ICCJ. Decizia nr. 1328/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1328/2011
Dosar nr. 1104/35/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 330 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.G. SRL Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, a dispus suspendarea executării Deciziei pentru Regularizarea Situaţiei nr. 16658 din 27 august 2010 şi a Procesului Verbal de Control nr. 16657 din 27 august 2010 emise de pârât, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii reclamante diferenţe de plată, în sumă totală de 824.904 lei, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar şi împrejurarea că a fost achitată cauţiunea de 10.000 lei, stabilită în raport de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Judecătorul cauzei a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea contenciosului administrativ referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
Mai precis, societatea reclamantă a contestat cele două acte administrative individualizate anterior prin invocarea lipsei caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei înscrise în titlul executoriu şi refuzul organului de control de a se conforma obiectivului esenţial la care a fost obligat prin Decizia nr. 12968 din 2 iulie 2010 a Directorului Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale , anume aceea de a se consulta cu societatea reclamantă, obligaţie instituită imperativ şi prin Acordul G.A.T.T.).
În concepţia primei instanţe, toate aceste critici implică existenţa unei puternice îndoieli asupra prezumţiei de legalitate de care beneficiază actele administrative aflate în litigiu.
În altă ordine de idei, curtea de apel a apreciat că prejudiciul suferit de persoana juridică care a promovat prezenta cerere de suspendare ar fi evident, în contextul în care obligaţiile de plată stabilite în sarcina debitoarei sunt foarte mari (824.904 lei), astfel că, prin indisponibilizarea unor asemenea sume băneşti, s-ar ajunge la incapacitatea de plată a reclamantei.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs în termen legal de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.
în dezvoltarea căii de atac, recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
De asemenea, recurenta solicită instanţei de control judiciar analizarea cauzei sub toate aspectele sale, în baza art. 3041 C. proc. civ.
În opinia recurentei, eroarea în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în materia suspendării unui act administrativ rezultă din aprecierea realizată cu privire la îndoiala serioasă referitoare la legalitatea actelor administrative emise în sarcina intimatei-reclamante.
În litigiul dedus judecăţii, recurenta consideră că prima instanţă a motivat superficial existenţa cazului bine justificat.
În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 481 din 04 noiembrie 2010, prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a respins contestaţia intimatei, atât în privinţa petitului prin care se solicită anularea obligaţiilor fiscale principale, cât şi a cererii referitoare la anularea accesoriilor.
Recurenta apreciază că actul administrativ mai sus indicat întăreşte prezumţia de legalitate a actelor administrative solicitate a fi suspendate.
În plus, recurenta menţionează că art. 141 alin. (2) C. proc. fisc. oferă caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei fiscale stabilite de inspectorii autorităţii vamale.
Totodată, recurenta arată că, pe toată durata verificărilor, contestatoarea a avut posibilitatea de a furniza documente sau orice alte date în vederea stabilirii valorii în vamă în mod unitar.
Sub acest aspect, este invocată chitanţa vamală nr. 142864 din 11 octombrie 2006, la determinarea preţurilor pentru un număr de 137 de arme din cele importate, la solicitarea părţii adverse.
De asemenea, recurenta subliniază faptul că vinovăţia intimatei de a nu declara că este legată de vânzător a determinat stabilirea obligaţiilor fiscal-vamale în sarcina sa.
În altă ordine de idei, recurenta opinează în sensul că instanţa de fond nu a arătat, în mod concret, în ce constă prejudiciul determinat, dar mai ales cât este de iminent.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II –a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică, în speţă nefiind întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 304 C. proc. civ. în vederea casării sau modificării sentinţei.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării actelor administrative individualizate anterior.
Prin sentinţa atacată cu recurs în prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ a dispus admiterea cererii formulată de reclamanta SC M.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj; suspendarea executării Deciziei pentru Regularizarea Situaţiei nr. 16658 din 27 august 2010 şi a Procesului Verbal de Control nr. 16657 din 27 august 2010 emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii reclamante diferenţe de plată, în sumă totală de 824.904 lei, până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
în mod evident, cele două acte solicitate a fi suspendare constituie acte administrative, în accepţiunea legală a termenului.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emana de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat, în raport de împrejurarea că se contestă însuşi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei înscrise în titlul executoriu.
De altfel, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte argumentele prezentate în hotărârea recurată, pe care le consideră corecte.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că ne aflăm în stadiul soluţionării irevocabile a unei cereri de suspendare a unor acte administrative, iar nu în faza judecării acţiunii în anulare: în primul caz, instanţa de contencios administrativ trebuie să analizeze aparenta legalitate a actelor administrative, printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru a nu se prejudicia fondul, în cea de-a doua situaţie, judecătorul cercetează motivele de nelegalitate a actelor emise de o autoritate publică, astfel cum au fost invocate de reclamantă în acţiune.
De asemenea, în aprecierea existenţei cazului bine justificat, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 12968 din 2 iulie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, din care a rezultat că organul fiscal a dispus reluarea controlului şi încheierea unui nou proces verbal de control şi care să ţină seama de reanalizarea legăturii dintre vânzător şi cumpărător, în sensul art. 15.4 din Acordul pentru aplicarea art. VII G.A.T.T. (filele 45 – 57 dosar fond).
În plus, sunt pertinente criticile reclamantei în legătură cu refuzul autorităţii fiscale de a se conform obiectivului esenţial indicat în actul administrativ de mai sus, respectiv, de a se consulta cu reclamanta (obligaţie impusă de G.A.T.T.).
Pe de altă parte, aşa cum a recunoscut chiar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor. în decizia nr. 273 din 22 iulie 2010, societatea intimată şi firma H.N.G.F.T. din Ungaria, de la care a importat arme la preţuri mult diminuate, sunt „legate” , în sensul Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T. 1994 (fila 43 dosar fond).
Totodată, pentru corecta soluţionare a cauzei trebuie amintită definiţia legală a pagubei iminente.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
în concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi băneşti, acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, în litigiul dedus judecăţii a fost emisă somaţia de plată a sumei de bani contestată (fila 6 dosar fond).
Prin urmare, a început executarea silită a debitoarei, astfel că suma de 824.804 lei ar putea determina intrarea reclamantei în incapacitate de plată.
Aşadar, în speţa de faţă, sunt întrunite cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării celor două acte administrative aflate în discuţie.
Pe cale de consecinţă, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva sentinţei nr. 330/CA/2010-PI din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1329/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
