ICCJ. Decizia nr. 1327/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1327/2011
Dosar nr. 632/33/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj şi precizată ulterior reclamanta N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar: să fie obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în favoarea reclamantei Titlul de plată pentru suma de 24.692.12 lei stabilită în Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; să fie obligat pârâtul de rând 2 să aloce disponibilităţi financiare la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării plăţilor indicate mai jos; să fie obligată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar să facă plata despăgubirilor în cuantum de 274.692,12 lei cuvenite reclamantei din fondurile alocate de Ministerul Finanţelor Publice; să fie obligate pârâtele şi la plata dobânzii legale de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la plata efectivă a sumei mai sus arătate.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul situat în mun. Cluj-Napoca înscris în C.F. nr. 19991, nr.top. 11629/1 a aparţinut reclamantei, fiind moştenit de la părinţii săi. Prin Decretul de expropriere nr. 30/1988, imobilul în întregul său a fost trecut în proprietatea Statului Român.
Primarul Municipiului Cluj a emis Dispoziţia nr. 2850 din 17 noiembrie 2005 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj.
S-a arătat că dosarul a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se urma procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin decizia nr. 2641 din 23 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantei titlul de despăgubite.
Ulterior, a fost evaluat imobilul naţionalizat şi s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007 prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la suma de 524.692,12 lei. Apoi a înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Decizia nr. 1221 din 10 octombrie 2007 împreună cu Cererea de opţiune primind numărul 02631 din 22 ianuarie 2008. Prin cererea de opţiune, neavând de ales a optat pentru emiterea titlului de plată (despăgubiri în numerar) pentru suma de 500.000 lei şi titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni) pentru suma de 24.692,12 lei.
În data de 22 decembrie 2009 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar i s-a achitat prima tranşă din despăgubiri, în cuantum de 250.000 lei.
în data de 26 februarie 2010 a trimis o cerere către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar prin care a solicitat să i se achite şi cea de-a doua tranşă din despăgubirile cuvenite, având în vedere că au trecut mai mult de 2 ani de la emiterea titlului de despăgubire şi înregistrarea cererii de opţiune. Ca şi răspuns la această cerere i s-a precizat că transferul despăgubirilor în numerar se face în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, că s-a ajuns cu plata sumelor doar la numărul de opţiune 01618 din 02 octombrie 2007 iar reclamanta are numărul de opţiune 02631 din 22 ianuarie 2008 şi că plata celei de-a doua tranşe se face pe parcursul a doi ani calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată.
b) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 285 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei; a admis în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească în favoarea reclamantei suma de 250.000 lei stabilită cu titlu de despăgubiri în decizia nr. 2187 din 16 decembrie 2008, reprezentând titlu de plată; a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce, la dispoziţia Autorităţii Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor suma de 250.000 lei, necesară efectuării plăţii şi a respins restul cererilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar invocată prin întâmpinare, este întemeiată, din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 131, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării acestei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 141 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în structura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor funcţionează Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, o structură fără personalitate juridică.
Rezultă din dispoziţiile legale enunţate anterior că Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, neavând personalitate juridică, nu are nici capacitate procesuală de folosinţă.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (2) din Constituţia României, judecătorul naţional are obligaţia de a pune în aplicare efectivă dispoziţiile convenţiei, cu prioritate faţă de orice dispoziţii contrare din legislaţia naţională.
În raport de cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prima instanţă a arătat că prevederile legale naţionale se opun Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reţinând şi că potrivit cauzei Belasin împotriva României, Fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
A apreciat Curtea de apel că termenul de 2 ani, adăugat la durata procedurilor urmate de către reclamant, nu este compatibil cu existenţa unui remediu rapid şi eficient, iar exigenţele unei bune administraţii la care are dreptul orice cetăţean ar fi şi ele încălcate.
Pentru a dispune astfel, s-a considerat şi că nu este îndeplinită nici cerinţa existenţei unui just echilibru, reclamanta fiind pusă în situaţia de a mai aştepta încă 2 ani, suportând astfel o sarcină excesivă şi exorbitantă, care nu poate fi justificată prin raţiunile invocate de către pârâtă.
De asemenea, s-a apreciat că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data plăţii, a sumei de 500.000 lei, deşi termenul maxim de încasare a acesteia este fixat la 2 ani.
În raport de acest raţionament, prima instanţă a considerat că se impune obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi la plata sumei de 250.000 lei, precum şi a Ministerului Finanţelor Publice să transfere la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor această sumă.
în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, Curtea a constatat că o asemenea obligaţie nu este prevăzută în cuprinsul Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, cererea prealabilă formulată în faţa pârâtei nu se referă şi la plata dobânzilor legale, iar pârâta nu poate fi obligată decât la plata sumei prevăzute în titlul de plată nr. 2187 din 16 decembrie 2008, care nu include dobânzile legale.
Curtea a apreciat că reclamanta poate uza de dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., în baza cărora organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, la cererea creditorului.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru suma de 24.692,12 lei şi la plata acestei sume, împreună cu dobânzile legale aferente, Curtea de apel a precizat că reclamanta a formulat cererea de opţiune nr. 02631/22 ianuarie 2008 prin care a solicitat emiterea unui titlu de plată pentru suma de 500.000 lei şi a unui titlu de conversie pentru suma de 24.692,12 lei. Este real că legislaţia internă nu prevede posibilitatea emiterii titlurilor de plată pentru sume mai mari de 500.000 lei şi că jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului este în sensul că emiterea de acţiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o reală despăgubire, dar nu se poate ignora manifestarea de voinţă a reclamantei care a ales să solicite emiterea unui titlu de conversie, în baza acestei legislaţii.
2) Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs N.M., Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj.
a) Motivele de recurs
Recursul declarat de reclamanta N.M.
În motivele de recurs, reclamanta a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosire a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi a respingerii cererilor privind emiterea titlului de plată pentru suma de 24.692,12 lei şi de acordare a dobânzii.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, s-a precizat că potrivit art. 141 alin. (3) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor în numerar este atribuţia principală a Direcţiei şi că nu a fost chemată în judecată Direcţia în nume propriu, ci Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţie.
Cu privire la neacordarea dobânzilor s-a precizat că aceasta reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului suferit din cauza lipsei prelungite a sumelor cuvenite din titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte emiterea titlului de plată pentru suma de 24.692,12 lei s-a motivat că titlul de conversie pentru acţiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o reală despăgubire şi că acelaşi raţionament care a condus la obligarea pârâtei să plătească şi tranşa a doua era apt să conducă şi la admiterea acestui petit.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice
În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice s-a susţinut că în materia acordării despăgubirilor reglementate prin Legea nr. 247/2005 nu are nici un fel de competenţe, că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are buget propriu, astfel că obligarea la alocarea fondurilor necesare plăţii despăgubirilor este nelegală, întrucât ar echivala cu plata din fondurile proprii ale ministerului.
Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
În motivele de recurs, s-a arătat că plata despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legii în vigoare, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, că sursele de finanţare sunt dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul Proprietatea, precum şi în completare de la bugetul de stat prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a invocat O.U.G. nr. 62/2010 privind suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani precum şi că plata se efectuează în ordine cronologică.
b) Analiza motivelor de recurs
Din probele administrate la instanţa de recurs, rezultă că la data de 30 noiembrie 2010 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a efectuat în contul reclamantei plata sumei de 250.000 lei.
În aceste condiţii cererea reclamantei a rămas fără obiect. Obiectul unei acţiuni judiciare îl reprezintă pretenţia concretă pe care reclamanta, ca parte litigantă o supune protecţiei jurisdicţionale, care se finalizează printr-o hotărâre judecătorească.
Pretenţia reclamantei fiind satisfăcută de către pârât, acţiunea a rămas fără obiect, motiv pentru care recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice se vor admite, urmând a fi respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească reclamantei suma de 250.000 lei, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să aloce la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor suma de 250.000 lei.
Recursul declarat de reclamanta N.M.
În vederea analizării motivelor de recurs declarat de reclamantă se va expune în continuare legislaţia aplicabilă în materie.
Legislaţia aplicabilă:
Constituţia României art. 11, alin. (1) şi (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern
Alin. (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Alin. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 20 alin. (2). Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Legea nr. 247/2005 Titlul VII – modificată prin O.U.G. nr. 81/2007
Art. 181 – (1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune.
(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul ";Proprietatea";, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.
(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:
a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul ";Proprietatea"; sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul ";Proprietatea";.
(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul ";Proprietatea";.
Analiza legislaţiei naţionale aplicabile în cauză relevă că art. 11 alin. (2) din Constituţia României dispune că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că în baza art. 20 din Constituţia României, instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţiile Convenţiei, va aplica sancţiunea inaplicabilităţii normei interne contrare Convenţiei pentru raportul juridic concret şi cu privire la situaţia conflictuală supusă examinării.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept, pe temeiul principiului subsidiarităţii.
Urmare a prevederilor constituţionale enunţate, rezultă că în cauza de faţă judecătorul trebuia să stabilească existenţa unei neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Judecătorul fondului a apreciat că autoritatea pârâtă a nesocotit prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, precum şi jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin aplicarea art. 181 din Legea nr. 247/200, respectiv prin limitarea dreptului de a primi titluri de plată, despăgubiri în numerar în limita sumei de 500.000 lei, iar diferenţa în titlu de conversie reprezentat de acţiuni la Fondul Proprietatea.
S-a apreciat ca fiind aplicabile raportului juridic dedus judecăţii soluţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului în mai multe cauze, cu referire la nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea, în vederea îndeplinirii scopului urmărit, acela de a despăgubi pe foştii proprietari sau succesorii în drepturi ai acestora.
Această practică a Curţii este evidentă, dar în raportul juridic concret dedus judecăţii prezente este nerelevantă.
Explicaţia dată privind limitarea prin lege a voinţei persoanelor îndreptăţite ca temei al înlăturării legislaţiei naţionale este neconcordantă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa europeană a arătat în cauza Broniowski c/Pologne, că situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri, subliniindu-se că alegerea acestor măsuri poate presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietăţi sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară, cum pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizării să fie în raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie.
În acest context, Înalta Curte arată că despăgubirea trebuie acordată într-un termen rezonabil, pentru a fi adecvată.
Însă, în raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecinţe economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului atât în ceea ce priveşte alegerea modalităţii de garantare a drepturilor patrimoniale cât şi asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor.
Astfel, Statul Român aflat în situaţia de a reglementa măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv de fostul regim comunist a ales între alte modalităţi de despăgubire, pe aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 lei, iar pentru ceea ce depăşeşte această sumă titularul să primească acţiuni la Fondul Proprietatea, situaţie reglementată de art. 181 din Legea nr. 247/2005.
O asemenea măsură nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, pentru că statul a aplicat acelaşi principiu tuturor celor aflaţi în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată.
La aprecierea asupra compatibilităţii legislaţiei naţionale cu normele Convenţiei, Înalta Curte are în vedere şi un alt criteriu, propriu jurisprudenţei Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, anume acela al proporţionalităţii măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecţia dreptului individual de proprietate şi exigenţele apărării unor interese generale ( cauza Saggio c/Italie).
Lipsa de resurse financiare a Statului român, în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica măsura şi a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual şi interesele generale.
Înalta Curte consideră că în cauză, dreptul de apreciere în adoptarea măsurilor nu este disproporţionat, ţinând seama şi de numărul foarte mare al solicitărilor şi că în măsura în care s-ar înlătura prevederile din Legea nr. 247/2005 s-ar ajunge la o situaţia de haos economic, mai mult chiar justiţia ar fi o sursă de instabilitate în raport cu celelalte persoane îndreptăţite.
În raport de considerentele de mai sus se constată că legislaţia naţională nu este contrară prevederilor Convenţiei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că în mod justificat judecătorul fondului a aplicat reglementarea internă.
Din analiza probatoriilor aflate la dosarul cauzei şi a prevederilor art. 181 din Legea nr. 247/2005 rezultă că titlul de conversie a fost emis cu respectarea legii, în condiţiile adoptării de către legiuitor a unor măsuri de natură a realiza un echilibru între interesul individual şi cel general.
În consecinţă, criticile formulate sunt neîntemeiate.
Respingerea cererii de acordare a dobânzilor este fondată, aşa cum s-a explicat în considerentele sentinţei criticate.
De altfel, procedura reparatorie instituită prin Legea nr. 247/2005, este o procedură specială, şi cum prin această lege nu este reglementată plata dobânzii, judecătorul nu poate acorda dobânda, pentru că ar însemna să se substituie legiuitorului.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de N.M. , va admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească în favoarea reclamantei suma de 250.000 lei, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de alocare a sumei de 250.000 lei la dispoziţia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.M. împotriva sentinţei civile nr. 285/2010 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească în favoarea reclamantei suma de 250.000 lei, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de alocare a sumei de 250.000 lei la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1325/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1328/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
