ICCJ. Decizia nr. 1504/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1504/2011
Dosar nr.8621/2/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul 8621/2/2009, reclamanta P.A. cetăţean moldovean, a chemat în judecată M.A.E., pentru A.R.R.M., solicitând obligarea pârâtului să-i primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, într-un termen scurt de maxim 30 de zile.
În motivarea, în fapt, a acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în septembrie 2006, s-a adresat Secţiei Consulare a A.R.C., în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991, însă au fost refuzaţi; motivul refuzului fiind acela că mai întâi trebuia să depună o cerere de intenţie pentru a fi programaţi de către Secţia Consulară pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei.
Reclamanta a mai arătat că ulterior a mai formulat cereri la care, însă nu a primit nici un răspuns. La data de 24 iunie 2009 a trimis din nou recomandat o cerere scrisă, însă i s-a comunicat să aştepte, întrucât cererea sa la un moment dat va fi procesată şi va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Reclamanta a susţinut că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficienţă juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obţine cetăţenia şi îngrădirea acestui drept, prin neînregistrarea cererii în termen rezonabil.
La data de 11 februarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentat, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând în esenţă că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a A.R.C., iar prin luarea peste rând a cererii reclamanţilor ceilalţi solicitanţi ar f discriminaţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 805 din 16 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
A admis acţiunea formulată de reclamanta P.A. împotriva pârâtului M.A.E. şi a obligat autoritatea pârâtă să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamantă, într-un termen rezonabil, scurt de maximum 30 de zile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
I. Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentat, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât cererea de chemare în judecată poartă o semnătură indescifrabilă ce se presupune că este a reclamantei, în condiţiile în care acţiunea nu a fost formulată prin reprezentant ci în nume propriu de către aceasta, care şi-a ales domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură la V.I.
Il. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât instanţa a reţinu, pe de o parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei, or, obligaţia înregistrării cererii aparţinea pârâtului, reclamanta aşteptând un răspuns la solicitarea recomandată, din septembrie 2006 şi, chiar dacă reclamanta nu a insistat în soluţionarea cererii sale în anul 2006 sau în anul următor, pârâta nu a putut indica data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, de la care să pornească curgerea termenului de prescripţie de 6 luni.
Presupunând chiar, că ar fi expirat totuşi termenul de decădere, prevăzut de alin. (2) art. ll din Legea nr. 554/2004, calculat de la data înregistrării cererii, acest lucru nu prezintă relevanţă în speţă, întrucât reclamanta a revenit la data de 24 iunie 2009.
III. Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că reclamanta, în luna septembrie 2006, s-a adresat cu scrisoare recomandată Secţie Consulare a A.R.C. în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 101 din Lega nr. 21/1991, la care nu au primit răspuns. La data de 24 iunie 2009 a revenit cu o nouă cerere recomandată, însă nici la aceasta Secţia Consulară nu i-a trimis răspuns.
Prima instanţă a apreciat că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficienţă juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obţine cetăţenia.
Susţinerea pârâtului în sensul că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a A.R.C., iar prin luarea peste rând a cererii reclamantei ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, nu poate fi reţinută.
Deşi Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi nici o procedură de urgentare sau o excepţie de la procedura obişnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.
Pe de altă parte, a mai reţinut prima instanţă, Legea nr. 21/1991 nu prevede competenţa Secţiei Consulare a A.R.C. să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri şi nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a A.R.C., întrucât nu se poate restricţiona, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere, pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a serviciului din Secţia Consulară a A.R.C.
Din punct de vedere al înregistrării unei cereri, amânarea cu peste 6 luni a acestei operaţiuni, în condiţiile în care reclamanta încă din anul 2006 a solicitat redobândirea cetăţeniei române este nejustificată.
În speţă, a apreciat prima instanţă, durata de 3 ani, de la data cererii din septembrie 2006 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei Europene asupra Cetăţeniei, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluţionarea cererii reclamantei de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.E. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudenţa europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantelor nu li s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
A susţinut că justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii solicitate de reclamante nu poate atrage condamnarea autorităţii abilitate deoarece contenciosul administrativ sancţionează culpa administrativă şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii.
Recurentul a mai arătat că motivele invocate şi care nu au fost valorizate ca şi cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială din moment de actul de organizare a activităţii M.A.E. în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei.
În acest sens a invocat faptul că nivelul de angajare logistică şi ca resursă umană pe teritoriul altui stat se supune prevederilor art. 20 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind raţionale şi normale, având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză".
În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O., H. c/Olanda.
Totodată a arătat că, în speţă, tipul de scriere existent pe cuponul de confirmare de primire a corespondenţei, ce se pretinde că a fost trimisă în anul 2006, este identic aceluia întâlnit pe mai multe cupoane ale altor cetăţeni moldoveni şi că este indescifrabilă data ştampilei poştei. De asemenea, recurentul a mai susţinut că Secţia Consulară a A.R.C. nu are un angajat cu numele S., cel care se presupune că a primit corespondenţa reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, septembrie 2006, cu revenire la data de 24 iunie 2009, şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a A.R.C., întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Nici motivele de recurs referitoare cuponul de confirmare de primire a corespondenţei sau la inexistenţa, la Secţia Consulară a unei persoane cu numele S., nu pot fi primite, recurentul pârât neprezentând nici un fel de dovadă care să confirme cele susţinute.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 805 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2011. Contencios. Sancţiune pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1514/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
