ICCJ. Decizia nr. 1562/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1562/2011
Dosar nr. 270/45/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, anularea deciziei din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, revenirea pe postul de director coordonator adjunct, achitarea drepturilor băneşti de care a fost lipsit, precum şi rectificarea menţiunilor din cartea de muncă, pe motiv că eliberarea din funcţie s-a făcut în mod abuziv şi nelegal.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepţia puterii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în partea referitoare la anularea deciziei din 2009, excepţia lipsei procedurii prealabile, precum şi excepţia netimbrării acţiunii, solicitând respingerea acesteia.
Pârâta Inspecţia Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motiv că plângerea prealabilă nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 554/2004, neexistând motive temeinice care să justifice depăşirea termenului legal de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului, solicitând respingerea acţiunii, pe motiv că însuşi actul de numire în funcţie s-a făcut cu încălcarea ordinii constituţionale, raportat la practica Curţii Constituţionale.
Urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, Inspecţia Muncii, organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică, conform prevederilor H.G. nr. 1377/2009, a emis decizia din 13 octombrie 2009, prin care a dispus, începând cu data de 14 octombrie 2009, încetarea contractului de management din 26 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.
Prin sentinţa nr. 68/CA din 15 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, admiţând excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ, excepţie ridicată de pârâtă, a respins cererea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii şi respectiv în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.
După pronunţarea hotărârii mai sus menţionate, A.D. s-a adresat Inspectorului General de Stat, la data de 17 martie 2010, solicitând «anularea deciziei din 13 octombrie 2009», motivat de faptul că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
Întrucât nu s-a dat curs acestei solicitări, reclamantul a promovat prezenta acţiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
În cea ce priveşte excepţia neîndeplinirii, în termenul de 30 de zile, socotit de la data comunicării actului a cărui anulare se cere, a procedurii prealabilă sesizării instanţei, astfel cum este ea prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că plângerea expediată cu scrisoare recomandată, la data de 17 martie 2010, a fost formulată înlăuntrul termenului limită stabilit de norma legală evocată, şi urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie ridicată de pârâta Inspecţia Muncii.
De asemenea a respins excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
A admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în ce priveşte pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în partea referitoare la cererea de anulare a deciziei din 2009 de achitare a tuturor drepturilor băneşti decurgând din contractul de management şi de rectificare a menţiunilor din carnetul de muncă.
Totodată, a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a acceptat, în mod explicit ca angajatorul să poată dispune revocarea sa din funcţie în orice situaţie în care această măsură ar fi fost stabilită prin lege, că, în ce-l priveşte pe acesta, acest caz de încetare a raportului contractual a devenit operant pe data intrării în vigoare a prevederilor art. IV O.U.G. nr. 105/2009 şi, că nu poate invoca, în propriul său interes, neconstituţionalitatea acestui act normativ, atâta timp cât însăşi numirea sa în funcţie este rezultatul încălcării ordinii constituţionale, act a cărui implicaţii trebuia şi putea să le sesizeze,
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul A.D..
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantul, licenţiat în ştiinţe juridice, putea şi era obligat să conştientizeze că actului încheiat la 26 mai 2009 îi lipseşte una din condiţiile esenţiale de validitate, respectiv cauza licită, întrucât la data încheierii contractului de management nu se putea pune în discuţie neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009.
Recurentul mai susţine că, chiar dacă temeiul legal în baza căruia a fost emis Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1291 din 26 mai 2009 de numire a sa în funcţie şi ulterior decizia din 13 octombrie 2009 de demitere a sa, în speţă O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, se poate constata că singurul act legal cu putere de lege rămâne contractul management, nerespectat de Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În plus, se susţine că decizia din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecţia Muncii, este nulă absolut, deoarece a fost emisă cu încălcarea vădită a legii deoarece nu este motivată în fapt şi în drept.
Recursul este nefondat.
În fapt, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi, ca urmare a organizării concursului de evaluare a cunoştinţelor şi aptitudinii lor manageriale de către ordonatorul principal de credite , reclamantul A.D. a fost desemnat director coordonator adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 la 6 octombrie 2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009, suprimându-se în acest fel baza legală de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate cât şi actul normativ în baza căruia aceştia îşi exercitau atribuţiile de serviciu.
În considerentele Deciziilor nr. 1257/2009 şi nr. 1629/2009, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, recurentul-reclamant a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei Inspecţiei Muncii din 2009 privind demiterea din funcţia de conducere de director coordonator adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, precum şi acordarea tuturor drepturilor salariale şi perioada cuprinsă între momentul emiterii deciziei şi până la momentul reintegrării în funcţia deţinută anterior.
Din analiza actelor de la dosarul cauzei rezultă că raporturile juridice dintre reclamant şi Inspecţia Muncii sunt guvernate de contractul de management, contract care la art. 9 lit. h) prevede printre alte cauze de încetare a contractului de management şi „situaţii prevăzute expres de lege”.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că măsura eliberării din funcţie ca urmare a încetării contractului de management apare ca un caz special de încetare pe care părţile l-au acceptat anticipat, fără obiecţiuni.
Pe de altă parte, Ordinul prin care reclamantul a fost desemnat în funcţie a fost emis în baza unui act normativ abrogat (O.U.G. nr. 37/2009) de Guvernul României şi declarat neconstituţional astfel că acesta este lipsit de bază legală şi nu se poate bucura de prezumţia de legalitate şi opozabilitate faţă de beneficiarii serviciilor de Inspecţie Teritorială a Muncii Vaslui, în ipoteza în care aceasta ar fi condusă de reclamant.
De altfel, în prezent aceste funcţii de director coordonator şi director coordonator adjunct nici nu mai există în cadrul Instituţiilor Teritoriale ale Muncii , locul lor fiind luat de inspectorii şefi şi inspectorii şefi adjuncţi în baza Legii nr. 188/1999, act normativ care, însă, nu a stat la baza numirii în funcţie a reclamantului, acesta neavând statut de funcţionar public anterior numirii în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se că există motive de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 154/CA din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1559/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1563/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
