ICCJ. Decizia nr. 1377/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1377/2011
Dosar nr. 5943/1/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1030 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1349 din 11 martie 2004 şi a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M., invocată de reclamantul M.M., în dosarul nr. 8699/1/2007, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect judecarea recursului declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 675 din 05 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că, la data de 11 martie 2004, pârâta C.N.V.M. a emis Atestatul nr. 70, prin care a atestat transformarea SC Ş.N.D.G. SA în societate de tip închis, în conformitate cu hotărârea A.G.E.A. a acestei societăţi. De asemenea, s-a arătat că societatea va fi radiată din înregistrarea O.E.V.M. din cadrul C.N.V.M. şi că acţiunile societăţii vor fi retrase de la tranzacţionare de pe piaţa R.A.S.D.A.Q."
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că, la aceeaşi dată, a fost emisă şi Decizia nr. 1349 de către C.N.V.M., prin care s-a dispus că se retrag de la tranzacţionare pe piaţa R.A.S.D.A.Q. acţiunile emise de SC Ş.N.D.G. SA, începând cu data de 16 martie 2004.
Judecătorul fondului a constatat că cele două acte administrative au fost emise în baza dispoziţiilor OUG nr. 28/2002, respectiv a art. 42 alin. (l) şi art. 136 din acest act normativ.
În opinia Curţii, legalitatea derulării ofertei publice de preluare nu a făcut obiectul celor două acte administrative, în privinţa cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate. Prin aceste acte, pârâta C.N.V.M. nici nu a autorizat o ofertă publică în conformitate cu art. 164 şi următoarele din OUG nr. 28/2002 şi nici nu a analizat legalitatea derulării ofertei publice de preluare.
În concepţia instanţei, din lecturarea art. 136 alin. (2) din OUG nr. 28/2002, rezultă că C.N.V.M. nu analizează, la emiterea celor două acte administrative contestate, legalitatea desfăşurării ofertei publice de preluare, ci doar existenţa hotărârii A.G.E.A., notificarea acestei hotărâri şi menţionarea hotărârii la O.R.C.
Aşadar, s-a constatat legalitatea şi temeinicia actelor emise de pârâta C.N.V.M., în privinţa cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate.
În altă ordine de idei, Curtea a constatat că susţinerile reclamantului privind oferta de preluare nu sunt reale, întrucât în şedinţa din 11 decembrie 2003 a A.G.E.A. a societăţii, la care a participat şi reclamantul, s-a prezentat procesul de derulare a ofertei publice obligatorii de preluare, ce a avut loc în perioada iunie - octombrie 2003, s-a făcut referire la raportul de evaluare şi la faptul că perioada efectivă de tranzacţionare a fost 22 septembrie 2003 - 10 octombrie 2003.
De asemenea, Curtea a constatat că reclamantul nu a atacat niciunul din actele sau procedurile de preluare şi nici hotărârea A.G.E.A. din 11 decembrie 2003.
În plus, la O.R.C. nu a fost înregistrată nicio opoziţie cu privire la această hotărâre.
În concluzie, prima instanţă a considerat că cele două acte contestate nu sunt nici avize şi nici alte acte de confirmare a legalităţii ofertei publice de preluare obligatorii şi că, prin urmare, nu trebuiau depuse documentele privind această ofertă, invocate de reclamant în susţinerea excepţiei, documente prevăzute în Regulamentul nr. 5/2003 al C.N.V.M.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. l alin. (l) şi alin. (3) art. 7 alin. (7) din Anexa la OUG nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 privind Statutul C.N.V.M. şi art. l alin. (3), art. 2 alin. (2) art. 289 alin. (l) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, invocată de reclamant în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1349 din 11 martie 2004 şi a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M., a fost respinsă de această instanţă ca inadmisibilă, prin încheierea din 18 februarie 2009.
Recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva sentinţei nr. 1030/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefundat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4965 din 10 noiembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a constatat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Înalta Curte a apreciat că şi soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate este corectă: textele invocate de reclamant ca fiind neconstituţionale neavând legătură cu soluţionarea excepţiei de legalitate, dar nici cu fondul cauzei (prin încheierea din 4 aprilie 2008, instanţa supremă stabilise şi că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, reclamantul reiterând aşadar, aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, care, neavând legătură cu fondul cauzei, cu atât mai puţin, nu are legătură cu soluţia ce se va pronunţa cu privire la excepţia de nelegalitate).
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a constatat că, în discuţie, este o excepţie de nelegalitate cu privire la două acte administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară, şi în aplicarea principiul securităţii raporturilor juridice, ca element constitutiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O., şi a practicii judiciare dezvoltate de Curtea Europeană de la Luxemburg, examinarea acestei excepţii de nelegalitate, este inadmisibilă.
La data de 9 decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire" împotriva deciziei instanţei de recurs, nr. 4965 din 10 noiembrie 2009.
Ulterior, după ce a luat cunoştinţă de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie 2010, M.M. şi-a modificat calea de retractare exercitată, în contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 3430 din 25 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 4965 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Împotriva Deciziei menţionate M.M., la data de 9 decembrie 2009, a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire" împotriva deciziei instanţei de recurs, nr. 4965 din 10 noiembrie 2009.
Ulterior, după ce a luat cunoştinţă de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie 2010, M.M. şi-a modificat calea de retractare exercitată, în contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ.
La data de 9 decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire" împotriva deciziei nr. 3430 din 25 iunie 2010.
Ulterior, la data de 4 februarie 2011, M.M. şi-a modificat calea de retractare exercitată, în contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate dispoziţiile art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ., respectiv neîndeplinirea procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când s-a judecat pricina.
Celelalte critici formulate de contestatorul M.M. vizează calitatea procesuală a intimaţilor din prezentul litigiu.
Examinând calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a fi admisă.
Referitor la nelegalitatea citării
Pentru a exista motiv de contestaţie în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocatănumai de partea lezată.
În speţa de faţă aceste dispoziţii legale nu-şi găsesc aplicabilitatea.
Aşa cum reiese din conţinutul Deciziei atacate, instanţa a reţinut faptul că „la apelul nominal se prezintă, personal contestatorul M.M., precum şi intimatele C.N.V.M. prin consilierul juridic şi SC Ş.N.D.G. SA prin avocat."
Potrivit dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile legal citate, pot pune concluzii.
La termenul din data de 25 iunie 2010 procedura a fost completă, au fost prezente toate părţile, au fost puse concluzii pe fondul cauzei şi de către contestator.
Prin urmare deşi la dosarul cauzei există înscrisuri doveditoare care combat categoric susţinerile contestatorului, cu toate acestea se apreciază că procedura de chemare în judecată pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită.
Un alt argument conform căruia prezenta contestaţie în anulare este nefondată este dat de dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive care au existat la data celei dintâi.
Aşa cum se poate observa din înscrisurile existente la dosarul cauzei, motivele celei de a doua contestaţii nu sunt motive noi, acestea existau chiar şi la data promovării primei contestaţii.
Contestatorul - reclamant a procedat la un istoric al speţei supuse atenţiei instanţei, istoric care debutează în mod firesc cu data de 25 iunie 2005 dată la care a fost promovată acţiunea din dosarul de fond.
Or, toate aceste aspecte existau şi la data promovării celei dintâi contestaţii în anulare.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata către intimata SC Ş.N.D.G. SA a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare de faţă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 3430 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2011. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1381/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
