ICCJ. Decizia nr. 1404/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1404/2011
Dosar nr. 283/35/2010
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 262 din 04 octombrie 2010, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti; a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul P.V. împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; a anulat Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de pârât; a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti la plata sumei de 50.848 RON în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri, reprezentând salariile indexate şi toate drepturile băneşti care i se cuveneau (inclusiv premiul anual) în calitate de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Satu Mare, pentru perioada 7 mai 2009 - 13 aprilie 2010, sumă care va fi reactualizată cu indicele mediu al preţurilor calculat cu începere de la data la care trebuiau efectuate plăţile salariale conform contractului de management educaţional şi până în momentul achitării lor efective, precum şi la plata sumei de 4046,23 RON în favoarea reclamantului reprezentând cheltuieli de judecată, taxa de timbru şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
E xcepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, acţiunea în anularea unui act administrativ emis în temeiul unei ordonanţe a Guvernului declarată neconstituţională ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate într-o altă cauză, poate fi introdusă direct la instanţa de contencios competentă, în limitele unui termen de decădere de 1 an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of..
Acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 03 martie 2010, cu respectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei a reţinut că prin Ordinul nr. 3657 din 13 aprilie 2006 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reclamantul P.V. a fost numit în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Satu Mare.
În temeiul acestui ordin şi a Legii 128/1997 s-a întocmit contractul de management educaţional din data de 5 mai 2008 pentru o perioadă determinată de 4 ani cu începere de la data emiterii ordinului ministerului anterior amintit şi până la data de 13 aprilie 2010.
Ulterior, prin Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării s-a dispus încetarea contractului de management anterior menţionat şi eliberarea reclamantului din funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Satu-Mare.
În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale conform cărora, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
P rin Decizia 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale s-a constatat că Legea pentru aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, reţinându-se existenţa unui viciu de neconstituţionalitate extrinsecă. constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, este sustras competenţei sale.
Potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) şi (3) Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie, iar dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
În speţă, problema care se pune este aceea a efectelor deciziei Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgentă care a stat la baza emiterii unui act administrativ (Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti) a cărui anulare se solicită prin acţiunea în contencios administrativ.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţele de guvern sau prin dispoziţii din Ordonanţe, poate avea ca obiect şi anularea actelor administrative emise în baza acestora.
De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că„ În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competenţă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a reţinut că decizia Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului pendinte, aşa încât, raportat la considerentele expuse, instanţa a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor de fond invocate de reclamantă în acţiune, care vizează încălcarea prevederilor art. 20, 41 alin. (1) şi 44 din Constituţia României, art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, şcolare şi culturale, art. 2, art. 7 şi art. 21 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 parag. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ..
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009.
Totodată, a susţinut că instanţa de fond nu a reţinut apărările sale, prin care a arătat că prevederile art. II O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi în cauză, a fost respectat principiul simetriei actelor administrative, întrucât ordinul contestat a fost emis de aceeaşi autoritate publică care a dispus şi numirea în funcţia publică a intimatului.
În opinia recurentului, Ordinul nr. 3890 din 06 mai 2009 suspus cenzurii instanţei este legal, pentru că la data emiterii, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare.
De altfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) Legea nr. 47/1992 cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În altă ordine de idei, a arătat că, potrivit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forţă juridică superioară, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educaţional încheiat de domnul P.V. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Prealabil examinării criticilor formulate de către recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului remarcă faptul că partea din hotărâre care vizează soluţionarea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile nu a fost atacată, aşa încât nu va face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de control judiciar, ea trecând în puterea lucrului judecat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educaţional al intimatului-reclamant şi eliberarea acestuia din funcţia de inspector şcolar adjunct la Inspectoratului Şcolar al Judeţului Satu Mare, în temeiul dispoziţiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum şi H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum şi H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Prevederile art. II O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că:
Alin.(1) „ Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii şi inovarii. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condiţiilor din contractul de management educaţional se face trimestrial".
Potrivit alin. (2) “Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare înceteaza în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/ 2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la legalitatea ordinului contestat care este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Faţă de cele mai sus expuse şi reţinând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunţată şi publicată în M. Of. anterior soluţionării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susţinerea recurenţilor privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile unui act normativ se dovedeşte a fi nefondată.
Totodată, Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 9 alin. (4) Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Împrejurarea reală învederată de recurent, că la momentul emiterii ordinului, cadrul normativ nu conferea autorităţii publice nicio marjă de apreciere, nu este de natură a conduce la o altă soluţie, întrucât prevederile art. 9 Legea contenciosului administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecinţelor create prin ordonanţe neconstituţionale iar adoptarea punctului său de vedere ar conduce la lipsirea de conţinut a dispoziţiilor legale menţionate.
Aşadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituţionale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, astfel că, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acţiunii, motivarea în fapt şi în drept fiind pertinentă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că nu există motive de modificare sau de casare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. sau art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 146 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1403/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1406/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
