ICCJ. Decizia nr. 1535/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1535/2011
Dosar nr. 3241/2/2009
Şedinţa de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4275 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul K.H., în sensul că a fost constatată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului K.H..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2009 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul K.H. să se constate existenta calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul K.H..
Reclamantul a arătat faptul că, potrivit documentelor din dosarul fond reţea nr. R 284045 (cotă C.N.S.A.S.) al cărui titular este paratul K.H., nu există Angajament semnat de către acesta subliniind că acest fapt este total lipsit de importanţă deoarece legiuitorul a înţeles să condiţioneze constatarea calităţii de colaborator de stricta furnizare de date şi informaţii organelor de Securitate şi nu de existenţa unui astfel de angajament scris. Or, nu importă acest viciu de procedură în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii atâta timp cât există probele scrise care atestă furnizarea de informaţii către Securitate potrivit art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul a formulat întâmpinare şi a solicitat să se constate că nu a fost colaborator al Securităţii, arătând că nu a semnat niciodată un angajament în această privinţă; toate informaţiile au fost obţinute în urma unor întrebări la care a răspuns; nu a furnizat nici o informaţie din iniţiativa proprie; nu a avut până acum cunoştinţă că a avut un pseudonim „M.".
A precizat că nu a fost informator, nici colaborator a1 Securităţii.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea din 25 ianuarie 2007 adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat verificarea, în temeiul Legii nr. 187/1999 în ceea ce îl priveşte pe pârâtul K.H., în prezent deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Pârâtul a fost supus verificărilor sub aspectul colaborării cu organele fostei Securităţi şi urmare a acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare din 24 septembrie 2008, în temeiul căreia a sesizat instanţa cu prezenta acţiune, depunând la dosar înscrisurile identificate în arhiva ce a aparţinut fostei Securităţi, privitoare la pârât.
Din cuprinsul Notei de Constatare menţionate mai sus rezultă ca paratul K.H. a fost recrutat în calitate de colaborator în anul 1979, pe linia problemei contraspionaj vest-german, având nume de colaborator „M.", perioada colaborării fiind din 1979-1986.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost identificat cu dosarul nr. R 284045, iar din conţinutul înscrisurilor analizate a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în condiţiile în care prin activitatea desfăşurată era util Securităţii pentru a culege informaţii despre elemente aflate in atenţia acestora.
Astfel, instanţa a reţinut că pârâtul a primit sarcini în ceea ce priveşte pe ziaristul german M.G., de a permanentiza relaţiile să reţină orice interes al străinului cu privire la ţara noastră, în special privind continuitatea românească în Transilvania, să-l influenţeze pozitiv pe ziarist.
S-a reţinut că organele de securitate au hotărât ca „M.” să stabilească prin discuţii cu P. aprecierile acestuia referitor la eficienţa colaborării cu I.D.L. şi, în concret, în ce constă aceasta. De asemenea, informatorul M. a relatat despre W. urmărit prin DUI fiind trasate în continuare sarcini; pârâtul a furnizat informaţii şi despre hotărârea de a emigra a unor preoţi evanghelico-luterani,între care K.H..
Informaţiile furnizate de pârât au fost folosite pentru „încadrarea în obiectiv", pentru a se verifica alte surse, se luau măsuri după fiecare informare în scopul de a denunţa atitudini potrivnice regimului comunist, bine cunoscut fiind ca orice intenţie de a emigra sau de a avea legături cu cetăţenii străini era considerată suspectă şi tratată ca o problema de securitate a tarii.
Instanţa de fond a apreciat că pârâtul, profesor la I.E. Sibiu, avea conştiinţa timpurilor respective şi îşi dădea seama de consecinţele faptelor şi informaţiilor furnizate.
S-a reţinut că legiuitorul nu stabileşte condiţia realizării îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci numai furnizarea informaţiilor, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care sunt de natură a duce la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Apărările pârâtului, în sensul ca informaţiile furnizate au fost inofensive, persoanele care au format obiectul informării au putut ieşi din sfera suspiciunii, fiind informaţii pozitive, nu au fost primite de instanţa de fond, pentru că organele de securitate pe baza informaţiilor culese luau măsuri, se trasau sarcini, se lucrau în obiectiv persoanele respective, aşa încât cele relatate de pârât verbal ofiţerului de securitate erau considerate utile cu privire la fugarii din ţară spre exemplu, acesta fiind recompensat, stimulat în consecinţă.
Instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă pârâtul nu a semnat un angajament scris, acesta a recunoscut că a furnizat informaţii, explicând că a răspuns la întrebările puse în legătură strânsă cu siguranţa statului, ori am arătat mai sus că acest gen de informaţii puteau şi vizau denunţarea de activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, descoperirea la timp a unor fapte considerate ca fiind infracţiuni deosebit de grave.
Se reţine că pârâtul este de acord că atitudinea sa în raport de organele securităţii era de bunăvoinţă, ceea ce se datora menirii sale de preot, însă aceasta bunăvoinţă manifestată de-a lungul a 7 ani de zile, capătă o alta conotaţie mai ales daca era şi recompensată.
Este confirmat şi de către ofiţerul de securitate că pârâtul nu avea iniţiativă personală, nu a căutat ofiţerul respectiv, nu a acceptat ca întâlnirile să fie planificate din timp, însă această atitudine nu o anulează pe aceea de a fi răspuns la întrebări timp îndelungat şi de a primi anumite servicii de la aceştia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că prin informaţiile furnizate au fost încălcate dreptul persoanei urmărite la viaţa privată (art. 17 din Pactul privind drepturile civile şi politice), dreptul la liberă exprimare şi la libertatea opiniilor (art. 19 din Pactul privind Drepturile civile şi politice, art. 28 din Constituţia României din 1965), dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, în concluzie, constatând că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând soluţia instanţei de fond, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. u) O.U.G. nr. 24/2008 susţinând că potrivit acestor prevederi legale s-a instituit pentru preoţi o imunitate faţă de acţiunea de declarare a calităţii de colaborator al Securităţii, fiind instituită condiţia prealabilă a existenţei „cererii reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin”, condiţie care se constituie într-o procedură prealabilă sesizării, în sensul art. 109 C. proc. civ., fiind prevăzută de legea specială.
În susţinerea celorlalte motive de recurs invocate, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. nr. 24/2008, în ceea priveşte persoana sa.
Astfel susţine recurentul că instanţa de fond nu a cercetat situaţia de fapt, aşa cum rezultă din probele prezentate de reclamant, preluând motive din acţiunea reclamantului şi din nota de constatare, deşi aceasta din urmă nu reprezintă în sine o probă, reprezentând în fapt un rezumat întocmit de reclamant.
Totodată, recurentul susţine că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată că ar fi primit recompense materiale, în lipsa oricăror dovezi cu privire la acestea.
Apreciază recurentul că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă furnizarea unei informaţii concrete de natură a atrage pentru o persoană consecinţe de ordin penal sau administrativ ori altă urmare negativă, ceea ce nu poate atrage calitatea de colaborator, iar pe de altă parte, recurentul apreciază că la pronunţarea sentinţei, instanţa era necesar să aplice prezumţia de nevinovăţie şi să respingă acţiunea ca nedovedită.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată cu majoritate, că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurent în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, întrucât verificarea a fost efectuată de către intimat în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere calitatea recurentului-pârât de deţinător al titlului de luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi nu în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. u) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că sunt vizate denunţurile privind activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar şi cele privind îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Astfel fiind, rezultă că în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) nu se încadrează orice denunţ, ci numai cele expres menţionate, neavând relevanţă forma prin care s-au prezentat aceste denunţuri, scrisă sau verbală şi că în privinţa consemnărilor lucrătorilor Securităţii există o prezumţie de veridicitate.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză cât şi a înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de recurs, instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
Din consemnările verbale ale lucrătorilor Securităţii reţinute prin nota de constatare, sunt relatate patru cazuri concrete de furnizare de informaţii care trebuiau analizate de către instanţa de fond din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legale mai sus precizate.
Astfel, din analiza documentelor respective Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de recurent cu privire la cererea de emigrare formulată de K.H., vizează un fapt cunoscut de către autorităţi întrucât această persoană depusese cerere de emigrare iar recurentul-reclamant şi-a exprimat surpriza faţă de această decizie, apreciind că faptul care l-a determinat să solicite acest lucru se datorează bolii de care suferea.
Nici în celelalte trei cazuri reţinute prin nota de constatare, respectiv cele privitoare cetăţeni străini care au vizitat România în calitate de reprezentanţi ai cultului evanghelic sau în calitate de student al Institutului Teologic Evanghelic din Sibiu, informaţiile furnizate nu pot fi încadrate în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, nefiind întrunite condiţiile vizate de textul legal ci aspecte legate de activitatea desfăşurată de aceste persoane pe timpul şederii în România, activitate vizând colaborarea acestora cu biserica evanghelică din România.
Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut prin sentinţa atacată faptul că recurentul-pârât ar fi primit recompense materiale pentru informaţiile furnizate întrucât din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă vreo dovadă cu privire la acestea, iar acordarea vizei pentru deplasările în străinătate sau restituirea unor cărţi teologice nu pot fi apreciate ca reprezentând recompense materiale.
Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte constată că în cauză activitatea recurentului nu poate fi încadrată ca fiind aceea de „colaborator al Securităţii” întrucât lipseşte elementul esenţial prevăzut de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 respectiv îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În consecinţă, reţinând că recursul declarat este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu majoritate, va admite recursul formulat, va modifica sentinţa atacată şi în fond va respinge acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursul declarat de K.H. împotriva sentinţei nr. 4275 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.
Cu opinia separată a doamnei judecător P.M.L. în sensul respingerii recursului declarat de K.H. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1536/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
