţă, la cererea pârâtei A.R.R. - Agenţia Suceava, a prevederilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., conform cărora „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", recursul fiind nefondat şi sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinţei nr. 133 din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1279/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
