ICCJ. Decizia nr. 1330/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1330/2011
Dosar nr. 679/44/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), solicitând instanţei să dispună actualizarea cu indicele preţurilor de consum a drepturilor ce i se cuvin din titlul de despăgubire în cuantum de 326,304,80 lei şi, în consecinţă, modificarea titlului de plată Decizia nr. 1156/2008, a titlului de conversie – Decizia nr. 262/2008, actualizarea cu indicele preţurilor de consum a sumei de 128.606,35 lei din titlul de despăgubire şi, prin urmare, să modifice Titlul de plată – Decizia nr. 1157/2008 şi Titlul de conversie – Decizia nr. 263/2008.
Prin sentinţa nr. 83 din 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca tardivă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a apreciat că acţiunea a fost promovată peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai precis, din borderoul de corespondenţă depus de pârâtă a rezultat că reclamantei i-au fost comunicate cele două titluri la data de 4 iunie 2008, astfel că, faţă de data de 5 martie 2009, atunci când a fost înregistrată acţiunea de faţă, termenul de 6 luni menţionat mai sus a fost depăşit în mod vădit.
Prin decizia nr. 1517 din 17 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de C.A., a casat sentinţa anterior precizată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de control judiciar a apreciat că judecătorul nu a verificat excepţia tardivităţii şi în raport de titlurile de plată nr. 1156 din 7 octombrie 2008 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008, pentru care nu s-a făcut dovada comunicării şi care, în mod evident au fost contestate în cadrul termenului legal.
În opinia Înaltei Curţi, la rejudecare, prima instanţă trebuie să se pronunţe şi asupra aspectului dacă este necesară respectarea termenului de 6 luni în cazul formulării cererii de actualizare a despăgubirilor, urmând să analizeze şi alte excepţii invocate şi, după caz, să judece fondul litigiului.
Prin sentinţa nr. 176/F din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a admis capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată, a obligat autoritatea pârâtă să plătească reclamantei sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubiri prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de autoritatea pârâtă, actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective şi a respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor de bani stabilite prin titlurile de conversie nr. 262 din 24 aprilie 2008 şi nr. 263 din 29 aprilie 2008 emis de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, titlurile de plată, respectiv, deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008 nu au fost actualizate conform indicelui de inflaţie.
În concepţia primei instanţe, cererile de actualizare a despăgubirilor nu puteau fi tardive, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, din moment ce culpa în neplata sumelor calculate prin aceste despăgubiri revine autorităţii pârâte.
În plus, instanţa de fond a apreciat că sumele calculate de reclamantă ca rezultat al actualizării sumelor din titlurile de plată nu puteau fi luate în calcul de judecător, urmând ca autoritatea pârâtă să calculeze actualizarea acestor sume în momentul plăţii efective.
În ceea ce priveşte titlurile de conversie, curtea de apel a opinat în sensul că acestea nu pot fi actualizate conform indicelui de inflaţie, întrucât ele sunt certificate A.N.R.P., ce urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, iar beneficiarii vor fi înregistraţi în registrul acţionarilor acestui fond. În consecinţă, respectivele acţiuni vor urma un regim special, specific societăţilor pe acţiuni.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au fost promovate în termen legal recursuri de către ambele părţi.
Recurenta-reclamantă C.A. a solicitat admiterea recursului său, în sensul admiterii acţiunii sale, iar recurenta-pârâtă A.N.R.P. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea sentinţei atacate, în totalitate, în sensul respingerii obligaţiei de reactualizare a sumelor de bani stabilite prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P., iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, recurenta-reclamantă susţine că partea adversă nu a ţinut seama de H.G. nr. 128 din 06 februarie 2008 care, în urma modificării Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, introduce prevederea ca, începând cu apariţia acestei Hotărârii de Guvern, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titluri de despăgubire, al căror cuantum de despăgubire consemnate/propuse va fi actualizat cu indicele de inflaţie, aşa cum prevede pct. 16.15 din noile Norme Metodologice.
În plus, aceeaşi recurentă arată că prima instanţă nu a ţinut seama de modificarea art. 18 din vechile Norme.
În opinia recurentei-reclamante, dreptul de a indexa titluri cu indicele de inflaţie îl avea şi îl are şi după apariţia H.G. nr. 128/2008 numai Comisia Centrală, iar nu A.N.P.R.
Pe de altă parte, recurenta C.A. invocă insistenţa cu care a pledat în faţa instanţelor de judecată, în sensul obligării A.N.R.P, la prezentarea tabelului pentru a se vedea dacă, în prezent, titlurile sunt indexate cu indicele de inflaţie de către aceeaşi Comisie Centrală. În fine, recurenta mai menţionează că A.N.R.P. refuză să prezinte tabelul solicitat.
O critică adusă hotărârii atacate vizează nejudecarea veritabilă a fondului pricinii.
Recurenta-reclamantă mai precizează că, din actele dosarului, respectiv cele două operaţiuni, dar şi din plafonul maxim prevăzut de 500.000 lei până la care despăgubirea se face numai în numerar, rezultă ilegalitatea emiterii acestor titluri de conversie, motiv pentru care nici nu le-a contestat la vremea respectivă, considerându-le ca emise din eroare.
În motivarea recursului său, A.N.R.P, menţionează că instanţa de fond a apreciat greşit natura juridică a presupusei sale obligaţii, în condiţiile în care judecătorul a obligat-o în mod eronat la plata sumei de bani stabilite cu titlul de despăgubiri, prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P., actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective.
În altă ordine de idei, în dispoziţiile legale în materie nu sunt prevăzute reglementări pentru plata dobânzii legale pentru sumele de bani stabilite, prin deciziile emise de către Comisia Centrală, în raport de rata inflaţiei, de cursul euro, etc. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.
Cu alte cuvinte, Titlul VIII din Legea nr. 247/2005, în temeiul căruia A.N.R.P. îşi desfăşoară activitatea, nu reglementează acordarea dobânzii legale şi a valorii inflaţiei calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărârile definitive şi irevocabile emise de către instanţa de judecată.
În opinia recurentei-pârâte, având în vedere că valorile despăgubitoare acordate intimatei-reclamante au fost stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu şi cel de plată nu pot exista neconcordanţe, iar A.N.R.P. nu are ca atribuţii legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală.
În plus, recurenta-pârâtă învederează că plata despăgubirilor în numerar corespunzătoare celei de-a doua tranşe aferente celor două titluri de plată s-a efectuat.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului depus de recurenta-reclamantă ca nefondat.
Totodată, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de control judiciar consideră că recursul pârâtei este întemeiat, iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentinţa, în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii judecătoreşti.
La pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte are în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Cât priveşte situaţia de fapt, a rezultat din actele dosarului că a fost dată decizia nr. 1126 din 24 octombrie 2006 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost emis titlul de despăgubire în favoarea recurentei-reclamante, reprezentând valorile stabilite de autorităţile judecătoreşti competente prin hotărâri definitive şi irevocabile.
În temeiul acestui act administrativ, au fost emise titlurile de plată în favoarea persoanei fizice în cauză, respectiv decizia nr. 1156 din 7 octombrie 2008, pentru suma de 229.000 lei şi decizia nr. 1157 din 7 octombrie 2008 pentru suma de 90.250 lei, care au fost întocmite de A.N.R.P.
În baza opţiunilor exprimate, aceeaşi autoritate publică a emis titlurile de conversie – deciziile nr. 262 din 24 aprilie 2008 şi nr. 263 din 29 aprilie 2008, în favoarea recurentei-reclamante.
Actele normative existente în materie – reprezentate de H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/20076 şi H.G. nr. 1095/2005 – nu cuprind dispoziţii exprese în sensul plăţii dobânzii legale pentru sumele de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de rata inflaţiei, de cursul euro, etc.
În plus, nu trebuie ignorat art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 356/2002, care prevede că, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Însă, aşa cum susţine în mod corect recurenta-pârâtă, în conţinutul Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, care reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu există dispoziţii referitoare la plata unor asemenea dobânzi.
Aşadar, reglementarea de mai sus, care organizează activitatea desfăşurată de A.N.P.R., nu precizează acordarea dobânzii legale şi a valorii inflaţiei calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărârile definitive şi irevocabile emise de către instanţa de judecată.
În consecinţă, în contextul în care valoarea despăgubirilor acordate recurentei-reclamante a fost stabilită în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu şi cel de plată nu pot apare neconcordanţe.
Pe de altă parte, A.N.R.P. nu are ca atribuţii legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca atare, soluţia recurată cu privire la plata sumei de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, prin deciziile nr. 1156 şi nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P. către reclamantă, sumă actualizată conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective, este lipsită de temei legal. În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, au fost plătite ambele tranşe de despăgubiri recurentei-reclamante (a se vedea extrasele de cont din 10 octombrie 2008 – fila 34 din dosarul nr. 314/44/2009 al primei instanţe de fond şi din 16 iulie 2010 – fila 10 din dosarul nr. 679/44/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aflat în al doilea ciclu procesual).
Totodată, este de menţionat faptul că atât titlurile de plată, cât şi cele de conversie nu au fost contestate de către persoana beneficiară în termenul legal la instanţa de contencios administrativ (a se vedea recunoaşterile reclamantei existente în motivele sale de recurs).
Pe cale de consecinţă, criticile recurentei-reclamante referitoare la fondul cauzei nu mai prezintă nicio relevanţă juridică.
În raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge recursul declarat de C.A. ca nefondat, va admite recursul formulat de A.N.R.P., va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei nr. 176/F din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1329/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
