ICCJ. Decizia nr. 1399/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1399/2011
Dosar nr. 7352/111/2009
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009, reclamantul A.F.S. a solicitat obligarea pârâtului Registrul Auto Român la eliberarea cărţii de identitate privind autoturismul marca A.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 01 octombrie 2008 a achiziţionat din Cehia autoturismul marca A., pentru care a încheiat contract de vânzare-cumpărare şi a achitat preţul de 4.000 euro.
După întocmirea formalităţilor necesare la autorităţile din Cehia pentru radierea autoturismului şi aducerea lui în ţară, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtului în vederea întocmirii cărţii de identitate, dar cererea sa a fost respinsă cu motivarea că autoturismul cumpărat figurează furat din Cehia din data de 18 iunie 2006 şi că au fost sesizate organele de cercetare penală române.
Reclamantul a precizat că dosarul penal a fost finalizat prin ordonanţa din 12 august 2009, prin care i-a fost restituit autoturismul în vederea utilizării pe teritoriul României şi că, faţă de această soluţie, apare ca nefiind justificat refuzul pârâtului de a elibera cartea de identitate a autoturismului, în vederea înmatriculării în circulaţie.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa nr. 214/CA din 16 iunie 2010, constatând că pârâtul Registrul Auto Român a refuzat în mod întemeiat eliberarea cărţii de identitate pentru autoturismul cumpărat de reclamant din Cehia, deoarece acesta figurează furat în Cehia şi principalele elemente de identificare au fost modificate, respectiv tabla purtătoare a numărului de identificare poansonat pe caroseria autoturismului a fost înlocuită cu o altă tablă de la un alt autoturism.
Referitor la dreptul reclamantului de a circula cu autoturismul în România, instanţa de fond a constatat că prin ordonanţa emisă la data de 12 august 2009, procurorul a dispus restituirea autoturismului în vederea utilizării lui pe teritoriul României, însă la acea dată era în vigoare autorizaţia de circulaţie provizorie care permitea circulaţia până la data de 24 septembrie 2009, dar după această dată, nu mai subzistă dreptul de a circula pe teritoriul României.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În primul motiv de recurs, invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii privind repoansonarea numărului de identificare real al autoturismului, identificat de parchet, aşa după cum rezultă din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă de procuror la data de 10 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 2135/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond încalcă primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate, deoarece a fost înlăturată fără nicio justificare buna-credinţă a recurentului la cumpărarea autoturismului din Cehia, iar lipsirea sa de bunul achiziţionat aduce atingere dreptului de proprietate, garantat prin Legea fundamentală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant A.F.S. a avut ca obiect obligarea Registrului Auto Român la eliberarea cărţii de identitate privind autoturismul marca A.
Această cerere nu a fost modificată sau completată în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. până la soluţionarea fondului cauzei, astfel că instanţa de fond nu a fost sesizată să se pronunţe asupra cererii de repoansonare a numărului de identificare real al autoturismului.
Faţă de obiectul acţiunii dedusă judecăţii, se constată că instanţa de fond a respectat limitele învestirii sale şi, în consecinţă, este nefondată critica adusă prin primul motiv de recurs privind omisiunea de pronunţare asupra unui capăt de cerere.
Lipsa de temei a acestui prim motiv de recurs rezultă şi din faptul că, la data de 23 iulie 2010, ulterior pronunţării hotărârii recurate, recurentul a formulat o nouă acţiune, prin care a solicitat obligarea Registrului Auto Român să poansoneze pe autoturismul marca A., numărul de identificare real nr. X în loc de nr. Y, iar acţiunea respectivă a fost soluţionată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 265/CA din 06 octombrie 2010.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondată, întrucât refuzul intimatului Registrul Auto Român este justificat faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România, aprobată prin Legea nr. 230/2003, care interzic eliberarea cărţii de identitate pentru un autovehicul a cărui identitate nu poate fi stabilită şi care prezintă modificări neautorizate ale numărului de identificare.
Conform prevederilor legale susmenţionate, vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de către Registrul Auto Român din cauza modificării numărului de identificare, astfel cum a fost acesta realizat de către constructor sau de către autorităţile competente, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate.
Nefiind stabilită identitatea reală a autoturismului, instanţa de fond a constatat corect că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru eliberarea cărţii de identitate şi a certificatului de autenticitate pentru autoturismul cumpărat de recurentul-reclamant din Cehia.
Susţinerile din recurs privind prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent şi regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere.
În consecinţă, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare-cumpărare a autoturismului faţă de care autoritatea intimată are calitatea de terţ şi nu-i sunt opozabile apărările şi excepţiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credinţă al unui bun mobil.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.F.S. împotriva sentinţei nr. 2314 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1400/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
