ICCJ. Decizia nr. 1518/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1518/2011
Dosar nr. 11352/2/2010
Şedinţa publică de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5120 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul salariaţilor din A.D.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a suspendat executarea Ordinului nr. 2291 din 28 octombrie 2010 al ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Reclamantul Sindicatul salariaţilor din A.D.S. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a solicitat instanţei suspendarea Ordinului pârâtului nr. 2291 din 28 octombrie 2010 prin care s-a procedat la reîncadrarea personalului A.D.S. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare.
În motivarea cererii sale reclamantul a susţinut că potrivit art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010, numai după încetarea contractului de muncă colectiv, personalul instituţiei va fi reîncadrat pe noile funţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine, ori în finanţare, după caz.
De asemenea, conform art. 1 alin. (6), în cazul personalului din autorităţile şi instituţiile publice care şi-au schimbat regimul de finanţare care a fost reîncadrat în cursul anului 2009, nivelul de salarizare rămâne cel de la data reîncadrării.
A arătat reclamantul că în ciuda acestor dispoziţii legale, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 2291 din 28 octombrie 2010 prin care se încearcă o nouă reîncadrare a personalului A.D.S., stabilindu-se un alt nivel salarial, efectul său direct asupra nivelului veniturilor personalului A.D.S., avându-se în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 118/2010 reluate la art. 4 din ordin, este o diminuare a acestora cu până la 75%.
În ce priveşte condiţia cazului bine justificat, reclamantul a menţionat că, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, pentru a se justifica existenţa unui caz bine justificat reclamantul trebuie să înfăţişeze instanţei împrejurări legate de starea de fapt, de diligentele depuse, de atitudinea autorităţii, de posibile efecte asupra instituţiei/ autorităţii publice sau asupra altor persoane.
Astfel, odată ce a notificat emitentul actului administrativ că emiterea lui reprezintă un abuz de drept, un exces de putere, iar acesta stăruie în poziţia sa abuzivă, este vorba despre un caz bine justificat, fiind un act administrativ devenit "litigios".
În plus, după cum este general admis în dreptul administrativ, suspendarea unui act administrativ se impune atunci când prezumţia de legalitate care îl caracterizează "păleşte" sau nu poate fi nici măcar percepută, când actul nu se bucură de credibilitate şi forţa, datorată unei nelegalităţi evidente.
În speţă, a susţinut reclamantul, în primul rând, ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010, exact actul normativ în aplicarea căruia se presupune că este emis, dispoziţiile respective prevăzând expres şi neechivoc faptul că reîncadrarea personalului pe noile funcţii se va face după încetarea contractului de muncă colectiv.
Or, contractul colectiv de muncă înregistrat din 03 octombrie 2008 la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a Municipiului Bucureşti, este în vigoare, urmând a produce efecte până la data de 03 octombrie 2011, în raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din cadrul acestuia coroborat cu faptul că nicio parte nu a formulat notificare de denunţare până la termenul limită de 02 septembrie 2010.
În concluzie, a susţinut reclamantul, cât timp prin ordinul atacat au fost emise măsuri în sensul reîncadrării înainte de termenul imperativ impus de lege, urmează a reţine nelegalitatea actului administrativ atacat sub acest aspect.
Prima instanţă a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, actul administrativ care face obiectul litigiului, nu conţine elementele necesare pentru a constitui actul administrativ de reîncadrare a personalului pe noile funcţii, deşi Ordinul nr. 2291 din 28 octombrie 2010 este emis în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) O.U.G. nr. 1/2010, sus menţionate.
Acest act menţionează doar funcţiile noi stabilite prin asimilare cu cele din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fără să arate în concret care funcţii din organigrama A.D.S. corespund funcţiilor noi.
Aceasta în condiţiile în care reîncadrarea în noile funcţii se realizează, potrivit art. 1 alin. (3), „corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului".
Instanţa de fond a apreciat că ordinul reglementează doar funcţiile noi la care cele din fosta organigramă a A.D.S. vor fi raportate în vederea asimilării.
Cu toate acestea, a apreciat prima instanţă analizându-se ordinul nr. 2291/2010, s-a constatat că acesta cuprinde dispoziţii referitoare la stabilirea drepturilor salariale.
Curtea a apreciat că aceste împrejurări sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 14 alin. coroborate cu art. 2 lit. t) Legea nr. 554/2004.
De asemenea prima instanţă a reţinut că aspectele invocate de reclamantă în susţinerea pagubei produse - lipsa remunerării salariaţilor A.D.S. pentru lunile octombrie şi noiembrie 2010- nu au fost contestate de pârâtă, şi cu atât mai puţin aceasta nu a dovedit o situaţie de fapt contrară.
În fine, Curtea a mai constatat că aspectele de fapt ce stau la baza primului motiv al cererii de suspendare - legate de încetarea contractului colectiv de muncă - nu pot fi stabilite pe baza probelor administrate în acest proces, urmând ca acestea să fie lămurite în urma administrării şi aprecierii probelor de instanţa ce va fi investită cu cererea de anulare a actului (aspecte de fapt privind comunicarea denunţării contractului, împrejurările în care, potrivit apărărilor pârâtei, comunicarea nu ar fi fost primită de reclamant).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului său întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. , pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat în esenţă:
- Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii.
Consideră recurenta că deşi instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 2291/2010 nu conţine elementele necesare pentru a constitui actul administrativ de reîncadrare a personalului pe noile funcţii (…)acest act menţionează doar funcţiile noi stabilite prin asimilare cu cele din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fără să arate în concret care funcţii din organigrama Agenţiei Domeniilor Statului corespunde funcţiilor noi - nu argumentează aceste constatări aşa cum prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ..
Arată recurentul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a stabilit doar cadrul general privind salarizarea personalului din A.D.S., prin arătarea funcţiilor pe care A.D.S. urma să reîncadreze personalul, întrucât acesta nu cunoştea funcţiile deţinute de personalul din A.D.S., motiv pentru care prin art. 5 din ordin s-a stabilit în competenţa Agenţiei Domeniilor Statului întocmirea statului de funcţii.
S-a mai arătat că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele care vor fi prezentate în cele ce urmează:
Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 2291 din 28 octombrie 2010 are la bază între altele, prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) O.U.G. nr. 1/2010, Legea cadru nr. 330/2009.
Potrivit art. 1 alin. (3) şi (4) O.U.G. nr. 1/2010 „ După împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menţionat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz”.
„Drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituţia sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz. Acestui personal i se acordă şi sporurile prevăzute în notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum şi indemnizaţia de conducere, după caz”.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acest ordin menţionează doar funcţiile noi stabilite prin asimilare cu cele din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dar nu se arată care anume funcţii din organigrama Agenţiei Domeniilor Statului corespund funcţiilor noi.
Ori la o primă „pipăire” a legalităţii emiterii acestui ordin se observă o neconcordanţă cu exigenţele art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010 în sensul că „reîncadrarea în noile funcţii se realizează corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului”.
Şi referirea în art. 5 al Ordinului la aprobarea Statului de funcţii de către A.D.S., confirmă caracterul incomplet al actului administrativ prin prisma prevederilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 - situaţie ce va putea fi lămurită o dată cu judecarea fondului cererii.
În consecinţă, se constată că instanţa fondului a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 5120 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.100 RON către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1526/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
