ICCJ. Decizia nr. 1514/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1514/2011
Dosar nr. 52/2/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 ianuarie 2010, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E. solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei romane şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat să îi primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, de îndată;
A mai solicitat, totodată, obligarea autorităţii pârâte la daune morale în cuantum de 5000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, pe data de 29 martie 2006, s-a adresat cu o primă solicitare Secţiei Consulare a A.R.C., instituţie competentă conform legii cetăţeniei române nr. 21/1991 modificată şi republicată, de a fi programat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele doveditoare.
A mai învederat faptul că, la data de 28 aprilie 2009 şi 02 octombrie 2009, s-a prezentat personal la Secţia Consulară a A.R.R. Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia şi i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi invitat să depună această cerere de redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplineşte condiţiile legale pentru redobândirea cetăţeniei române.
A susţinut că această atitudine a Secţiei Consulare a A.R.R. Moldova reprezintă în fapt şi în drept un refuz nejustificat nejustificat de a îi soluţiona cererea. Conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului într-un termen legal.
În aceste condiţii, a arătat reclamantul, este privat de dreptul lui natural şi constituţional, dobândit prin naştere, de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române. Potrivit art. 5 alin. (1) din Constituţie „cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică". În acest context, M.A.E., prin intermediul Secţiei Consulare a A.R.R. Moldova îi încalcă un drept fundamental - dreptul la cetăţenie română.
În susţinerea cererii sale reclamantul a invocat şi practică judiciară.
Cât priveşte cel de al II-lea capăt de cerere, privind acordarea de daune morale în valoare de 5000 lei, prin nepermiterea formulării şi depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a A.R.R. Moldova, i s-a creat un prejudiciu moral, întrucât i-a fost încălcată demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale şi constituţionale.
La 20 mai 2010, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, invocând în esenţă capacitatea limitată a Secţiei Consulare şi activitatea de organizare a M.A.E. în Republica Moldova nu aparţine integral deciziei luate la nivelul autorităţii române, aşa cum o pot face celelalte autorităţi administrative române de pe cuprinsul ţării în gestionarea atribuţiilor ce le revin.
În privinţa daunelor morale, pârâtul a susţinut că acestea sunt complet nefondate deoarece reclamantului nu i s-a adus nici un prejudiciu de natură să antreneze obligarea autorităţii la plata sumei de 1000 de lei, pretenţia fiind numai afirmată fără a detalia spectrul vătămărilor (atingere a onoarei, lezarea imaginii publice, etc.).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2566 din 28 mai 2010, a admis în parte cererea reclamantului B.I., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
A obligat pârâtul să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata daunelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în cauză, s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/09.07.2002), având în vedere că reclamantul s-a adresat Secţiei Consulare a A.R.C., cu o primă cerere la data de 29 martie 2006 şi ulterior la data de 28 aprilie 2009 şi 2 octombrie 2009.
Astfel că, în baza art. 1 şi 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis în parte cererea şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, în consecinţă, a obligat pe pârât să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata daunelor, Curtea l-a respins, ca neîntemeiat, deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă privind suportarea vreunui prejudiciu prin neprimirea cererii sale din martie 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şu netemeinicie.
Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudenţa europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
A susţinut că justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii solicitate de reclamant nu poate atrage condamnarea autorităţii abilitate deoarece contenciosul administrativ sancţionează culpa administrativă şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii.
Recurentul a mai arătat că motivele invocate şi care nu au fost valorizate ca şi cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială din moment de actul de organizare a activităţii M.A.E. în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei.
În acest sens a invocat faptul că nivelul de angajare logistică şi ca resursă umană pe teritoriul altui stat se supune prevederilor art. 20 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind raţionale şi normale, având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză".
În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O. şi H. c/Olanda.
În fine recurentul a arătat că în prezent legislaţia a fost modificată prin OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, putând, în actualele condiţii să depună cereri şi la sediul A.N.C.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 29 martie 2006 şi ulterior 28 aprilie 2009 şi 2 octombrie 2009, şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a A.R.C., întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 2566 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1520/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
