ICCJ. Decizia nr. 195/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 195/2011
Dosar nr. 560/59/2010
Şedinţa de la 14 ianuarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul S.V. a chemat în judecată pe A.P.D.R.P. Bucureşti, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună anularea Deciziei nr. 2881 din 17 februarie 2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că acţiunea reclamantului are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanţă bugetară care nu depăşeşte 500.000 lei, soluţionarea litigiului este de competenţa tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în condiţiile în care reclamantul are sediul situat în judeţul Caraş-Severin, Curtea de Apel Timişoara a constatat că este competent Tribunalul Caraş-Severin sau Tribunalul Bucureşti, însă cum reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalul Caraş-Severin, fiind respectată astfel opţiunea reclamantului.
La rândul său, Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 466 din 6 octombrie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Totodată, constată ivit conflict negativ de competenţă şi trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării cauzei.
Pronunţând această soluţie, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 privitoare la competenţa după valoare, întrucât litigiul nu priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, fiind irelevant faptul că prin actul contestat s-a constituit un debit în sarcina reclamantului.
A mai reţinut Tribunalul Caraş-Severin că potrivit prevederilor OG nr. 79/2003, acţiunile referitoare la constituirea de debite de către A.P.D.R.P. sunt de competenţa materială a secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, conform art. 10 alin. (l) teza a ll-a din Legea nr. 554/2004.
Soluţionând conflictul negativ ivit între Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Caraş-Severin, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
După cum se constată din înscrisurile existente la dosarul cauzei, impunerea în litigiu a fost calculată ca urmare a încheierii contractului nr. C 3.4068251100012, între Agenţia S.A.P.A.R.D. (actualmente A.P.D.R.P.) şi S.V., având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 11.468, 87 lei.
Suma în litigiu a fost stabilită prin procesul verbal de constatare nr. 03 din 04 ianuarie 2010, emis în temeiul dispoziţiilor OG nr. 79/2003, pentru neregularitatea produsă în utilizarea ajutorului financiar nerambursabil primit prin Programul S.A.P.A.R.D. şi a deciziei nr. 2881 din 17 februarie 2010 de soluţionare a contestaţiei nr. 803 din 18 ianuarie 2010
Conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Procesul-verbal de constatare nr. 03 din 04 ianuarie 2010 întocmit de, A.P.D.R.P. reprezintă, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din OG nr. 79/2003, modificată, titlu de creanţă, iar potrivit alin. (4), constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.
Din acest motiv, competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal ce soluţionează plângerea împotriva deciziei administrativ - fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcţie de suma contestată, conform textului legal amintit şi nu în funcţie de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanţă.
Având în vedere considerentele expuse cât şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.V. şi A.P.D.R.P. în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 196/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
