ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 177/2011
Dosar nr. 4618/1/2010
Şedinţa de la 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.L. Zărneşti prin P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C.P., să se dispună desfiinţarea deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât şi pe cale de consecinţă să se anuleze în parte Nota de debit nr. 546864 din 16 martie 2005 şi nota de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 emise de M.F.P. – O.P.C.P. în sensul de a se constata că urmează a rambursa pârâtului suma de 38.790,32 Euro şi nu suma de 112.631,63 Euro. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării actelor administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că „notele de debit" emise de către M.F.P. – O.P.C.P. sunt netemeinice şi nelegale şi solicită anularea în parte a actului menţionat, în sensul de a constata că urmează a rambursa către pârât suma de 38.790, 32 Euro.
Prin sentinţa nr. 40 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.L. Zărneşti, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. şi în consecinţă a desfiinţat Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât şi a anulat în parte notele de debit emise de M.F.P. – O.P.C.P. astfel: Nota de debit nr. 546864 din 16 martie 2005 până la concurenţa sumei de 40.827,33 euro şi nota de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 până la concurenţa aceleiaşi sume cu dobânda calculată la aceasta în cuantum de 3,56% pe an.
Totodată, a respins restul pretenţiilor reclamantului şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5776 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 82 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis cererea formulată de C.L. Zărneşti privind completarea sentinţei nr. 40 din 26 februarie 2010 şi a dispus completarea sentinţei în sensul că a obligat pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial şi a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 40 din 26 februarie 2010, formulată de C.L. Zărneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că deşi prin Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. a respins contestaţia formulată de C.L. Zărneşti ca neîntemeiată, practic nu a soluţionat pe fond cererile reclamantului.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cadrul Convenţiei de Grant părţile au stabilit, de comun acord, că A.C.L. Zărneşti va asigura cofinanţarea atât în bani cât şi în natură, iar obligaţia cofinanţării în natură a fost realizată prin punerea la dispoziţie în folosul proiectului a unui teren pentru organizarea de şantier în suprafaţă de 1.000 mp, contribuţie evaluată la 10.000 euro.
Având în vedere şi concluziile expertului numit în cauză, prima instanţă a apreciat că în situaţia în care contravaloarea bunului imobil reprezintă o cheltuială eligibilă, suma de rambursat este de 40.827,33 euro, această sumă fiind calculată în funcţie de cotele de contribuţie ale părţilor la finanţarea proiectului şi în funcţie de sumele avansate de părţi în cadrul derulării lucrărilor.
Totodată, instanţa de fond, având în vedere prevederile OG nr. 79/2003, a constatat că reclamantul datorează şi dobânzi de întârziere calculate la suma de rambursat. Susţinerile reclamantului că nu datorează dobânzi sunt neîntemeiate. Acestea vor fi calculate la suma de rambursat şi până la data plăţii acesteia.
Împotriva acestei a declarat recurs pârâtul M.F.P., O.P.C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs, se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra legalităţii notei de debit nr. 54684 din 16 martie 2005. fără a eluda prevederile imperative ale Titlului IX C. proCod Fiscal
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât şi pe cale de consecinţă anularea notei de debit 546864 din 16 martie 2005 şi a notei de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 emise de M.E.F. – O.P.C.P., în sensul de a se constata că reclamantul C.L. Zărneşti prin P. urmează a rambursa suma de 38.790, 32 Euro şi nu suma de 112.631, 63 Euro.
Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva notelor de debit şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară, în sumă de 112.631, 63 Euro, al cărei cuantum în lei este sub pragul de 500.000 lei, asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
Soluţia decurge şi din aplicarea prevederilor art. 9 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi din fondurile de cofinanţare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanţe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislaţia în vigoare privind contestarea de plată a creanţelor bugetare.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.F.P - O.P.C.P. împotriva Sentinţei civile nr. 40/ F din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva Sentinţei nr. 82 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţele atacate şi trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 195/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
