ICCJ. Decizia nr. 1559/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1559/2011
Dosar nr. 429/42/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul L.M.A. a solicitat obligarea paratei Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa la emiterea unui act administrativ care sa-i ateste calitatea de beneficiar al Legii 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin hotărârea din 09 februarie 2010 pârâta i-a respins cererea în mod neîntemeiat, considerând că nu îndeplineşte cerinţele legii, în sensul de a avea calitatea de refugiat sau strămutat, deşi, potrivit actelor depuse la dosar trebuia sa i se recunoască această calitate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 139 din 27 mai 2010, a admis acţiunea formulată de reclamant, în sensul obligării pârâtei să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să emită decizie în acest sens.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a dovedit cu acte calitatea sa de persoană strămutată. Astfel, tatăl acestuia, în prezent decedat, a avut proprietăţi în judeţul Caliacra (Bulgaria) iar sora reclamantului, numita Lăzărescu Leana beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa emiţându-i acesteia hotărârea din 14 octombrie 2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut că, în mod eronat instanţa de fond, în baza documentelor de la dosar, a anulat hotărârea emisă de pârâtă, întrucât beneficiari ai legii sunt numai persoanele care au făcut obiectul strămutării, expulzării, refugiului sau schimbului de populaţie iar nu şi urmaşii acestora.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 1 O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea din 14 octombrie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, din care rezultă că sora reclamantului numita L.L. s-a aflat în aceeaşi situaţie cu acesta.
Aşadar, înscrisurile pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate ca urmare a aplicării Tratatului de le Craiova din septembrie 1940.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta, începând cu data naşterii sale, respectiv 3 februarie 1945, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 139 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1562/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
