ICCJ. Decizia nr. 1517/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1517/2011
Dosar nr. 1764/2/2010
Şedinţa publică de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3116 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu Autoritatea Electorală Permanentă, prin care reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 198 din 10 decembrie 2009, reintegrarea în funcţia deţinută anterior producerii efectelor ordinului atacat, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în intervalul cuprins între 10 decembrie 2009 şi momentul integrării efective în muncă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Reclamantul a criticat ordinul prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu avut cu Autoritatea Electorală Permanentă, ca fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 18-20 Legea nr. 329/2009 raportate la considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1414/2009 (pct. 2 din motivarea respectivei hotărâri)şi de asemenea contrară normelor constituţionale ce garantează dreptul de proprietate privată (art. 44 din Legea fundamentală), precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, consemnată în cauza Buchen contra Cehiei (2002).
Potrivit art. 20, art. 18 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) lit. a) Legea nr. 329/ 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, persoanele care sunt pensionari cumularzi la data intrării în vigoare a Cap. IV Legea nr. 329/2009, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prima instanţă a constatat că persoanele în cauză, în speţă şi reclamantul, au avut la dispoziţie un termen de 15 zile, de la data intrării în vigoare a acestui capitol, pentru a-şi exprima opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, potrivit celor anterior enunţate.
Conform art. 20 Legea nr. 329/2009, neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut, respectiv cel de 15 zile de la data intrării în vigoare a Cap. IV Legea nr. 329/2009, constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.
Instanţa de fond a constatat că pensia reclamantului stabilită prin decizia de pensionare din 13 noiembrie 2003, emisă de Casa de pensii a M.A.I., depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2009, respectiv valoarea de 1.693 RON, astfel că în mod corect autoritatea pârâtă a solicitat reclamantului să-şi manifeste opţiunea sa cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii sau încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia. Având în vedere faptul că reclamantul nu şi-a exprimat opţiunea, a fost emis Ordinul nr. 198 din 10 decembrie 2009 prin care au fost puse în aplicare prevederile Cap. IV Legea nr. 329/2009.
Instanţa de fond a reţinut că ordinul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale având în vedere că reclamantul a deţinut în cadrul Autorităţii Electorale Permanente funcţia de expert parlamentar, iar această funcţie nu face parte din cadrul funcţiilor publice de autoritate pentru care s-a stabilit, în mod expres prin Legea fundamentală, o anumită durată a mandatului, dispoziţiile Cap. IV Legea nr. 329/2009 fiindu-i pe deplin aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut că ordinul atacat este nelegal, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 18-20 Legea nr. 329/2009 şi prin raportare la considerentele şi dispoziţiile Deciziei Constituţionale nr. 1414/2009.
Consideră recurentul că în conformitate cu Anexa nr. 1 Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, funcţia de expert parlamentar este o funcţie de execuţie din structurile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, căruia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Cap. IV Legea nr. 329/2009 iar temeiul avut în vedere la emiterea ordinului atacat, este contrar normelor constituţionale ce garantează dreptul de proprietate privată precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii atacate, susţinând în esenţă că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20, art. 18 alin. (1) şi art. 17 alin. (82) lit. a) Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, persoanelor care sunt pensionari cumularzi la data intrării în vigoare a Cap. IV din lege, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conform dispoziţiilor art. 20 Legea nr. 329/2009, neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut, respectiv cel de 15 zile de la data intrării în vigoare a Cap. IV din lege, constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.
Criticile formulate de recurentul-reclamant privind nelegalitatea ordinului atacat potrivit cărora dispoziţiile legale mai sus menţionate nu se aplică pensionarilor care ocupă funcţia de expert parlamentar sunt nefondate ca şi cele referitoare la considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1414/2009.
Astfel, în ceea ce priveşte funcţia deţinută, aceea de expert parlamentar, această funcţie nu face parte din cadrul funcţiilor publice de autoritate, pentru care s-a stabilit prin Constituţie o anumită durată a mandatului, în fapt recurentul-reclamant desfăşurându-se şi activitatea în cadrul instituţiei intimate, ca urmare a numirii sale în această funcţie la data de 1 aprilie 2008.
Conform art. 5 alin. (1) şi (2) Legea nr. 7/2006, funcţiile publice parlamentare din cadrul structurilor de specialitate sunt funcţii publice în care sunt numite, pe durată nedeterminată, persoane care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 3 din lege, iar raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire.
Astfel fiind, rezultă că prevederile Cap. IV Legea nr. 329/2009 sunt aplicabile funcţiei deţinute de către recurentul-reclamant astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa criticată.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant cu privire la incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1414/2009, se constată că sunt nefondate, întrucât în analiza constituţionalităţii prevederilor Cap. IV Legea nr. 329/2009 s-a reţinut că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită prin Constituţie, ori funcţia deţinută de recurentul-reclamant nu a fost exercitată în baza unui astfel de mandat, cum am arătat în precedent.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.V. împotriva sentinţei civile nr. 3116 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1518/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
