ICCJ. Decizia nr. 1275/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1275/2011
Dosar nr. 256/32/2009
Şedinţa publică de Ia 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 56 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.S.C. şi a dispus anularea Ordinului nr. 362/2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S., prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere de director executiv al C.J.P. Neamţ, precum şi reintegrarea reclamantului în funcţia respectivă; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, calculate începând cu data de 23 mai2009 şi până la reintegrarea efectivă, reactualizată cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a respins excepţiile netimbrării cererii de chemare în judecată, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reţinând, prin încheierile interlocutorii din 26 martie şi, respectiv, 30 aprilie 2010, că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, se arată în cuprinsul încheierilor respective, dovada achitării taxei judiciare de timbru rezultă din chitanţa ataşată la fila 26 din dosar, pe de o parte, iar procedura plângerii prealabile nu este obligatorie cererilor formulate în condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca în speţa de faţă.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 362/2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S. este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.
În motivarea căii de atac formulate, recurenta reiterează apărările invocate în faţa instanţei de fond, acestea referindu-se, în esenţă, la legalitatea ordinului contestat, care, susţine recurenta, derivă din împrejurarea că acesta a fost emis în executarea prevederilor art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009, conform cărora funcţiile publice de natura celei deţinute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999.
De asemenea, recurenta reiterează excepţiile netimbrării, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţiile netimbrării, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocate şi în faţa primei instanţe, se constată că aceasta în mod corect le-a respins, ca neîntemeiate, de vreme ce, pe de o parte, într-adevăr, la dosar, se află dovada achitării taxei judiciare de timbru şi, pe de altă parte, acţiunea este introdusă în condiţiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, „în cazul acţiunilor (..) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe (..) nu este obligatorie plângerea prealabilă".
Referitor la criticile aduse cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, se vor reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 362/2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S., intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al C.J.P. Neamţ.
Temeiul juridic al actului administrativ susmenţionat este, aşa cum rezultă în mod explicit din chiar conţinutul său, art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (l) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcţia de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 5 54/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. l 1 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că atât OUG nr. 37/2009 cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pe cale de consecinţă, actele şi măsurile adoptate în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, drept urmare, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.D.A.S. (în prezent, C.N.P.P.) împotriva sentinţei nr. 56 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1267/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1277/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
