ICCJ. Decizia nr. 1313/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1313/2011
Dosar nr. 793/42/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, U.A.T.C.V. prin P., C.L. Voineşti, prin P., în contradictoriu cu G.R., au solicitat suspendarea HG nr. 529/2010 în ceea ce priveşte Anexa 2 poz. 146 prin care managementul asistenţei medicale acordate în C.S. Voineşti a fost transferat de la C.L. Voineştila C.J. Dâmboviţa.
În motivarea cererii se arată că reclamanţii au formulat plângere prealabilă având în vedere aspectele de nelegalitate ale HG nr. 529/2010.
În ceea ce priveşte dovedirea cazului bine justificat, reclamanţii arată că C.S. Voineşti deserveşte un număr de 9 comune, totalizând o populaţie de peste 30.000 de oameni şi asigură asistenţa medicală pentru aceşti locuitori, dovedindu-şi utilitatea şi eficienţa în cheltuirea banilor publici.
Pe lângă dotările şi laboratoarele care funcţionează în cadrul acestui centru există şi o secţie de ambulanţă cu 5 autoturisme dotate cu aparatură şi personal specializat, iar datorită managementului eficient au fost realizaţi toţi parametrii şi indicatorii de permanenţă şi astfel nu se explică de ce a fost necesar transferul managementul către C.L. Dâmboviţa, mai ales că spaţiul respectiv aparţine domeniului public al comunei Voineşti.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, se arată că prin trecerea managementului către C.J. Dâmboviţa se pun bazele trecerii ulterioare a bunurilor afectate centrului din domeniul public al comunei Voineşti în domeniul public al C.J. Dâmboviţa.
S-a solicitat suspendarea până la soluţionarea de către instanţa de fond a contestaţiei împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare.
A fost formulată cererea de intervenţie în interesul G.R. de către M.S.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Încheierea din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că suspendarea executării actelor administrative este o situaţie de excepţie, iar condiţia cazului bine justificat este îndeplinită numai în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ, or, în speţă, s-a emis un act administrativ conform unei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 162/2008), de către o autoritate competentă.
Faptul că anterior s-a exercitat un management de succes şi situaţia juridică a imobilului, nu sunt de natură a crea indicii aparent valabile cu privire la nelegalitatea hotărârii de guvern.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei nu dovedesc iminenţa pagubei, astfel că s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs U.A.T.C-V. prin P. şi de C.L. Voineşti prin P.
Mai întâi, se critică faptul că instanţa de fond a respins cererea de suspendare printr-o încheiere şi nu printr-o sentinţă, aşa cum dispune art. 14 alin. (4) din Legea nr. 5545/2004.
Referitor la dovedirea cazului bine justificat, recurenţii arată că prin menţinerea producerii efectelor HG nr. 529/2010, instanţa nu a făcut nimic altceva decât să încuviinţeze pierderea de către recurenta nu numai a managementului C.S. Voineşti ci şi imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate asupra imobilelor teren şi construcţie în care Centrul îşi desfăşoară activitatea.
Pentru că aceste imobile au fost atestate ca fiind domeniul public al comunei s-a procedat la înscrierea în cartea funciară, iar instanţa de fond a încuviinţat trecerea abuzivă a imobilului în domeniul public al C.J. Dâmboviţa.
Cu privire la paguba iminentă se consideră că susţinerile instanţei de fond cu privire la îndeplinirea acestei condiţii sunt netemeinice pentru că la dosar s-a depus un proiect de hotărâre a C.J. Dâmboviţa prin care se propune desfiinţarea C.S. Voineşti, ceea ce ar provoca o pagubă iminentă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii şi suspendarea provizorie de către instanţa de fond a contestaţiei împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare.
M.S. a formulat întâmpinare şi a arătat că prin Sentinţa nr. 279 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea privind anularea HG nr. 529/2010.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cauză, recurenta nu a făcut dovada existenţei cazului bine justificat deoarece nu a prezentat argumente care să creeze îndoială asupra legalităţii actului administrativ.
O dovadă în acest sens este şi faptul că acţiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită a fost respinsă, în primă instanţă prin Sentinţa nr. 279 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Tot în legea contenciosului administrativ este definită „paguba iminentă" în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, supă caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepţie de la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie dovedită şi iminenţa producerii prejudiciului material.
Chiar şi dacă s-ar fi făcut dovada existenţei unui prejudiciu pentru că nu este îndeplinită şi condiţia cazului bine justificat nu se poate dispune suspendarea actului administrativ.
Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A.T.C.V. prin P. şi de C.L. Voineşti prin P. împotriva Încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1316/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
