ICCJ. Decizia nr. 1568/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1568/2011
Dosar nr. 5842/1/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1313 din 9 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de R.L. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 20 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în speţă se impune înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Contestatoarea R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1313 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând în drept dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. , aşa cum a precizat la termenul de judecată din 16 martie 2011.
În motivele iniţiale contestatoarea a susţinut că în recurs a solicitat ca intimatele Ministerul Turismului şi SC P.M. SA să prezinte originalul documentaţiei care a stat la baza înstrăinării abuzive a proprietăţii sale, deoarece a notificat societatea şi Agenţia Naţională de Privatizare cu privire la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1140 mp. din anul 1991, iar certificatul de atestate a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate a invocat-o (deoarece cuprinde şi terenul notificat) s-a emis în anul 1994, însă instanţa de fond şi instanţa de recurs nu au ţinut cont de solicitarea sa, ceea ce s-a depus la dosar reprezintă numai un memoriu tehnic şi nu documentaţia solicitată de contestatoare.
Ulterior, la termenul de judecată din 16 februarie 2011 contestatoarea şi-a precizat şi detaliat motivele arătând că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că SC P.M. SA ar fi deţinut în patrimoniul său imobilul ce a aparţinut contestatoarei şi că ar fi avut vreun titlu valabil al deţinerii acestuia, din memoriul tehnic depus la dosar nerezultând cum a intrat terenul în proprietatea fostei întreprinderi restructurate, iar Curtea de Apel Bacău în mod greşit a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fără să fi judecat fondul litigiului, solicitându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se consta nulitatea certificatului, în privinţa terenului în suprafaţă de 1140 mp. dobândit de la autorii săi.
La data de 3 martie 2011 contestatoarea a depus la dosar note scrise, prin care a reformulat motivarea contestaţiei, arătând că autorii săi au dobândit din 1887 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1140 mp. cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pe numele intimatei SC P.M. SA, terenul fiind rechiziţionat la 12 aprilie 1848 în beneficiul Prefecturii Bacău, în baza unui proces-verbal, iar Certificatul de proprietate menţionat anterior s-a emis prin fraudă şi abuz, aşa cum rezultă din adresa din 18 august 2009 a Direcţiei Generale de Dezvoltate Teritorială, prin care i s-a comunicat că nu există în arhive şi în baza de date înregistrată documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului a cărui nelegalitate a invocat-o, astfel încât instanţele aveau obligaţia să constate nulitatea acestuia, nu să respingă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, cum greşit au procedat.
Intimata-intervenientă SC M.I.G. Dărmăneşti a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Analizând contestaţia în anulare formulată prin prisma motivelor invocate de contestatoare, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente , Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi promovată decât în cazurile expres reglementate de lege.
Potrivit art. 318 C. proc. civ. invocat de contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte , a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Din precizarea făcută de apărătorul contestatoarei la termenul de judecată din 16 martie 2011 rezultă că aceasta a invocat drept temei al contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1145 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv necercetarea unui motiv de recurs.
În cuprinsul precizărilor şi notelor scrise depuse la dosar contestatoarea nu a invocat concret nici un motiv de recurs care să nu fi fost analizat de instanţa supremă în cuprinsul deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 atacată cu prezenta contestaţie în anulare, prin care s-a respins recursul împotriva unei sentinţe care a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de contestatoare.
Soluţionarea cauzei pe excepţie, în lipsa documentaţiei care a stat la baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate a fost invocată de recurenta-reclamantă nu poate fi în nici un caz încadrată în vreuna dintre situaţiile care justifică admiterea contestaţiei în anulare, conform art. 318 C. proc. civ..
Contestatoarea nu a demonstrat nici existenţa vreunei „greşeli materiale” respectiv o eroare a instanţei de recurs asupra unui act de procedură care nu a formulat obiectul judecăţii, astfel că nici din perspectiva art. 318 teza I C. proc. civ. , contestaţia în anulare formulată nu este fondată.
Astfel fiind, în temeiul art. 320 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.L. împotriva deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1567/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1569/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
