ICCJ. Decizia nr. 1281/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1281/2011
Dosar nr. 321/2/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2741 din 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamantul C.C. solicita anularea hotărârii nr. 5017 din 18 decembrie 2009 emisă de pârâta C.J.P. Călăraşi şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a născut la data de 25 mai 1950, deci după data limită prevăzută de legiuitor, astfel că, odată cu încetarea, la data de 6 martie 1945, a persecuţiilor la care au fost supuşi părinţii săi, nu se mai poate recunoaşte pentru copiii născuţi după această dată existenţa unei alte situaţii decât cea a părinţilor lor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de fond şi susţinând, în esenţă, că deşi născut în afara limitelor temporale prevăzute de OG nr. 105/1999 este îndreptăţit să beneficieze de drepturile reglementate de acest act normativ, întrucât a suferit aceleaşi prejudicii ca şi întreaga familie strămutată din motive etnice.
Examinând cauza, precum şi sentinţa atacată, în raport cu motivele invocate de recurent, cu actele dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din titlul şi din cuprinsul dispoziţiilor art. l al OG nr. 105/1999, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Cum actul normativ sus menţionat prevede că data limită a perioadei pentru care o persoană persecutată poate beneficia de anumite drepturi este 6 martie 1945 iar data naşterii recurentului-reclamant este 27 mai 1950, potrivit menţiunilor înscrise în actul de identitate al acestuia, în mod corect a procedat instanţa de fond respingând cererea acestuia de a-i fi recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru o perioadă al cărei moment de început s-ar situa în afara limitelor prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinţei nr. 2741 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1279/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1299/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|