ICCJ. Decizia nr. 1455/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1455/2011
Dosar nr. 7578/1/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1542 pronunţată în data de 17 martie 2010 a admis recursul declarat de A.N.P.C. împotriva Sentinţei nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, a respins recursul declarat de Marinescu Gheorghe împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că în lipsa unei expertize contabile, probă pe care părţile au refuzat-o în cauză, din actele existente la dosar rezultă că suma ce se impune a fi acordată recurentului M.G. este reprezentată de diferenţa între veniturile obţinute în perioada august 2007 - februarie şi octombrie 2008 şi veniturile pe care le-ar fi putut obţine dacă ar fi ocupat funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la O.P.C. Dolj în aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant M.G., Înalta Curte a constat că este nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite dispoziţiilor art. 1169 C. civ., în sensul că sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
La data de 20 septembrie 2010 M.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1542 din 17 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Contestatorul a invocat ca temei al căii extraordinare de atac exercitate dispoziţiile art. 317 şi urm. C. proc. civ., arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 136/2009 a Curţii de Apel Craiova, mai exact ca instanţa de control judiciar nu a ţinut cont de solicitarea apărătorului său de amânare a cauzei deoarece fusese angajat cu foarte puţin timp înainte de termenul de judecată şi a amânat pronunţarea; soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este, în opinia contestatorului, greşită atât în privinţa recursului declarat de A.N.P.C. cât şi în privinţa recursului său care a vizat prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin emiterea Ordinului nr. 328 din 20 octombrie 2008.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 10 martie 2011 s-au invocat şi dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. precum şi C.E.D.O., apreciindu-se că se impune desfiinţarea Deciziei nr. 1542/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Contestaţia în anulare formulată de M.G. va fi respinsă pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs se poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare numai pentru anumite motive şi în anumite condiţii expres prevăzute în art. 317 C. proc. civ. (contestaţie în anulare generală) sau în conformitate cu dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţie în anulare specială).
Aşa cum se poate observa din motivarea scrisă a contestaţiei în anulare de faţă, motivul invocat de contestator şi care vizează neprimirea cererii de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării, cu aplicarea însă a dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., nu se regăseşte printre motivele expres menţionate în cuprinsul art. 317 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
Prevederile art. 318 C. proc. civ. care reglementează ceea ce doctrina juridică a numit ca fiind „contestaţie în anulare specială", cale extraordinară de atac, de retractare, sunt la rândul lor extrem de clare, teza I a acestor prevederi trimiţând la greşelile materiale săvârşite eventual de instanţă, iar teza a II-a vizând omisiunea cercetării vreunuia din motivele de recurs.
Deşi indicat şi acest temei (art. 318 C. proc. civ.) nu se precizează în nici un fel care din condiţiile limitativ prevăzute de lege se consideră a fi aplicabile.
Cum motivele prezentate pentru retractarea deciziei pronunţate de recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de art. 317 şi de art. 318 C. proc. civ., prezenta contestaţie în anulare nu este admisibilă şi de aceea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei nr. 1542 pronunţată în data de 17 martie 2010 de Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1437/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 176/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
