ICCJ. Decizia nr. 1416/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1416/2011
Dosar nr. 10331/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 ianuarie 2008, pe rolul Judecătoriei Oneşti, reclamanta R.N.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SN S. SA Bucureşti - sucursala Salina - Tg. Ocna constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru suprafaţa de 1.302,97 mp.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 1026/ R din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Bacău.
Prin Sentinţa civilă nr. 11 din 5 februarie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa plângerii prealabile şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu SN S. SA Salina Tg. Ocna şi M.E.C.M.A. Bucureşti.
Prin Decizia nr. 5277 din 26 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de R.N.P. împotriva Sentinţei nr. 11 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, constatând existenţa autorităţii de lucru judecat.
2. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva Deciziei nr. 5277 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat la data de 15 decembrie 2010, contestaţie în anulare contestatoarea R.N.P. - D.S. Bacău, prin care a solicitat anularea deciziei, iar pe fond admiterea recursului formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susţinerea căii de atac promovate contestatoarea arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de recurs a soluţionat cauza de o excepţie invocată din oficiu, cu depăşirea limitelor motivului de recurs invocat de recurent şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În acest sens consideră recurentul că întrucât instanţa de fond soluţionase cauza pe excepţia inadmisibilităţii, deci fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, admiţând recursul ar fi trebuit să trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond şi nicidecum să se pronunţe pe o excepţie invocată din oficiu.
Totodată, se mai susţine că în mod greşit a fost reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa civilă nr. 818/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care respectivul litigiu nu a fost soluţionat pe fond ci tot pe o excepţie.
3. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept reţinut faţă de motivele invocate de contestatoare, respective art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 teza I Cod de procedură civilă, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. contestaţia în anulare se poate promova când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Înalta Curte reamintind, jurisprudenţa sa constată în sensul că, contestaţia în anulare obişnuită, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2, este admisibilă numai pentru neregulariţăţi procedurale referitoare la normele de competenţă şi nu în cazul unor eventuale greşeli de judecată, oricare ar fi natural lor, constată că invocarea încălcării dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., nu se încadrează în exigenţele textului indicat.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
De asemenea, este de necontestat că motivele contestaţiei în anulare specială trebuie să fie circumscrise la împrejurările limitative prevăzute de art. 318 C. proc. Civ., aşa că partea nu poate invoca cu succes alte motive decât cele care se încadrează în dispoziţiile legale menţionate anterior.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
Prin urmare nu pot fi primate susţinerile contestatorilor referitoare la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 818/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care nu este admisibil, ca pe această cale, să se examineze justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de recurs.
Înalta Curte, apreciază că, raportat la exigenţa textului de lege arătat, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, nici prin raportare la susţinerile referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii, prin soluţionarea cauzei pe o excepţie invocată din oficiu, care exced motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs, reţinând în acest sens că instanţa de fond, nu s-a aflat într-o confuzie, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. ci a procedat, în raport cu înscrisurile aflate la dosar la soluţionarea excepţiei de ordine publică a autorităţii de lucru judecat.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 şi nici a art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.N.P. – D.S. Bacău împotriva Deciziei nr. 5277 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1410/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1422/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
