ICCJ. Decizia nr. 1520/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1520/2011
Dosar nr.714/33/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comerciala de contencios administrativ si fiscal, la data de 28 aprilie 2010, reclamantul P.Şt. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.J.P. SĂLAJ, anularea Hotărârii nr. 6021/2010 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice cu acordarea drepturilor aferente conform legii.
C.J.P. Sălaj, prin întâmpinarea formulata a solicitat respingerea cererii, deoarece, în dovedirea susţinerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte şi, mai mult, declaraţiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicţii în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
Prin sentinţa civila nr. 268 din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comerciala de contencios administrativ si fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.Şt. împotriva pârâtei C.J.P. SĂLAJ si în consecinţă a dispus anularea hotărârii nr. 6021 din 08 februarie 2010 emisă de pârâtă si obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945, cu acordarea drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 28 aprilie 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut ca dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999 se poate realiza în condiţiile definite de art. 4 al aceluiaşi act normativ.
Ca atare, având in vedere că, declaraţiile autentificate ale martorilor P.C. şi G.I. nu au fost suficient de convingătoare prin conţinutul lor, Curtea, în temeiul art. 129 alin. (4) – (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, a dispus audierea acestor martorii, sub prestare de jurământ, pentru a se lămurii chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu.
În temeiul prevăzut art. 193 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului P.C., care prin declaraţia dată în faţa instanţei, a confirmat calitatea de refugiat a reclamantului, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.
Prima instanţa a reţinut ca în urma analizei probei testimoniale administrată, s-a constatat că declaraţiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru care a statuat ca reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de drepturile reglementate de OG nr. 105/1999 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Sălaj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi de art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" iar conform art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 „hotărârea prin care s-a soluţionat acţiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 2 iulie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 iulie 2010, prin poştă, potrivit plicului aflat la fila nr. x a dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (l) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".
Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voinţa lui, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 268 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzil5 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1514/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1522/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
