ICCJ. Decizia nr. 1381/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1381/2011
Dosar nr. 754/115/2010
Şedinţa de la 8 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 754/115/2010 şi precizată ulterior, reclamanta A.S.M.M.N., prin vicepreşedinte P.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Timişoara anularea Deciziei nr. 2473 din 10 octombrie 2000 emisă de D.G.V. (în prezent A.N.V.) şi a Deciziei nr. 96 din 18 iulie 2000 a D.R.V. Timişoara (în prezent D.R.A.O.V. Timişoara).
Prin sentinţa nr. 345 din 16 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Caraş - Severin invocată de pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea sentinţei, Tribunalul a reţinut că, în speţă, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 2473 din 3 octombrie 2000 emisă de D.G.V., în prezent A.N.V., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
Astfel, instanţa a reţinut că în speţă Decizia este emisă de o autoritate publică centrală, prin urmare având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. l C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 30 iunie 2010.
În şedinţa din data de 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, iar prin sentinţa nr. 547 din 13 decembrie 2010 a admis-o, declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, constatând totodată ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea de faţă priveşte un act administrativ fiscal, astfel că nu a putut fi reţinută susţinerea Tribunalului Caraş-Severin în sensul că, competenţa instanţei nu se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii emitente a actelor contestate, ci prin raportare exclusiv la criteriul valoric.
Înalta Curte învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 şi următoarele C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa soluţionării pricinii în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile legale incidente acesteia.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta anularea deciziei nr. 96 din 18 iulie 2000 emisă de D.R.V. Timişoara precum şi a Deciziei nr. 2473 din 10 octombrie 2010 emisă de D.G.V. prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamantă împotriva actului constatator nr. 235 din 11 aprilie 2000, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un debit de 23.128.797 lei.
Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc datorii vamalecare nu depăşesc 500.000 lei, instanţa apreciază că în mod corect s-a reţinut de Curtea de Apel Timişoara că prezentul litigiu este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Deci, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a Curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 5 miliarde ROL, ori o valoare mai mare de 5 miliarde ROL (500.000 RON).
În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.
Având în vedere argumentele expuse anterior, se apreciază că instanţa competentă a soluţiona cauza în primă instanţă este Tribunalul Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele P.F. şi A.S.M. şi pârâţii D.J.A.O.V. Caraş-Severin, D.R.A.O.V. Timişoara şi A.N.V. în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1456/2011. Contencios. Sancţiune pentru... → |
|---|
